Şeful Pentagonului denunţă activitatea militară ''destabilizatoare'' a Beijingului în apropierea Taiwanului
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a considerat sâmbătă activitatea militară a Chinei în apropierea Taiwanului ca fiind "provocatoare şi destabilizatoare", la o zi după ce omologul său chinez l-a avertizat că Beijingul "nu va ezita să intre în război" dacă insula îşi declară independenţa, notează AFP.
"Observăm o constrângere tot mai mare din partea Beijingului. Am asistat la o creştere continuă a activităţii militare provocatoare şi destabilizatoare în apropierea Taiwanului", a declarat Lloyd Austin la forumul de securitate "Dialogul Shangri-la organizat la Singapore.
Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării a raportat vineri afirmaţiile făcute de ministrul Wei Fenghe în acea zi, în cursul unei întâlniri cu Lloyd Austin în marja acestui forum.
"Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata chineză nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul", potrivit purtătorului de cuvânt.
Potrivit Ministerului chinez al Apărării, Beijingul - care consideră insula drept parte integrantă a teritoriului său - "ar strivi" orice tentativă de independenţă.
De partea cealaltă, Lloyd Austin i-a spus lui Wei Fenghe că Beijingul ar trebui "să se abţină" de la orice nouă acţiune destabilizatoare în regiune, potrivit Pentagonului.
Demnitarul american "a reafirmat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea (Taiwan), o opoziţie la modificări unilaterale ale statu-quo-ului, şi a îndemnat (China) să se abţină de la orice nouă acţiune destabilizatoare faţă de Taiwan", potrivit sursei.
China consideră că această insulă cu 24 de milioane de locuitori este una dintre provinciile sale istorice, chiar dacă nu o controlează, şi a crescut presiunea asupra Taipeiului în ultimii ani, de exemplu prin campanii de incursiuni în Zona de apărare aeriană a Taiwanului.
La 30 mai, China a efectuat astfel a doua cea mai mare incursiune a anului, cu intrarea, potrivit Taipeiului, a 30 de avioane în zona de identificare a apărării aeriene (Adiz, după acronimul său în engleză) a insulei, dintre care 20 de vânătoare. La 23 ianuarie, 39 de avioane au pătruns în Adiz, reaminteşte France Presse. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul Tusk anunță că Polonia va întări securitatea după atacul Rusiei din apropierea graniței sale
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat duminică că intenționează să întărească securitatea în fața a ceea ce a calificat drept o 'escaladare' din partea Moscovei, după recentele atacuri rusești pe teritoriul ucrainean produse foarte aproape de granița cu Polonia, informează EFE. 'Trebuie să fim conștienți că, &ici
Suedia/Alegeri legislative: Stânga în frunte, extremă dreapta în scădere (rezultate exit poll)
Opoziția de stânga depășește la alegerile legislative din Suedia alianța formată de dreapta și extrema dreaptă, aceasta din urmă pierzând teren, potrivit sondajelor efectuate la ieșirea de la urne și publicate la închiderea secțiilor de votare, transmite AFP. Pe baza sondajului realizat de televiziunea publică SVT la ora loca
Prim-ministrul irakian Ali al Zaidi începe o vizită oficială în Franța la invitația președintelui Macron
Prim-ministrul Irakului, Ali al Zaidi, a plecat duminică în Franța, în prima sa vizită oficială în Uniunea Europeană de la preluarea funcției, la invitația președintelui francez Emmanuel Macron, cu scopul de a 'consolida relațiile bilaterale și de a extinde cooperarea' între cele două țări, transmite EFE. Al Zai
#Ucraina: Personalități occidentale de rang înalt, prezente într-o gară în preajma atacului rus asupra unui tren
Personalități occidentale, printre care fostul premier britanic Boris Johnson și fostul director CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei cu 'puțin înainte' ca Rusia să lovească un tren în zonă, a declarat duminică operatorul feroviar ucrainean, transmite AFP. 'Cu puțin înainte ca locomot
BTA/ Primul dintre cele șapte nave de vânătoare de mine navale urmează să ajungă în Bulgaria până în octombrie
