ONU îi cere lui Elon Musk să susţină respectarea drepturilor omului pe Twitter

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Türk, i-a cerut sâmbătă noului director al Twitter Elon Musk să se asigure ca aceste drepturi sunt respectate pe reţeaua de socializare, relatează AFP.
"Vă cer să vă asiguraţi că drepturile omului sunt esenţiale pentru gestionarea Twitter sub conducerea dumneavoastră", a scris Türk într-o scrisoare deschisă, în care şi-a exprimat "aprecierea faţă de piaţa noastră publică digitală şi rolul Twitter în aceasta".
"Respectul pentru drepturile noastre comune ale omului ar trebui să acţioneze ca garanţii pentru utilizarea şi evoluţia platformei" şi, "ca toate companiile, Twitter trebuie să înţeleagă prejudiciile asociate cu platforma sa şi să ia măsuri pentru a le remedia", a adăugat el.
În acest sens, informaţiile potrivit cărora Elon Musk a concediat întreaga echipa a Twitter care s-a dedicat drepturilor omului "nu sunt, din punctul meu de vedere, un început încurajator", a apreciat oficialul ONU.
Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, care şi-a publicat scrisoarea deschisă pe Twitter, unde are aproximativ 25.000 de abonaţi, a enunţat şase principii fundamentale, printre care libertatea de expresie, protecţia vieţii private şi garantarea transparenţei.
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a preluat controlul Twitter pe 28 octombrie, după ce a cumpărat reţeaua de socializare pentru 44 de miliarde de euro. El a dizolvat imediat consiliul de administraţie, a concediat managerii precum şi aproximativ jumătate dintre cei 7.500 de angajaţi.
Elon Musk a promis că va favoriza libertatea de exprimare în detrimentul a ceea ce el consideră a fi politicile excesive de moderare a conţinuturilor practicate de reţeaua de socializare, acuzată până în prezent că a cenzurat astfel opinii conservatoare, inclusiv prin suspendarea contului fostului preşedinte republican american Donald Trump.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Funeralii Papa Francisc/ Președinta Maia Sandu va participa
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa sâmbătă la funeraliile Sanctității Sale Papa Francisc, informează un comunicat al președinției de la Chișinău. Din numele tuturor cetățenilor, șefa statului va aduce un omagiu fostului Suveran Pontif, care și-a dedicat viața promovării compasiunii și echității, precum și solidarităț
Israel: O rachetă a fost lansată dinspre Yemen, anunță armata israeliană
Armata israeliană a anunțat miercuri că o rachetă a fost trasă din Yemen spre Israel și 'foarte probabil a fost interceptată cu succes', notează AFP. Lansarea rachetei a declanșat sirenele de alertă antiaeriană la Haifa și în alte câteva localități din nordul Israelului. 'Un interceptor a fost lansat în direcția r
Trump asigură că nu intenționează să îl demită pe șeful Fed
Donald Trump a asigurat marți că 'nu are nicio intenție' să-l demită pe șeful Fed, într-o posibilă încercare de a calma situația, după ce criticile sale virulente la adresa lui Jerome Powell au dat peste cap piețele financiare, notează AFP. 'Mi-ar plăcea să-l văd puțin mai activ' în scăderea dobânzilor,
Putin propune înghețarea liniei frontului în #Ucraina, potrivit Financial Times
Președintele rus Vladimir Putin a propus Statelor Unite să oprească invazia Ucrainei și să înghețe actuala linie a frontului, a informat marți Financial Times (FT), citat de AFP. Potrivit jurnalului, care citează 'persoane familiarizate cu d
Kievul îl convoacă pe ambasadorul chinez pentru a-i face cunoscute 'îngrijorările' privind implicarea Beijingului în conflict
Ministerul ucrainean de Externe l-a convocat marți pe ambasadorul Chinei pentru a-i face cunoscute 'gravele îngrijorări' cu privire la prezența, potrivit Kievului, a luptătorilor chinezi în armata rusă și la ajutorul acordat Rusiei de companiile chineze pentru a produce material militar, notează AFP. Președintele ucrainean,
Washingtonul trimite un emisar la Londra pentru discuții despre #Ucraina
