Raport SIPRI: Statele ce deţin arme nucleare îşi întăresc arsenalele atomice în faţa numeroaselor conflicte de pe glob

Statele care deţin arme nucleare îşi întăresc arsenalele atomice în faţa numeroaselor conflicte de pe plan global, atenţionează luni un nou raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), citat de dpa.
Numărul de focoase nucleare operaţionale este în creştere constantă, notează SIPRI.
"Dacă numărul global de focoase nucleare continuă să scadă pe măsură ce armele din perioada războiului rece sunt desfiinţate treptat, continuăm să constatăm, în mod regretabil, creşteri de la an la an ale numărului de focoase nucleare operaţionale", a subliniat directorul institutului, Dan Smith.
"Această tendinţă este probabil să continue şi să se accelereze în anii următori, ceea ce este extrem de îngrijorător", a adăugat el.
Este de asemenea în creştere numărul de arme nucleare în curs de dezvoltare, în condiţiile în care statele mizează pe descurajarea nucleară, constată raportul.
Din totalul estimat de 12.121 de focoase înregistrate pe plan mondial în luna ianuarie, circa 9585 făceau parte din stocurile armatelor pentru o potenţială utilizare.
Circa 3904 dintre acestea erau instalate pe rachete şi aeronave, cu 60 mai multe decât în ianuarie anul anterior; conform raportului, restul erau păstrate în facilităţi de depozitare centralizate.
Numărul global de arme nucleare se află în scădere constantă de câteva decenii, dar în principal ca urmare a dezasamblării treptate a focoaselor dezafectate de către Rusia şi SUA după războiul rece.
Or, SIPRI analizează nu doar numărul total de focoase, ci şi arsenalele care pot fi desfăşurate. Potrivit institutului, nouă ţări dispun de arme nucleare: pe lângă Rusia şi SUA, acestea sunt China, Franţa şi Marea Britanie, precum şi Pakistan, India, Israel şi Coreea de Nord.
SUA şi Rusia continuă să deţină cele mai multe focoase pe plan global. Împreună, Washingtonul şi Moscova deţin circa 90% dintre focoasele nucleare din lume.
Pe lângă stocurile militare, Rusia şi SUA mai au fiecare peste 1200 de focoase dezafectate care sunt dezasamblate treptat.
De asemenea, potrivit raportului, circa 2100 de focoase nucleare operaţionale sunt menţinute în stare de "alertă ridicată" pe rachete balistice, în principal în SUA şi Rusia.
Pentru prima dată, se afirmă că şi China dispune de unele astfel de focoase în stare de alertă sporită.
Arsenalul nuclear al Beijingului a crescut de la 410 focoase în ianuarie 2023 la 500 în ianuarie a.c. China "îşi extinde arsenalul nuclear mai rapid decât orice altă ţară", a menţionat expertul SIPRI Hans Kristensen.
Dar "în aproape toate statele dotate cu arme nucleare există ori planuri, ori o tendinţă semnificativă de creştere a forţelor nucleare", a adăugat acesta.
Experţii SIPRI au mai constatat că atât SUA, cât şi Rusia au devenit mai puţin transparente în privinţa arsenalelor lor nucleare după invazia rusă din Ucraina din februarie 2022, nivelul de transparenţă scăzând de asemenea şi în celelalte ţări înarmate nuclear.
Preşedintele rus Vladimir Putin a suspendat în februarie 2023 tratatul Noul START privind dezarmarea nucleară, singurul tratat major privind controlul armelor atomice dintre Rusia şi SUA şi rămas în vigoare. Negocierile privind un nou tratat, având în vedere că acesta urmează să expire în 2026, au fost de asemenea suspendate.
În noiembrie anul trecut, Rusia a revocat ratificarea Tratatului de Interzicere Totală a Testelor Nucleare (CTBT), argumentând prin existenţa unui "dezechilibru" cu Statele Unite, care nu au ratificat acest tratat după finalizarea lui, în 1996. Semnat de 187 de ţări şi ratificat de 178, CTBT nu poate intra în vigoare până când nu va fi semnat şi ratificat de opt ţări care nu l-au semnat şi ratificat. SUA, China, Egipt, Iran şi Israel l-au semnat, dar nu l-au ratificat. India, Coreea de Nord şi Pakistan nu l-au semnat deloc.
Luna trecută, Rusia a anunţat organizarea de exerciţii cu arme nucleare tactice în apropierea frontierei ucrainene, dând asigurări că este vorba despre un răspuns la "ameninţările" occidentale.
"Armele nucleare nu au mai jucat un rol atât de important în relaţiile internaţionale de la războiul rece", a concluzionat directorul SIPRI pentru programe privind armele de distrugere în masă, Wilfred Wan.