Prima dintre cele șapte nave de vânătoare de mine pe care Bulgaria le va primi din partea Țărilor de Jos și a Belgiei este așteptată să ajungă în țară cel târziu în octombrie, a reieșit în urma unei întâlniri între ministrul apărării, Dimităr Stoianov, și ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Bulgaria, Arthur de
Iranul și Emiratele Arabe Unite vor să 'întoarcă pagina' războiului, afirmă președintele iranian Masud Pezeshkian
Iranul și Emiratele Arabe Unite (EAU), ale căror relații sunt la cel mai scăzut nivel de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, vor să 'întoarcă pagina', a afirmat duminică, în India, președintele iranian Masud Pezeshkian, transmite AFP. 'Pentru prima dată de la război și incidentele din Golful Persic am a
SUA: O judecătoare a declarat ilegal planul de reducere cu 50% a personalului Agenției Federale pentru Situațiile de Urgență
O judecătoare federală americană a declarat ilegal planul administrației președintelui Donald Trump de a concedia 50% din personalul Agenției Federale pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență (FEMA), care se ocupă de răspunsul la dezastre, conform documentelor judiciare disponibile duminică, transmite EFE. Judecătoarea Susan Illston din Districtul de Nord al
Letonia: Ministrul protecției sociale, demis pentru că a condus sub influența alcoolului
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs l-a demis duminică pe ministrul protecției sociale Reinis Uzulnieks după ce acesta a fost prins de poliție conducând cu un nivel de alcool în sânge de peste 0,3%, adică de aproximativ șase ori peste limita legală, informează dpa. 'Un ministru care conduce sub influența alcoolului este
VIDEO Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia, în contextul creșterii prețurilor la pompă, transmite AFP. 'Domnul Zelenski are un singur lucru de făcut. Trebuie să înceteze să lovească motorina în Rus
Kosovo: Un nou guvern condus de Albin Kurti, votat de Parlament
Parlamentul din Kosovo a aprobat duminică un nou guvern condus de prim-ministrul interimar Albin Kurti, la putere din 2021, la trei luni după alegerile anticipate, un progres care, totuși, nu promite să pună capăt unei crize instituționale care a dus la scrutinuri repetate, relatează AFP. Cabinetul, alcătuit în principal din membri ai Ve
Iranul afirmă că acordul cu Omanul privind navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu implică redeschiderea rutei
Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araqchi, a afirmat duminică că acordul încheiat cu Oman privind Strâmtoarea Ormuz, care va fi anunțat luni, nu va duce la redeschiderea acestei rute atât timp cât Statele Unite nu își vor relua angajamentele asumate în memorandumul de înțelegere pentru pace semnat în iunie, inform
Premierul Canadei, Mark Carney, promovează ideea ca țara sa să devină membru asociat al UE (media)
Prim-ministrul canadian Mark Carney dorește legături mai strânse cu Uniunea Europeană și explorează posibilitatea ca țara să devină 'membru asociat' al blocului, a raportat duminică The Wall Street Journal, informează Reuters. UE, care în trecut nu a fost flexibilă în privința regulilor de aderare, este deschisă ideii
#Ucraina: Kremlinul nu exclude o reluare a negocierilor trilaterale în octombrie
Rusia nu exclude posibilitatea unor negocieri trilaterale în luna octombrie cu privire la reglementarea conflictului din Ucraina, le-a declarat duminică reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse, potrivit AFP. 'Da, nu excludem această posibilitate. Vorbim în mod spec
BRICS: China propune o serie de inițiative economice, inclusiv crearea unei 'zone open source AI'
Președintele chinez Xi Jinping a prezentat duminică, la summitul BRICS de la New Delhi, inițiative în domenii mergând de la inteligența artificială la comerț, vizând aprofundarea cooperării între economiile acestui grup, în contextul în care Beijingul încearcă să facă din el o platformă practică pentru dezvoltarea Sudului Glo
Suedia: S-au deschis secțiile de votare pentru alegerile parlamentare
Secțiile de votare s-au deschis duminică dimineața în Suedia la ora locală 08.00 (06.00 GMT) pentru alegeri parlamentare care se anunță foarte strânse, a căror miză este fie o revenire a stângii la putere, fie intrarea extremei drepte la guvernare pentru prima dată, transmite AFP. Lupta se dă între, pe de o parte, blocu














