logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mahmoud Abbas cere celor 28 de ţări membre ale UE să recunoască ''rapid'' Palestina ca stat independent

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a lansat luni un apel către cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, îndemnându-le să recunoască ''rapid'' Palestina ca stat independent, apreciind că aceasta nu vine în ''contradicţie'' cu ''reluarea negocierilor'' de pace cu Israelul, relatează AFP.

''Noi considerăm într-adevăr Uniunea Europeană drept un adevărat partener şi prieten şi din acest motiv cerem ţărilor membre să recunoască rapid statul Palestina'', a declarat Abbas, care a venit la Bruxelles să caute sprijin din partea europenilor după ce preşedintele american Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului.

''Nu există nicio contradicţie între recunoaştere şi reluarea negocierilor'', a insistat el, în contextul în care nouă ţări ale UE au recunoscut statul palestinian în trecut, un demers pe care UE nu-l are în vedere pe ansamblu în acest stadiu.

''Aceasta ar încuraja poporul palestinian să continue să spere în pace'' şi să ''deschidă uşa păcii'', a îndemnat Mahmoud Abbas.

''Suntem hotărâţi să continuăm negocierile, deoarece noi credem că acesta este singurul mod de a avansa pentru a găsi o soluţie negociată şi a face pace cu Israelul'', a asigurat Abbas.

Dintre cele 28 de ţări membre ale UE, Suedia a recunoscut oficial statul palestinian în 2014, notează AFP. Alte opt ţări au făcut acelaşi lucru înainte de intrarea lor în UE: Malta şi Cipru, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România, Republica Cehă şi Slovacia, respectiv fosta Cehoslovacie. Ţările est-europene au recunoscut statul palestinian înaintea căderii blocului comunist.

Ministrul de externe al Sloveniei, Karl Erjavec, a pledat luni pentru o recunoaştere de către ţara sa a statului palestinian, chiar şi fără o poziţie comună a UE. ''Cred că este momentul potrivit pentru a sprijini Palestina. Dacă Slovenia doreşte să arate că are o politică externă independentă, acum este momentul potrivit'', a declarat el cotidianului sloven Delo, citat de agenţia EFE.

Liderul ANP a criticat de asemenea îngheţarea de către SUA a unei părţi a finanţării lor către Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), apreciind acest pas drept echivalentul unei ''abandonări a refugiaţilor palestinieni'' sau al ''apelului la a părăsi'' teritoriile palestiniene.

Primindu-l pe Abbas, care urmează să participe la un dineu cu miniştrii de externe din UE, Înaltul reprezentant pentru afaceri europene Federica Mogherini a reiterat ''angajamentul ferm al UE faţă de soluţia cu două state'' (israelian şi palestinian) a conflictului, ''cu Ierusalimul drept capitală a ambelor (state)''.

''Nu este momentul pentru dezangajare'', a ţinut să evidenţieze Mogherini, în condiţiile în care conducerea palestiniană refuză să consideră SUA drept mediator ''legitim'', iar Mahmoud Abbas a acuzat Israelul că a ''pus capăt'' acordurilor de pace de la Oslo (1993), destinate să conducă la reglementare negociată a conflictului israeliano-palestinian.

''Dimpotrivă, noi credem că palestinienii şi Israelul ar trebui mai mult ca oricând să-şi manifeste voinţa de a se angaja'' în tratative, a insistat ea. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 26

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 13-04-2026 21:16

UPDATE Liderul Hezbollah cere guvernului libanez să anuleze întâlnirea de la Washington cu reprezentanții Israelului

Liderul mișcării șiite libaneze Hezbollah, Naim Qassem, i-a cerut luni guvernului de la Beirut să anuleze întâlnirea de a doua zi, de la Washington, cu reprezentanții Israelului, transmit AFP și Reuters. ''Refuzăm negocierile cu entitatea israeliană. Această negociere este o supunere și o capitulare'', a afirmat &ic

Politic Ex 13-04-2026 20:26

VIDEO Trump: Iranul vrea 'cu orice preț' să încheie un acord cu SUA

Liderii iranieni doresc ''cu orice preț'' să încheie un acord cu Statele Unite, a afirmat luni președintele american Donald Trump, după eșecul negocierilor directe dintre Washington și Teheran, transmit AFP și Reuters. ''Vă pot spune că cealaltă tabără ne-a contactat. Ar vrea să facă un acord, cu orice preț'&#

Politic Ex 13-04-2026 19:23

Turcia: 12 persoane, arestate în ancheta privind atacul din apropierea consulatului israelian la Istanbul

Autoritățile turce au arestat încă trei suspecți în ancheta privind atacul desfășurat pe 7 aprilie în apropierea consulatului israelian la Istanbul, au anunțat luni agențiile de presă DPA și Anadolu. Nouă suspecți erau deja în arest sâmbătă, ceea ce face ca în prezent să se afle în detenție 12 oameni &

Politic Ex 13-04-2026 19:03

VIDEO UPDATE Peter Magyar: Drepturile minorității maghiare din Ucraina sunt esențiale în relația Budapesta-Kiev

Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina vor fi o condiție a reconstruirii relațiilor cu Kievul, a anunțat luni liderul partidului Tisza, Peter Magyar, a cărui formațiune a câștigat alegerile parlamentare desfășurate duminică în Ungaria, transmit MTI și Reuters. Într-o conferință de pres

Politic Ex 13-04-2026 18:34

Situația strâmtorii Ormuz, un argument pentru o coaliție maritimă internațională solidă, declară șefa diplomației UE

Situația din strâmtoarea Ormuz este un argument clar în favoarea unei ''coaliții internaționale solide pentru securitatea maritimă'', a declarat luni șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, potrivit Reuters. Într-o ședință a Consiliului de Securitate al ONU, Kallas nu a precizat ce ar face exact o asem

Politic Ex 13-04-2026 18:32

UPDATE Nicio țară nu are dreptul de a bloca strâmtoarea Ormuz, afirmă șeful agenției maritime a ONU

Șeful agenției maritime a ONU a declarat luni că nicio țară nu are dreptul de a bloca navigația în strâmtoarea Ormuz, o rută comercială paralizată de războiul actual între SUA și Iran, relatează AFP. ''Conform dreptului internațional, nicio țară nu are dreptul de a interzice trecerea inofensivă sau libertatea navigați

Politic Ex 13-04-2026 17:10

Fostul premier finlandez Jyrki Katainen, desemnat consilier special al UE pentru Arctica

Comisia Europeană l-a desemnat pe fostul premier finlandez Jyrki Katainen în funcția de consilier special al Uniunii Europene pentru Arctica, pe fondul unei curse pentru influență în cea mai nordică regiune, transmite DPA. Activitatea lui Katainen se va concentra pe securitatea economică, dezvoltare durabilă, climă și energie. '&

Politic Ex 13-04-2026 16:36

Iran: Rusia a evacuat cvasitotalitatea personalului său de la centrala nucleară Bouchehr

Rusia a evacuat cvasitotalitatea centralei nucleare iraniene Bouchehr, construită și operată cu ajutorul Moscovei, prin plecarea luni a 108 persoane, a indicat directorul general al grupului Rosatom, Aleksei Lihatcev, transmite AFP. ''O sută opt persoane sunt în prezent în drum spre Ispahan, totul se desfășoară așa cum a fost prevăzut'&

Politic Ex 13-04-2026 15:40

UPDATE Peter Magyar promite să facă totul pentru a 'garanta o nouă eră' în Ungaria

Câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, a promis luni că va face totul pentru a garanta o nouă eră în țara sa, după 16 ani în care aceasta a fost condusă de Viktor Orban, transmit AFP, Reuters și MTI. ''Poporul ungar nu a votat pentru o simplă schimbare a guvernului, dar pentru o schimbare completă a regimului&

Politic Ex 13-04-2026 15:19

Președinta Comisiei Europene, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni că este pregătită să lucreze cu câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, pentru a debloca miliarde de euro din fondurile UE de îndată ce noul guvern de la Budapesta își va prelua mandatul, transmite DPA. ''Vom începe să lucrăm cu guvernul c

Politic Ex 13-04-2026 15:04

Premierul israelian Benjamin Netanyahu sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat luni sprijinul pentru blocada asupra porturilor iraniene anunțată de președintele american Donald Trump, afirmând că există o coordonare strânsă între Israel și SUA pe acest subiect, transmite France Presse. ''Iranul a încălcat regulile (convorbirilor de pace din Pakis

Politic Ex 13-04-2026 14:41

Înfrângerea lui Orban: Berlinul speră că ajutorul european pentru Ucraina va fi deblocat 'foarte repede'

Înfrângerea electorală a prim-ministrului maghiar în exercițiu, Viktor Orban, apropiat de Rusia și care bloca ajutorul UE pentru Ucraina, dă naștere la o 'speranță bine întemeiată' că acest ajutor 'ar putea fi deblocat foarte rapid', a declarat luni guvernul german, citat de AFP. Liderul ungar bloca, încă de la sf&

Politic Ex 13-04-2026 14:15

Salvini acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orbán prin înghețarea fondurilor pentru Ungaria

Vicepreședintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extrema dreaptă Liga, și-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar Viktor Orban, atribuind-o în parte înghețării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE. 'I-am trimis un

Politic Ex 13-04-2026 13:56

Mark Rutte îi transmite lui Peter Magyar dorința de a lucra cu el pentru a întări securitatea euroatlantică

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria obținută în alegerile parlamentare desfășurate duminică în Ungaria și și-a exprimat dorința de a colabora cu acesta pentru consolidarea securității euro-atlantice, relatează EFE. 'Am avut o discuție fructuoasă cu Peter Magyar aseară, după victoria sa e

Politic Ex 13-04-2026 13:47

Înfrângerea lui Orban în Ungaria: Kremlinul speră în 'contacte pragmatice' cu Magyar

Kremlinul a declarat luni că speră să continue 'legăturile sale extrem de pragmatice' cu noua conducere politică a Ungariei, după ce premierul Viktor Orban, un partener apropiat al Rusiei, a fost învins la urne de rivalul său, Peter Magyar, potrivit Reuters și AFP. Orban, liderul veteran naționalist al Ungariei, a pierdut puterea în favoare