Cancelarul Merkel denunţă, de Ziua Holocaustului, ascensiunea antisemitismului în Germania

Cancelarul german Angela Merkel a denunţat sâmbătă, cu ocazia Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului, resurgenţa antisemitismului în ţara sa, transmite AFP.
Este mai necesar ca oricând să ne aducem aminte de milioanele de victime ale Shoah, pentru că 'antisemitismul, rasismul şi ura faţă de celălalt sunt mai de actualitate decât a fost cazul în trecut', a declarat cancelarul german, în podcast-ul său săptămânal.
'Este de neconceput şi constituie o ruşine să vedem că nicio instituţie evreiască nu poate funcţiona fără protecţie din partea poliţiei, fie că este vorba de o şcoală, o grădiniţă de copii sau o sinagogă', a adăugat dna Merkel.
Ea şi-a reafirmat sprijinul faţă de crearea unui post special de comisar pe problema combaterii antisemitismului, în viitorul guvern german, dacă blocul său conservator şi social-democraţii vor ajunge la un acord de coaliţie definitiv.
Autorităţile germane sunt preocupate de ascensiunea antisemitismului în Germania, provenit atât din mediile de extremă dreapta, dar şi, mai recent, din partea unor imigranţi musulmani.
O manifestaţie recentă în centrul Berlinului, în care au fost arse steaguri israeliene, în semn de protest faţă de recunoaşterea de către SUA a Ierusalimului drept capitala Israelului, a provocat o puternică emoţie în Germania.
La 27 ianuarie 1945, trupele sovietice au eliberat lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz. Începând din 1996, Germania comemorează în fiecare an în această zi victimele nazismului.
Parlamentul german are programată miercuri o şedinţă specială pe această temă, cu mărturii ale unor supravieţuitori ai lagărelor naziste.
AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Kremlinul salută vizita lui Errol Musk, în care vede o ocazie de a cunoaște o altă față a Rusiei
Rusia este deschisă vizitelor străinilor care doresc să o cunoască și altfel față de cum o prezintă presa occidentală, a declarat marți Kremlinul despre vizita pe care tatăl miliardarului american Elon Musk, Errol, o efectuează la Moscova, relatează agenția EFE. 'Rusia este deschisă pentru cetățenii altor țări. Este cea mai bună modalitate
Funcționari ai Foreign Office își exprimă îngrijorarea în legătură cu vânzările de arme britanice către Israel
Peste 300 de funcționari ai Foreign Office i-au scris ministrului de externe britanic David Lammy pentru a-i împărtăși îngrijorarea lor cu privire la vânzările de arme ale Regatului Unit către Israel în contextul războiului din Fâșia Gaza, a transmis marți BBC, preluat de AFP. În această scrisoare datată 16
Gaza/Trump ar trebui să-i spună lui Netanyahu: 'Destul, e de ajuns!', afirmă fostul premier israelian Ehud Olmert
Președintele american Donald Trump ar trebui să spună 'Destul, e de ajuns!', consideră fostul premier israelian Ehud Olmert, denunțând continuarea 'criminală' a războiului în Fâșia Gaza din 'interese personale' și pledând pentru soluția cu două state, singura garanție a unei păci durabile, potrivit lui.
Austria: Cancelarul Christian Stocker afirmă că incidentul din Graz este o 'tragedie națională'
Cancelarul austriac Christian Stocker a declarat că incidentul armat produs marți la o școală din Graz este o 'tragedie națională', și și-a exprimat compasiunea față de familiile victimelor, transmite Reuters. 'Violența de la o școală din Graz este o tragedie națională care ne-a zguduit profunda întreaga țară. Nu există cuvin
Securitatea europenilor în fața unei 'furtuni perfecte', trage un semnal de alarmă un comisar european
Europenii au de a face cu o 'furtună perfectă' din perspectiva securității și a capacității lor de a se pregăti de amenințările care se acumulează, a avertizat marți comisarul european pentru apărare Andrius Kubilius, citat de AFP. 'Războiul din Ucraina continuă' fără nicio perspectivă de pace, 'agresivitatea rusă crește
BTA/ Președintele Radev afirmă că Bulgaria consideră Kazahstanul drept un partener strategic cheie în Asia Centrală
Bulgaria consideră Kazahstanul drept un partener strategic cheie în Asia Centrală, iar relațiile dintre cele două țări se bazează pe legături istorice profunde, pe încredere reciprocă și pe respectul dintre popoarele lor, a declarat luni președintele Rumen Radev la începutul discuțiilor plenare dintre delegațiile bulgară și kazahă. Mai devrem
Abbas susține ca Hamas să nu aibă niciun rol în guvernarea Fâșiei Gaza într-un viitor stat palestinian
Președintele Autorității Naționale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, s-a declarat favorabil ca gruparea Hamas 'să depună armele' și 'să nu mai conducă Fâșia Gaza' ca parte a unui viitor stat palestinian, într-o serie de angajamente scrise înaintea unei conferințe ONU, a anunțat marți Palatul Elysée, relatează AFP.
