China susţine că a arestat aproape 13.000 de 'terorişti' în provincia sa Xinjiang, cu o majoritate musulmană

China şi-a apărat luni politica sa controversată în materie de securitate în regiunea Xinjiang (nord-vest), afectată în trecut de atentate sângeroase, afirmând că a arestat aproape 13.000 de 'terorişti' din 2014, potrivit AFP.
Beijingul face obiectul unor critici în creştere pe plan internaţional din cauza programului de internare forţată în tabere de reeducare în acest vast teritoriu semideşertic, care îşi împarte frontiera, în special, cu Pakistanul şi Afganistanul.
Aproximativ 1 milion de uiguri şi membri ai altor grupuri etnice musulmane ar fi deţinuţi în tabere de reeducare, potrivit unor experţi citaţi de ONU. China a negat la început existenţa unor astfel de structuri, dar apoi a explicat că acestea sunt 'centre de formare profesională' împotriva radicalizării islamiste.
Guvernul chinez susţine într-un document publicat luni că va 'continua să lovească necontenit şi în conformitate cu legea orice fel de comportament care duce la terorism şi extremism', în timp ce populaţia din Xinjiang este plasată sub o supraveghere foarte ridicată din partea poliţiei.
Documentul afirmă că respectiva regiune - unde locuieşte o importantă comunitate musulmană cultural apropiată de Asia Centrală şi pentru care mandarina (limba chineză oficială standard) nu este limba principală - face de mult timp parte din teritoriul Chinei, dar că 'forţe teroriste şi extremiste' au alimentat acţiuni separatiste.
Xinjiang a fost în cursul ultimilor decenii scena unor atacuri sângeroase comise de uiguri vizând deopotrivă civili şi autorităţi.
'Din 2014, în Xinjiang au fost anihilate 1.588 de grupări violente şi teroriste, au fost arestaţi 12.995 de terorişti şi confiscate 2.052 de dispozitive explozive; au fost sancţionate 30.645 persoane găsite vinovate de 4.858 de activităţi religioase ilegale şi confiscate 345.229 de exemplare de materiale religioase ilegale', potrivit documentului citat.
AFP precizează că nu a putut verifica aceste cifre în mod independent. Jurnaliştii străini care vizitează regiunea sunt frecvent hărţuiţi de poliţie şi supravegheaţi îndeaproape.
Beijingul asigură că supravegherea ridicată a populaţiei a permis să ferească Xinjiang de orice atac de mai bine de doi ani: 'măsurile preventive' au dus la o 'schimbare netă', iar oamenii au acum 'un sentiment mult mai puternic de împlinire, fericire şi securitate', conform documentului guvernului de la Beijing, aşa-numita 'carte albă'.
O organizaţie din exil a uigurilor a condamnat raportul publicat luni de către China, afirmând că lupta antiteroristă este 'un pretext politic pentru reprimarea uigurilor'.
'Publicarea acestei pretinse cărţi albe are ca scop obţinerea unui sprijin la nivel local şi ascunderea încălcărilor drepturilor omului care rezultă din politicile extreme pe care le aplică', a indicat într-un comunicat Dilxat Raxit, purtător de cuvânt al Congresului mondial al uigurilor.
Potrivit lui Adrian Zenz, expert în probleme chineze la European School of Culture and Theology (Germania), circa 1,5 milioane de persoane din provincia Xinjiang sunt internate la ora actuală în tabere de reeducare.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alegeri în Groenlanda, fără un pronostic clar între independență și menținerea statu quo-ului insulei dorite de Trump
Groenlanda, un teritoriu autonom al Danemarcei, organizează marți alegeri pentru parlamentul local, fără un pronostic clar și împărțită între dorința de independență și cea de a-și menține bunăstarea pe care i-o oferă controlul danez, toate acestea pe fondul interesului manifestat de președintele american Donald Trump ca această insulă arctică să intre în c
Franța: Președintele uzbec, în vizită de stat miercuri pentru 'întărirea cooperării în domeniul metalelor rare și strategice'
Președintele francez Emmanuel Macron îl va primi miercuri la Paris pe omologul său uzbec, Șavkat Mirzioiev, cu prilejul unei vizite de stat în care se va discuta cu precădere 'o întărire a cooperării în privința metalelor rare și strategice', a anunțat luni Palatul Elysée, potrivit AFP. Președintele francez a făcut î
Ajutor suspendat pentru #Ucraina: Rubio speră că problema va putea fi 'rezolvată' în cadrul discuțiilor din Arabia Saudită
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că speră că suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev va putea fi rezolvată în cadrul discuțiilor cruciale din Arabia Saudită cu privire la războiul în Ucraina, relatează AFP. 'Cred că noțiunea de suspendare a ajutorului, în general, este o problemă pe care sperăm să o pute
Siria: Peste 1.000 de civili uciși în violențele din vestul țării, potrivit noului bilanț al OSDO