"Trăim una din cele mai periculoase perioade din istoria umanităţii", a avertizat directorul SIPRI Dan Smith. "Sursele de instabilitate sunt numeroase - rivalităţi politice, inegalităţi economice, perturbări ecologice, accelerarea cursei înarmării. Suntem pe marginea prăpastiei şi e timpul ca marile puteri să facă un pas înapoi şi să reflecteze, de preferinţă împreună", a îndemnat el. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Kremlinul nu a ordonat prelungirea încetării focului în #Ucraina
Cu cinci ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat - conform agenției TASS preluate de Reuters - că 'nu s-au dat alte ordine' privind prelungirea măsurii. Președintele rus Vladimir Putin ordonase încetarea tuturor operațiunilor mil
Armata israeliană raportează 'eșecuri profesionale' drept cauza uciderii personalului de urgență din Gaza
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenție din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eșecuri profesionale și încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenția de mușamalizare, transmite Reuters. Asistenții de urgență au fost uciși cu gloanțe
Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO
Ministerul apărării de la Londra a anunțat duminică printr-un comunicat preluat de Reuters că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave rusești deasupra Mării Baltice, în apropierea spațiului aerian al NATO. A fost vorba de două incidente distincte, marți și joi. Primul a constat
VIDEO Papa Francisc denunță ''situația umanitară dramatică'' din Gaza și cere un armistițiu
Papa Francisc a denunțat duminică ''situația umanitară dramatică și josnică'' din Gaza, avertizând în același timp asupra ''climatului de antisemitism în creștere care se răspândește în întreaga lume'', în discursul susținut cu ocazia Paștelui, relatează AFP.
Rusia susține că a ''respins'' atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistițiului
Rusia susține că forțele sale armate au ''respins'' atacuri ucrainene lansate în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în ciuda armistițiului de Paște decretat de președintele Vladimir Putin și acceptat de Kiev, relatează AFP. Conform unui anunț de duminică al Ministerului rus al Apărării, unitățile ucrainen
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute, anunță Vaticanul
Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreședintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paște, a anunțat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigrație a administrației lui Donald Trump, relatează AFP și Reuters. Această ''întâlnire privată'' de '&
Teheranul, în poziție de forță în fața Washingtonului după discuțiile de la Roma (presa iraniană)
Iranul, care a purtat sâmbătă o a doua rundă de discuții nucleare cu Statele Unite la Roma, pare să fie într-o poziție de forță pentru negocieri, a scris duminică presa iraniană, înaintea noilor negocieri programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare, relatează AFP. Cele două țări, inamice de la Revoluția Islami
În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor
Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paștelui să nu renunțe la speranța că pacea va reveni în țara lor și să persevereze pentru a depăși calea dificilă a războiului pe care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters. Purtând o cămașă tradițională ucraineană și stând în fața
Un ministru israelian de extremă-dreapta cere ocuparea completă a Fâșiei Gaza
Ministrul israelian de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut ocuparea completă a Fâșiei Gaza și, dacă este necesar, o guvernare militară din partea Israelului, relatează dpa. ''Aceasta este calea pentru a ne garanta siguranța și aceasta este calea pentru a aduce ostaticii acasă rapid'', a scris el sâ
#Ucraina spune că atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții în ciuda anunțului privind încetarea focului
Atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții, în ciuda faptului că președintele rus Vladimir Putin a declarat unilateral încetarea focului în Ucraina de Paște, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform dpa. ''În general, în această dimineață a Paștelui, putem afirma că
#Ucraina: Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunțat-o
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o anunțase pentru Paște și pe care Ucraina s-a angajat să o respecte, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP.
Ecuadorul în stare de ''alertă maximă'' din cauza unui presupus complot împotriva președintelui
Ecuadorul este în ''stare de alertă maximă'' din cauza unui presupus complot de asasinat împotriva președintelui Daniel Noboa, recent reales, au anunțat sâmbătă autoritățile acestei țări latino-americane, relatează AFP. Noboa a câștigat duminica trecută alegerile prezidențiale în al doilea tur, dar
Netanyahu nu va permite Iranului să se doteze cu arme nucleare
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a angajat sâmbătă să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, după a doua rundă de discuții între Teheran și Washington privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP. ''Sunt hotărât să împiedic Iranul să obțină arme nucleare. Nu voi renunța la
Canada: Participare ridicată la votul anticipat
Agenția electorală a Canadei a notat sâmbătă o prezență ridicată la votul anticipat, reflectând 'un interes deosebit pentru alegeri' cu o săptămână înainte de scrutinul legislativ dominat de tensiunile cu vecinul american, scrie AFP. Potrivit datelor preliminare de la Elections Canada transmise AFP, peste 2 mili
Netanyahu convins că va putea aduce ostaticii înapoi 'fără a ceda dictatelor' Hamas
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a arătat sâmbătă convins că va putea aduce înapoi ostaticii israelieni 'fără a ceda dictatelor' Hamas, afirmând că războiul împotriva mișcării islamiste palestiniene se află într-o 'fază decisivă', notează AFP. 'Cred că ne putem aduce ostaticii acasă făr