Emisarul Washingtonului pentru războiul din Ucraina, Keith Kellogg, va reprezenta Statele Unite la discuțiile organizate miercuri la Londra, a făcut cunoscut marți Departamentul de Stat, notează AFP. Purtătoarea de cuvânt a diplomației SUA anunțase marți dimineață pe canalul Fox News că șeful diplomației americane, Marco Rubio, va fi pre
Trump în Arabia Saudită, Qatar și EAU cu începere de la 13 mai
Președintele american, Donald Trump, va vizita Arabia Saudită, Qatarul și Emiratele Arabe Unite între 13 și 16 mai, a anunțat marți purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, pe fondul conflictului din Fâșia Gaza și al negocierilor cu Iranul, relatează AFP. Aceasta va fi a doua deplasare internațională a președintelui americ
Ministrul iranian de externe vizitează China pe fondul negocierilor nucleare cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a plecat marți în China, unde se va întâlni miercuri cu înalți oficiali chinezi, în contextul în care Iranul și Statele Unite negociază un nou acord nuclear, informează EFE. 'Ministrul afacerilor externe pleacă la Beijing pentru a se întâlni și a se
Discuțiile tehnice pe dosarul nuclear dintre Iran și SUA programate miercuri au fost amânate pentru sâmbătă
Discuțiile tehnice între experții iranieni și cei americani cu privire la programul nuclear al Iranului, programate inițial miercuri, au fost amânate pentru sâmbătă, a anunțat marți diplomația iraniană într-un comunicat, transmite AFP. Iranul și SUA urmează să se întâlnească sâmbătă în Oman pentr
Delegația Hamas a sosit în Egipt pentru a discuta 'noi idei' în vederea unei încetări a focului în Gaza
O delegație a grupării islamiste palestiniene Hamas a sosit marți la Cairo pentru a discuta 'noi idei' pentru o încetare a focului în Fâșia Gaza, după ce Egiptul și Qatarul au prezentat o nouă propunere de armistițiu, au declarat pentru EFE surse apropiate discuțiilor. Un oficial Hamas a declarat, sub protecția anonim
Republica Moldova: Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, așteptată joi la Chișinău
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, va întreprinde în zilele de 23 și 24 aprilie prima sa vizita în Republica Moldova de la instalarea în funcție, relatează marți portalul Deschide.md. Cu această ocazie, potrivit
Washingtonul nu a epuizat 'toate instrumentele' pentru a pune presiune pe Moscova, afirmă șefa diplomației UE
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a apreciat marți că SUA nu au utilizat 'toate instrumentele' aflate la dispoziția lor pentru a exercita presiune asupra Rusiei, acuzând Moscova că a căutat să câștige timp cu armistițiul său de Paște în Ucraina, relatează AFP. 'Ei nu au respectat armistițiul. Este clar că Rusia face jocuri, &i
Președintele Columbiei afirmă că nu mai poate călători în SUA pentru că i s-a retras viza
Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a declarat luni că guvernul american i-a revocat viza și prin urmare nu mai poate călători în SUA, relatează agenția EFE. 'Nu mai pot merge (în SUA) întrucât am impresia că mi-au anulat viza. Nu aveam neapărat nevoie de viză, dar asta e situația. L-am văzut deja pe Rățoiul Donald de mai
SUA: Administrația Trump reorganizează Departamentul de Stat
Departamentul de Stat al SUA va fi reorganizat pentru a fi desființate birourile redundante și unele programe care nu corespund intereselor externe ale SUA sub președinția lui Donald Trump, a anunțat marți șeful diplomației americane, Marco Rubio, transmite Reuters. 'Această abordare privește Departamentul începând cu baza sa, de la birouri și
Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, așteptat săptămâna aceasta la Moscova (consilier al lui Putin)
Emisarul american Steve Witkoff va efectua o nouă vizită săptămâna aceasta în Rusia pentru consultări privind planul Casei Albe de soluționare pașnică a conflictului în Ucraina, relatează EFE. 'Îl așteptăm', a răspuns Iuri Ușakov, consilierul președintelui rus Vladimir Putin pentru afaceri internaționale, întrebat dacă Witkoff va