Ecuador: Cazul lui Julian Assange este o 'problemă', afirmă preşedintele Moreno

Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno a declarat că azilul acordat fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în ambasada Ecuadorului la Londra începând din 2012 este o 'problemă moştenită' şi care constituie pentru regimul său 'mai mult decât un disconfort', transmite AFP.
'Sperăm să ajungem în scurt timp la un rezultat pozitiv pe acest subiect, care ne provoacă mai mult decât un disconfort', a declarat Moreno duminică, într-un interviu pentru trei posturi de televiziune locale.
Lenin Moreno a reiterat că Ecuadorul doreşte să obţină medierea 'cuiva important' pentru a rezolva problema situaţiei lui Julian Assange, dar nu a precizat despre cine ar putea fi vorba.
Assange se află de cinci ani şi jumătate în sediul ambasadei Ecuadorului din Londra, sub protecţia azilului politic acordat de preşedinte de atunci al acestei ţări, Rafael Correa, o figură marcantă a stângii sud-americane, care a sfidat prin acest gest Washingtonul.
Justiţia suedeză a abandonat definitiv în mai anul trecut urmărirea penală pentru viol ce îl viza pe australian şi a ridicat mandatul de arest european, dar Assange se teme că, dacă părăseşte clădirea ambasadei, va fi extrădat în SUA pentru publicarea pe site-ul WikiLeaks a unor documente militare şi diplomatice confidenţiale, în 2010.
Poliţia britanică a avertizat că îl va aresta pe Assange dacă acesta părăseşte ambasada, pentru că, atunci când s-a refugiat în 2012, a încălcat condiţiile eliberării pe cauţiune în Marea Britanie, infracţiune pedepsită cu un an de închisoare.
Ecuadorul a anunţat la 11 ianuarie că i-a acordat cetăţenie lui Assange în decembrie şi că a solicitat Londrei să-i recunoască un statut diplomatic, însă acesta i-a fost refuzat. Statutul diplomatic i-ar fi permis lui Assange să părăsească sediul ambasadei fără a fi arestat de poliţia britanică.
Preşedintele Moreno şi-a arătat duminică regretul pentru faptul că Londra nu a acceptat soluţia statutului diplomatic pentru Assange. 'Ar fi fost un rezultat bun. Din nefericire, lucrurile nu se petrec aşa cum Ministerul de Externe a planificat, şi problema rămâne de actualitate', a mai declarat preşedintele ecuadorian.
Ministrul său de externe, Maria Fernanda Espinosa, a confirmat că Ecuadorul va menţine azilul acordat lui Julian Assange de către Rafael Correa, devenit între timp un inamic politic al fostului său aliat Lenin Moreno. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ONU și-a revizuit drastic planul de ajutor umanitar pentru acest an, din lipsă de fonduri
ONU a anunțat luni o revizuire drastică a planului său de ajutor umanitar global pentru acest an, din cauza 'celor mai grave scăderi de finanțare care au lovit vreodată sectorul umanitar', potrivit unui comunicat citat de AFP. Noul plan de 29 de miliarde de dolari, comparativ cu 44 de miliarde de dolari solicitate anterior de ONU pentr
Iranul și Israelul au lansat noi atacuri reciproce
Iranul a afirmat luni că a lovit 'cu succes' Israelul cu o salvă de rachete ce au vizat mai multe orașe ale țării, promițând lovituri 'mai devastatoare contra țintelor vitale' israeliene, în timp ce armata israeliană a anunțat că a lovit la Teheran centre ale comandamentului Forței Qods, informează agențiile de presă internaționale.