Rusia ar putea trimite 'omuleți verzi' pentru a testa fermitatea NATO, avertizează șeful serviciilor de informații germane
Rusia pare hotărâtă să testeze fermitatea Alianței Nord-Atlantice, inclusiv prin extinderea confruntării sale cu Occidentul dincolo de frontierele Ucrainei, a declarat luni șeful serviciilor de informații externe ale Germaniei pentru agenția de presă germană Table Media, potrivit Reuters. Bruno Kahl, șeful Serviciului Federal de Informaț
#Ucraina/Zelenski îndeamnă SUA și Europa la 'acțiune concretă', după o altă noapte de atacuri 'masive' rusești
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel marți la SUA și Europa, îndemnându-le la o 'acțiune concretă' împotriva Rusiei, denunțând un nou atac nocturn al Moscovei, care a lansat în noaptea de luni spre marți peste 300 de drone și șapte rachete, dintre care două de fabricație nord-coreeană, asupra Ucrainei, relatează France
UPDATE#Ucraina: Cel puțin un mort în urma atacurilor 'masive' rusești de noaptea trecută asupra Kievului și Odesei; o maternitate, lovită
Noi atacuri aeriene 'masive' ale Rusiei au vizat în noaptea de luni spre marți orașele ucrainene Kiev și Odesa, făcând cel puțin un mort și lovind, între altele, o maternitate, au anunțat autoritățile locale, citate de AFP. 'Rusia minte în fiecare zi cu privire la dorința sa de pace și atacă oameni în fieca
Trump anunță o nouă reuniune cu Iranul, joi, în problema nucleară
Donald Trump a anunțat o nouă reuniune 'joi' între Statele Unite și Iran cu privire la programul nuclear al Teheranului, precizând că discuțiile se lovesc în continuare de problema îmbogățirii uraniului, notează AFP. Întrebat despre propunerea de acord pe care iranienii au spus că o vor prezenta '&icir
Iranul afirmă că dispune de informații pentru a putea riposta la orice atac israelian
Iranul a afirmat luni că informații despre siturile nucleare israeliene pe care pretinde că le-a obținut îi vor permite să 'riposteze împotriva oricărui atac' al Israelului asupra instalațiilor sale, notează AFP. Televiziunea de stat iraniană a relatat sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre I
VIDEO/Israel: Nava Madleen a ajuns în portul Ashdod sub pază militară
Nava cu pânze Madleen, blocată de Israel luni dimineață în timp ce încerca să ajungă în Fâșia Gaza cu ajutoare umanitare și cu 12 activiști pro-palestinieni la bord, printre care suedeza Greta Thunberg, a ajuns în portul israelian Ashdod în cursul serii, notează AFP.
Președintele Trump susține că trimiterea Gărzii Naționale la Los Angeles a fost 'o idee excelentă'
Președintele american Donald Trump a scris luni în rețeaua sa Truth Social că trimiterea Gărzii Naționale pentru a riposta la tulburările ordinii publice din California a fost 'o decizie excelentă', iar 'dacă nu am fi făcut asta, Los Angeles ar fi fost șters de pe fața pământului', transmit Reuters și AFP. Guvernato
Un columbian suspect de legături cu Rusia a fost condamnat în Cehia pentru incendiere
Un tribunal din Praga l-a condamnat luni la opt ani de închisoare pe un cetățean columbian suspectat de legături cu Rusia, care a provocat un incendiu în 2024, transmite AFP. În iunie anul trecut, Andres Alfonso De La Hoz De La Cruz, în vârstă de 27 de ani, a stropit cu benzină mai multe autobuze aflate într