Aleksei Navalnîi: Vladimir Putin vrea să devină 'împărat pe viaţă' (interviu AFP)
Oponentul nr.1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, declarat neeligibil la alegerile prezidenţiale din martie în Rusia, consideră 'imposibil de recunoscut' scrutinul ce vizează "reinstalarea" lui Vladimir Putin care, spune el, vrea să devină "împărat pe viaţă", într-un interviu acordat miercuri France Presse.
'Aceste alegeri nu sunt alegeri, iar rolul meu va fi acum să explic că această procedură, pe care ei o numesc alegeri, este de fapt reinstalarea lui Putin', a declarat Navalnîi (41 de ani), cunoscut lider al opoziţiei ruse, blogger şi jurist. 'Vom dovedi şi vom convinge oamenii că nu este posibil să recunoască nici aceste alegeri, nici această putere', a spus el.
Navalnîi - care ş-a făcut un nume prin denunţarea corupţiei la nivelul elitelor ruse - l-a primit pe jurnalistul AFP la sediul său de campanie într-o clădire de birouri la sud de Moscova, cu două luni înainte de scrutinul la sfârşitul căruia preşedintele rus ar urma să obţină, cu excepţia unei răsturnări de situaţie, al patrulea mandat.
Comisia Electorală Centrală rusă a respins la sfârşitul lunii decembrie candidatura lui Aleksei Navalnîi, invocând o condamnare pentru deturnare de fonduri, un dosar care în opinia lui a fost fabricat pentru a-l îndepărta din politică.
Opozantul rus şi-a chemat susţinătorii să boicoteze scrutinul şi să iasă la o manifestaţie la 28 ianuarie.
'Putin vrea să fie împărat pe viaţă. Anturajul său - compus din miliardari şi unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume - doreşte acelaşi lucru', a spus el.
'În prezent nu există alegeri reale şi noi cerem ca ele să ne fie returnate. Odată ce aceasta se va face, suntem gata să câştigăm aceste alegeri', a asigurat el. Puterea 'înţelege asta şi de aceea am fost împiedicat să candidez', a spus Navalnîi.
Aleksei Navalnîi a organizat în martie şi iunie două manifestaţii de amploare în mai multe oraşe din Rusia, care au dus la mii de arestări.
Luni în şir, el a desfăşurat o campanie în toată Rusia, organizând mitinguri şi deschizând numeroase birouri în provincie, în pofida obstacolelor puse de autorităţi.
Vladimir Putin 'se teme de mine, se teme de oamenii pe care eu îi reprezint', a spus el, adăugând că a 'creat cea mai importantă mişcare politică în masă din istoria recentă a Rusiei, cu mai mult de 200.000 de voluntari'.
Ignorat de media naţionale, Navalnîi este foarte prezent pe reţelele de socializare unde anchetele sale asupra corupţiei elitelor sunt vizualizate pe scară largă, în special cea cu privire la premierul Dmitri Medvedev, vizionată de 25 de milioane de ori pe YouTube.
Pentru acţiunile sale, el a stat de trei ori în închisoare anul trecut.
'Nu vom vota, vom încerca să-i convingem pe oameni să nu voteze şi vom monitoriza scrutinul pentru a împiedica puterea să falsifice rata de participare' în special în regiunile cunoscute ca fiind vulnerabile fraudelor, precum Caucazul, mai spune el.
Nivelul de participare constituie principala miză a prezidenţialelor de la 18 martie, în condiţiile în care Vladimir Putin, cu o popularitate excepţională, pare sigur că va câştiga al patrulea mandat, care îl va menţine la putere până în 2024, un sfert de secol după ce a fost numit succesor al lui Boris Elţîn.AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump anunță trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat joi, pe rețeaua sa Truth Social, trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia, justificând această decizie prin relația sa cu președintele naționalist Karol Nawrocki, ales în urmă cu aproape un an, relatează AFP. Trump a evocat trupe 'suplimentare', fără să s
Șefa diplomației europene cere încetarea 'controlului' și 'izolării' poporului cubanez
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a cerut joi încetarea 'controlului' și a 'izolării' poporului cubanez, lovit de o profundă criză economică și aflat sub o presiune tot mai mare din partea Statelor Unite, notează AFP. 'După decenii de proastă gestionare și represiune politică, criza economică din Cuba este pe ca
Democrații americani publică un raport lacunar despre înfrângerea Kamalei Harris în alegerile din 2024
Partidul Democrat american a publicat joi un raport asupra cauzelor înfrângerii Kamalei Harris în fața republicanului Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2024, dar documentul, așteptat de mult timp, este incomplet și nu prezintă concluzii clare, notează AFP. 'Pentru transparență deplină, public raportul așa cum l-am primit, integr
Franța respinge o eventuală intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franța a respins joi orice eventuală intervenție a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului Mijlociu nu este acoperită de dispozițiile Tratatului Atlanticului de Nord, relatează agenția EFE. 'Poziția noastră este clară și coerentă: Tratatul Atlanticului de Nord se aplică Atlanticului de Nord; nu este nici misi
