Val de frig în SUA: A nins în Florida după 29 de ani
Locuitorii din statul american Florida nu au văzut zăpadă de aproape trei decenii, până când valul de frig care a lovit coasta de est a SUA şi-a făcut simţită prezenţa şi aici miercuri, relatează AFP. Serviciul meteorologic naţional american a avertizat că o furtună de iarnă severă va aduce ninsori puternice miercuri ş
Cutremur cu magnitudinea de 5,8, înregistrat în El Salvador; nu au fost raportate daune
Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a lovit miercuri El Salvador, până în acest moment nefiind înregistrate daune, informează DPA. Seismul a avut loc la ora locală 07:38 (13.38 GMT), la circa 25 de kilometri în largul coastei departamentului La Libertad (centru), la o adâncime de 59 kilometri, a indicat Ministerul Mediului.
Vânturile violente din Europa au provocat un deces, au perturbat traficul aerian şi au lăsat mii de locuinţe în întuneric
Rafalele violente de vânt care au afectat miercuri mai multe ţări din Europa au provocat moartea unei persoane, deraierea unui tren, au perturbat traficul aerian şi au întrerupt furnizarea alimentării cu energie electrică la mii de locuinţe, informează Reuters şi AFP. În Elveţia, furtuna a provocat deraierea unui tren regional pe ruta Montreu
Furtuna Eleanor a provocat pagube importante pe coasta vestică a Irlandei
Mai multe locuinţe şi sedii ale unor companii au fost avariate în urma inundaţiilor produse miercuri pe coasta de vest a Irlandei, unde furtuna Eleanor a generat precipitaţii abundente şi vânturi care au înregistrat viteze de până la 155 de kilometri pe oră, informează Reuters. Furtuna a lovit cel de-al patrulea oraş ca mărime din Irlan
Poluarea din Beijing - Calitatea aerului s-a îmbunătăţit în 2017
Calitatea aerului din Beijing s-a îmbunătăţit considerabil în 2017, indicatorii meteo atingând cele mai bune niveluri ale lor de la demararea măsurilor de controlare a poluării în urmă cu cinci ani, au anunţat miercuri reprezentanţii municipalităţii chineze, citaţi de AFP. Capitala chineză şi-a atins obiectivele anuale graţie unei "
Turnul Eiffel, închis pentru vizitare din cauza furtunii Eleanor
Turnul Eiffel este închis miercuri pentru vizitare din cauza rafalelor puternice de vânt care traversează capitala Franţei, a anunţat societatea de exploatare a celui mai celebru monument din Paris, relatează AFP.
Furtuna Eleanor s-a abătut asupra Franţei cu rafale de vânt de peste 100 km/h
Furtuna Eleanor este aşteptată să afecteze jumătate din teritoriul Franţei după ce a măturat nordul Marii Britanii şi a ajuns pe coastele franceze în noaptea de marţi spre miercuri cu rafale de vânt de peste 100 de km/h, a anunţat serviciul meteorologic francez, informează AFP. Din cauza vântului care bate cu vit
SUA: Vremea extrem de rece va continua şi în următoarele zile
Vremea extrem de rece de la începutul anului ar urma să continue în SUA, în condiţiile în care actualele temperaturi scăzute se vor menţine timp de câteva zile, relatează DPA. "Vremea amarnică" va continua în nord-estul SUA, temperaturile accentuate de vântul rece urmând să fie negative în cursul
Guterres (ONU): Planeta trece printr-o perioadă de "alertă roşie"
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat duminică "un mesaj de alertă, o alertă roşie" cu privire la pericolele care vor ameninţa lumea în 2018 şi a făcut un apel la unitate pentru a depăşi aceste pericole, transmite AFP. "După ce am preluat această funcţie, acum un an, am lansat un apel pentru un 2017 al păcii. Din nefericire
SUA: Record de căldură în sudul Californiei şi val de frig polar în nordul ţării
Temperaturile înregistrate în unele zone din sudul Californiei au doborât, vineri, recordul de căldură pentru această perioadă, conform unui anunţ al Serviciului american de meteorologie (NWS) din Los Angeles, citat sâmbătă de DPA. ''Cu o temperatură maximă de 85 grade (Fahrenheit) - 29,4 grade Celsius - @UCLA stabileşte un nou
Căderile masive de zăpadă perturbă transportul aerian şi rutier din Marea Britanie
Căderile masive de zăpadă au creat probleme vineri pe aeroporturile şi şoselele din Marea Britanie, care se confruntă cu un val de frig, informează AFP. În Scoţia, aeroportul din Glasgow a fost nevoit să-şi întrerupă activitatea timp de o oră în prima parte a zilei. Unele curse au fost deviate către Edinburgh, iar administraţia
Viaţa poate influenţa viteza de rotaţie a Pământului (studiu)
Există numeroşi factori care pot influenţa viteza de rotaţie a Pământului în jurul propriei axe, iar surprinzător, chiar viaţa este unul dintre aceşti factori, alături de influenţa Soarelui şi a Lunii sau a atmosferei, conform unui material publicat în ultimul număr al revistei Astrobiology, informează Space.c
Incendiul-record din California a fost izolat aproape în totalitate
Pompierii din California au reuşit să izoleze aproape în totalitate cel mai mare incendiu de vegetaţie din istoria recentă a acestui stat american, au anunţat joi autorităţile, citate vineri de DPA. Incendiul cunoscut sub numele Thomas, care a mistuit o suprafaţă de peste 1.140 de kilometri pătraţi în regiunea muntoasă din nordul oraşului Los Angel
Canada, cuprinsă de un val de frig extrem
Frigul polar a cuprins practic întreaga Canadă, mercurul din termometre coborând frecvent sub - 40 de grade Celsius şi neexistând speranţe privind o încălzire în următoarele zile, au avertizat joi autorităţile, citate de AFP. Environnement Canada şi-a înmulţit buletinele de avertizare pentru frig extrem făcând apel la
Israel: Rugăciune pentru ploaie la Zidul Plângerii
Peste două mii de evrei s-au rugat joi pentru ploaie la Zidul Plângerii din oraşul vechi din Ierusalim în condiţiile în care se profilează o a patra iarnă secetoasă consecutivă, relatează AFP. "O rugăciune poate ajuta", a declarat la postul public de radio ministrul agriculturii Uri Ariel, organizator al acestei ceremonii care s-a d