Israel-Iran/ Miniștrii de externe din UE, convocați pentru o reuniune specială marți
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a convocat pentru marți o reuniune specială a miniștrilor de externe ai blocului comunitar pentru a discuta despre conflictul dintre Israel și Iran, a anunțat duminică un membru al cabinetului său. Având în vedere gravitatea situației din Orientul Mijlociu, cei 27 sunt invitați să &ic
Israelul a atacat Ministerul iranian de Externe, rănind mai multe persoane, potrivit Teheranului
Israelul a atacat duminică sediul Ministerului iranian de Externe din Teheran, rănind mai mulți civili, potrivit unei surse din cadrul Ministerului de Externe. Ministrul adjunct de externe iranian Saeed Khatibzadeh a declarat pentru agenția de presă iraniană Mehr că armata israeliană a lansat un atac 'brutal' asupra uneia dintre clădir
Premierul Slovaciei intenționează să solicite experților să elaboreze o viziune a dezvoltării țării până în 2040
Premierul slovac, Robert Fico, a anunțat duminică într-o conferință de presă, că intenționează să solicite experților de la Academia Slovacă de Științe și de la universități să elaboreze o viziune asupra dezvoltării Slovaciei până în 2040, adăugând că dorește să implice în această muncă angajatori și diplomați cu experiență, informează T
Premierul Israelului anunță uciderea șefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluției iraniene
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat duminică uciderea șefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluției iraniene, Mohamad Kazemi, și a adjunctului acestuia, Hassan Mohaqeq, la Teheran, transmit AFP și EFE. 'Acum câteva momente i-am prins pe șeful serviciilor de informații și pe adjunctul său la Teheran, pentru că acum
Președintele SUA s-a opus planului israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului,afirmă oficiali americani
Președintele SUA, Donald Trump, s-a opus în ultimele zile unui plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, au declarat, duminică, pentru Reuters, doi oficiali americani. 'Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici măcar nu vorbim despre atacarea conducerii
Iran-Israel/ Președintele Turciei face apel la 'acțiuni urgente' pentru a preveni o conflagrație regională
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut duminică, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele SUA, Donald Trump, 'acțiuni urgente' pentru a preveni transformarea conflictului fără precedent dintre Israel și Iran într-unul regional, transmite France Presse. 'Președintele Erdogan a salutat recentele d
Iranul lansează un nou val de rachete spre Israel, pe fondul loviturilor asupra Teheranului
Iranul a lansat o nouă ofensivă cu rachete împotriva Israelului, potrivit agenției iraniene de presă Fars, declanșând alerte la Tel Aviv și în alte locuri din centrul Israelului, în timp ce sirenele au sunat în nordul țării, relatează dpa. În același timp, Teheranul a fost lovit de atacuri puternice, radioul
Donald Trump este 'deschis' unei medieri ruse între Israel și Iran cu 'posibila' implicare a SUA
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat duminica aceasta că este 'deschis' ca președintele rus, Vladimir Putin, să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, în care este 'posibil' ca Statele Unite să fie implicate, transmite France Presse. Președintele american a asigurat, de asemenea, că nu e
VIDEO Emmanuel Macron transmite, în Groenlanda, 'solidaritatea europeană' în fața planurilor de anexare ale lui Donald Trump
Președintele francez, Emmanuel Macron, a criticat duminică intenția președintelui SUA, Donald Trump, de a anexa Groelanda și a exprimat 'solidaritatea europeană' față de acest teritoriu autonom danez în timpul vizitei sale în insula arctică, transmite France Presse. Macron este primul șef de stat străin care vizitează acest
Președintele Israelului afirmă că atacurile țării sale urmăresc sa 'schimbe realitatea' în Orientul Mijlociu
Atacul Israelului asupra Iranului este menit să apere pacea mondială și nu doar Israelul, a susținut duminică președintele israelian, Isaac Herzog, în timpul unei vizite în orașul Bat Yam, la sud de Tel Aviv, unde mai mulți oameni au murit într-un atac iranian cu rachete din timpul nopții, relatează dpa. 'Obiectivul nostru este să schimbă
Moscheile, stațiile de metrou și școlile vor fi folosite ca adaposturi, anunță guvernul de la Teheran
Moscheile, stațiile de metrou și școlile vor servi drept adăposturi pentru populația iraniană în fața atacurilor israeliene, începând de duminică seara, a anunțat purtătoarea de cuvânt a guvernului - transmite France Presse. 'Moscheile sunt unul dintre adăposturile pentru populație și stațiile de metrou vor fi deschise în acea
Două drone "iraniene", doborâte în Irak de coaliţia internaţională condusă de Washington (responsabili militari irakieni)
Două drone "iraniene" lansate spre Israel au fost doborâte în Irak de coaliţia internaţională antijihadistă condusă de Washington şi staţionată la baza Ain al-Assad din deşertul de Vest, au declarat duminică pentru AFP doi responsabili militari irakieni. Un oficial militar irakian a justificat acest angajament afirmând c
Iran/Israel: Franța nu a mobilizat 'în acest stadiu' mijloacele sale militare pentru apărarea Israelului
Franța nu și-a mobilizat 'în acest stadiu'mijloacele militare pentru a ajuta Israelul să intercepteze rachetele iraniene care vizează teritoriul statului israelian, a declarat duminică șeful diplomației franceze Jean-Noel Barrot, citat de AFP. 'În acest stadiu și dată fiind natura și traiectoria atacurilor iraniene împotriva Israe