Bilanțul victimelor civile ale violențelor ce au avut loc în vestul Siriei începând de pe 6 martie a ajuns la 1.068, în majoritatea covârșitoare membri a comunității religioase alauite, a indicat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP. Violențele sunt cele mai grave de la căderea regimului președint
Comisia Europeană susține că UE ar putea oferi Ucrainei capacități de acces la internet dacă pierde serviciul Starlink
Uniunea Europeană are capacitatea de a oferi Ucrainei ceea ce ar avea nevoie dacă va pierde accesul la internet furnizat de sateliții companiei Starlink a lui Elon Musk, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează agenția EFE. 'Avem capacități în UE', a spus purtătorul de cuvânt comunitar Thomas Regnier, la c
Polonia: Guvernul va distribui un ghid de supraviețuire în situație de criză
Guvernul polonez va trimite în acest an fiecărei gospodării din țară un ghid de supraviețuire în situație de criză, a anunțat luni Ministerul de Interne al acestei țări de pe flancul estic al NATO, relatează AFP. Demersul face parte dintr-o serie de proiecte care vizează creșterea capacităților de apărare ale Poloniei, care se învecinează cu
UE insistă asupra consolidării militare a Ucrainei înaintea negocierilor de pace
Uniunea Europeană a reiterat luni, în contextul reuniunii de marți dintre Ucraina și SUA în Arabia Saudită, că este necesar ca Kievul să fie consolidat militar în continuare pentru a avea o poziție de forță la masa negocierilor, înainte de începerea propriu-zisă a discuțiilor de pace, relatează EFE. 'În toate contactele
BTA: Bulgaria garantează sprijin pentru integrarea europeană a Muntenegrului
Ieșind luni dintr-o întâlnire cu omologul său muntenegrean Jakov Milatovic, președintele Rumen Radev a declarat că Bulgaria va continua sprijinul său puternic pentru perspectiva europeană a Muntenegrului, în special pe baza rezultatelor recente de succes pe care le-a obținut pe drumul către aderarea sa europeană, anume închiderea unor capitole importa
Donald Trump nu va relua ajutorul pentru #Ucraina până când Zelenski nu va demisiona (media)
Statele Unite ale Americii nu intenționează să reia livrările de ajutor militar către Ucraina până când președintele Volodimir Zelenski nu-și va da demisia, administrația președintelui Donald Trump punând presiune pe liderul ucrainean să organizeze alegeri prezidențiale, a relatat luni publicația germană Bild, preluată de UkraineToday. Mandat
Premierul britanic va găzdui un summit virtual cu liderii țărilor ce ar putea trimite trupe de menținere a păcii în #Ucraina
Premierul britanic Keir Starmer va găzdui sâmbătă o reuniune prin videoconferință asupra Ucrainei cu mai mulți șefi de stat și de guvern, demers în continuarea summitului din 2 martie, la finalul căruia a anunțat formarea unei 'coaliții a voluntarilor' dispuși să contribuie la un contingent de menținere a păcii în Ucraina în cazul unui acord d
Secretarul general al NATO promite că nu va permite ca un 'vid de securitate' să se instaleze în Bosnia
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat luni în Bosnia că membrii comunității internaționale nu vor permite să se instaleze 'un vid de securitate' în această țară, cuprinsă de mari tensiuni în urma condamnării, la sfârșitul lunii februarie, a președintelui Republicii Srpska (RS, entitatea sârbă bosniacă), Milorad Dodik, care d
Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko a remaniat guvernul și a numit un nou premier
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, l-a numit în funcția de premier pe Aleksandr Turchin și a remaniat guvernul, a anunțat luni agenția de presă oficială Belta, citată de dpa. 'Așa cum am promis, o nouă generație va conduce țara', a afirmat Lukașenko, în vârstă de 70 de ani, după ce a demis mai mulți miniștri în ultim
Unsprezece țări europene cer ca noile fonduri de apărare ale UE să includă medicamentele esenţiale
Un grup de 11 țări din Uniunea Europeană au cerut Comisiei Europene să includă medicamentele esențiale în cadrul de finanțare a noilor fonduri care vor fi utilizate pentru consolidarea apărării comunitare, informează luni EFE. 'Europa nu își mai permite să trateze siguranța medicamentelor ca pe o problemă secundară. Orice altă poziție ar fi o g
#Ucraina va solicita SUA la negocierile din Arabia Saudită sprijin pentru un armistițiu cu Rusia în aer și pe mare
Delegația ucraineană va cere la negocierile pe care le va avea cu SUA marți în Arabia Saudită un 'armistițiu în aer și pe mare' în războiul cu Rusia, a declarat luni pentru AFP un înalt responsabil ucrainean. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are deja sprijinul aliaților săi din UE pentru a obține un astfel de armistițiu