SUA: Trump amână semnarea unui decret privind supravegherea domeniului Inteligenței Artificiale
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că a amânat semnarea unui ordin executiv referitor la Inteligența Artificială (IA), motivând că nu i-au plăcut 'anumite aspecte' ale documentului, transmite Reuters. Trump avea planificată pentru joi după-amiază o ceremonie la care urma să semneze acest ordin executiv (decret), în preze
Cuba a acceptat oferta SUA privind un ajutor în valoare de 100 milioane de dolari (Rubio)
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că Cuba a acceptat o ofertă de ajutor în valoare de 100 milioane de dolari din partea SUA, dar a adăugat că nu este sigur că Washingtonul va accepta condițiile puse de Havana, relatează AFP. 'Ei spun că au acceptat-o. Vom vedea dacă asta înseamnă că va și funcționa', a declarat Rubio pr
După războiul din Ucraina, toată UE va reveni la gazul rusesc mai ieftin, spune Magyar
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat, într-un interviu publicat joi în cotidianul polonez Rzeczpospolita, că, odată ce războiul din Ucraina se va încheia, întreaga Uniune Europeană va reveni probabil la gazul rusesc mai ieftin, transmite MTI. Întrebat despre aprovizionarea cu gaz și petrol rusești către Ungaria, Magyar a s
Înaltul Reprezentant pentru Gaza al 'Consiliului de Pace' avertizează împotriva unui 'statu-quo permanent'
Înaltul Reprezentant pentru Gaza al 'Consiliului de Pace' creat de președintele american Donald Trump a avertizat joi cu privire la riscul ca 'statu-quo-ul' actual - un armistițiu imperfect într-un teritoriu divizat și devastat - să devină permanent, relatează AFP. Nikolay Mladenov a prezentat Consiliului de Securitate al ONU p
Secretarul pentru securitate internă al SUA vizitează Mexicul într-un moment tensionat al relației bilaterale
Secretarul pentru securitate internă al SUA, Markwayne Mullin, ajunge joi în Mexic într-o vizită oficială care are loc într-un moment critic și tensionat al relației bilaterale provocat de creșterea presiunii Washingtonului asupra executivului mexican cu scopul de a combate traficul de droguri, informează EFE. Aceasta este prima vizită a unui
Lukașenko neagă că Belarus ar avea planuri de a intra în război împotriva Ucrainei
Belarus nu are planuri de a intra în război împotriva Ucrainei, a declarat joi președintele belarus Aleksandr Lukașenko, după ce autoritățile ucrainene au tras un semnal de alarmă că Minskul ar putea să se lase antrenat în războiul dus de Rusia pe teritoriul Ucrainei, relatează EFE. 'Referitor la declarațiile lor (ale ucrainenilor) privin
Șeful diplomației R. Moldova a discutat la Beijing despre facilitarea accesului produselor moldovene pe piața chineză
Ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, vicepremier, a avut joi o întrevedere cu omologul său chinez Wang Yi la Beijing, abordând cu această ocazie evoluția relațiilor moldo-chineze și perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale în domeniul economic și comercial, prin extinderea exporturilor și facilitarea accesului produselor auto
Putin și Lukașenko au supervizat online un exercițiu nuclear comun ruso-belarus
Președinții Rusiei și Belarus, Vladimir Putin, respectiv Aleksandr Lukașenko au participat joi prin videoconferință la un exercițiu comun al forțelor nucleare ruso-belaruse, aceasta fiind pentru prima oară când cei doi lideri participă în direct la o astfel de aplicație, relatează agenția de presă Anadolu. În deschiderea reuniunii desfășurate
State din UE cer sancțiuni împotriva ministrului israelian care a batjocorit activiștii 'Flotilei pentru Gaza'
Italia, Irlanda și Spania au cerut Uniunii Europene sancțiuni împotriva ministrul israelian al securității naționale Itamar Ben Gvir, care a publicat un videoclip ce arată cum îi umilește pe activiștii 'Flotilei pentru Gaza' reținuți de Israel, relatează joi AFP. Un val de indignare internațională a fost declanșat după ce acest ministru de
Vicepremierul pentru reintegrare al R. Moldova a cerut demilitarizarea Transnistriei în cadrul reuniunii Consiliului permanent al OSCE
Vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Valeriu Chiveri, s-a pronunțat joi pentru demilitarizarea Transnistriei la reuniunea Consiliului permanent al OSCE, unde a prezentat acțiunile întreprinse de guvernul de la Chișinău în cadrul eforturilor de reglementare a conflictului transnistrean, relatează Desc
Premierul ungar Peter Magyar s-a deplasat la Viena în încercarea de a consolida legăturile post-Orban
Noul prim-ministru ungar Peter Magyar a efectuat joi o vizită în Austria, într-un efort de a revigora legăturile, ca parte a unui turneu inaugural în statele vecine, după preluarea mandatului pe 9 mai, relatează dpa. Magyar s-a aflat la Viena la invitația cancelarului austriac Christian Stocker de la Partidul Popular Austriac (OVP). El a sosi





