Schimbările climatice: Un proces intentat de copii şi adolescenţi guvernului american
Un proces intentat de copii şi adolescenţi guvernului american, acuzat că nu a ştiut să protejeze resursele naturale ale planetei consumând energiile fosile, va începe la 29 octombrie, a anunţat joi o organizaţie care îi susţine pe reclamanţi, relatează AFP. Cazul, prezentat în justiţie de 21 de copii, adolescenţi şi tineri americani, v
O furtună cu grindină a făcut cel puţin 15 victime în India; vântul puternic a afectat complexul Taj Mahal
Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa din cauza rafalelor puternice de vânt urmate de furtună cu grindină şi ploi torenţiale, care au afectat miercuri noaptea statul Uttar Pradesh din nordul Indiei, au indicat autorităţile joi, citate de agenţia Xinhua. Rafalele de vânt, cu o viteză de peste 130 de kilometri pe oră, au măturat în noaptea
Schimbările climatice, o ameninţare pentru albine din cauza reducerii numărului de flori (studiu)
Albinele se află în pericol din cauza schimbărilor climatice deoarece plantele produc mai puţine flori pe fondul creşterii frecvenţei perioadelor de secetă, se arată într-un studiu realizat în Marea Britanie, citat joi de Press Association. Cercetarea efectuată la Universitatea Exeter a examinat impactul perioadelor de secetă - despre care se
Un incendiu de pădure a impus declanşarea codului portocaliu în partea de vest a Mexicului
Aproximativ 2.000 de hectare din pădurea La Primavera au fost mistuite de un incendiu care a determinat declanşarea codului portocaliu în Guadalajara, capitala statului mexican Jalisco, au informat miercuri autorităţile citate de EFE. Surse ale Protecţiei civile şi pompierilor din Jalisco au declarat pentru EFE că incendiul a fost provocat deliberat &ici
O rezervă de pământuri rare descoperită în Oceanul Pacific ar putea satisface cererea globală timp de câteva secole
Oamenii de ştiinţă japonezi au analizat depozitele masive de pământuri rare (sau minerale critice) aflate pe fundul Oceanului Pacific şi au estimat că acestea ar putea satisface timp de câteva sute de ani cererea globală a unora dintre aceste materiale, informează miercuri agenţiile AFP şi APP. Aceste depozite descoperite în 2013 în zon
Echipele de salvare caută şase dispăruţi în urma unei alunecări de teren în sudul Japoniei
O echipă formată din 200 de salvatori a demarat miercuri căutările a şase persoane date dispărute în urma unei alunecări masive de teren, potrivit presei locale, informează DPA. În urma alunecării de teren produsă la 3:50 am (18:50 GMT marţi), care a îngropat patru case din oraşul Yabakei, aflat pe insula sudică Kyushu, un bărbat de 45 de ani
O furtună puternică a provocat pene de electricitate şi perturbări ale traficului în Noua Zeelandă
Aproape un sfert dintre locuinţele şi sediile comerciale din Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, au rămas fără electricitate miercuri după o furtună care s-a abătut asupra regiunii cu rafale puternice de vânt asemănătoare celor produse de un uragan şi ploi torenţiale, informează DPA. ''Până la 120.00
Episoadele de caniculă se multiplică la nivelul oceanelor, cu 'efecte devastatoare pe termen lung' (studiu)
Episoadele de caniculă la nivelul oceanelor au fost din ce în ce mai lungi şi mai frecvente în ultimul secol, iar acest fenomen ar putea avea "efecte devastatoare pe termen lung", potrivit unui studiu publicat marţi în Nature Communications, citat de AFP. Între anii 1925 şi 2016, frecvenţa episoadelor de caniculă la nivelul oc
Seism cu magnitudinea 4,7 în centrul Italiei; nu au fost raportate persoane rănite
Un seism cu magnitudinea 4,7 s-a produs în centrul Italiei în dimineaţa zilei de marţi, afectând aceeaşi regiune devastată de activitate seismică în anul 2016 şi prima parte a anului 2017, informează DPA. Cutremurul, care a avut loc la ora 5:11 am (03:11 GMT), a avut epicentrul la Muccia, la aproximativ 190 de kilometri nord de Roma, la
O balenă cu cocoaşă a murit în Argentina, la două zile după ce a eşuat pe o plajă
O balenă cu cocoaşă de şase tone eşuată pe un ţărm din Argentina a murit luni după două zile de eforturi de a o salva, au informat media locale, citate de DPA. Balena cu cocoaşă cu o lungime de opt metri a fost găsită sâmbătă pe o plajă din staţiunea turistică Mar del Plata, la 400 km sud de Buenos Aires. Zeci de militanţi pentru mediu şi
Fiji se pregăteşte pentru al doilea ciclon în puţin peste o săptămână
Fiji se pregăteşte marţi pentru al doilea ciclon potenţial devastator în puţin peste o săptămână, locuitorii fiind sfătuiţi de autorităţi să pregătească kituri de supravieţuire şi să fie gata de evacuare, relatează Reuters. Ciclonul Keni a fost catalogat marţi drept o furtună de categoria a 3-a şi ar urma să fie î
Japonia - Cinci răniţi, în urma unui seism cu magnitudinea de 5,6
Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 5,6 s-a produs în noaptea de duminică spre luni în Japonia, provocând rănirea a cinci persoane şi pagube materiale, în timp ce autorităţile au emis o alertă în privinţa riscului de producere a unor replici ale seismului, informează AFP. Seismul, care s-a produs în vestul insulei
Doi schiori au murit în urma unei avalanşe în Alpii Italieni
Doi schiori au murit şi cel puţin unul este dat dispărut în urma unei avalanşe produse sâmbătă în nord-vestul Alpilor Italieni, transmite agenţia italiană de presă ANSA, citată de DPA. Incidentul care a implicat "mai mulţi schiori" s-a petrecut la Pila, o staţiune de schi din regiunea Valle d'Aosta, a informat Serviciul italian
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,3, s-a produs sâmbătă în Papua Noua Guinee
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,3, s-a produs sâmbătă în Papua Noua Guinee, a informat Institutul American de Geofizică (USGS), în condiţiile în care zona îşi revine după seismul devastator, cu magnitudinea 7,5, din urmă cu două luni. Potrivit Reuters, pe moment nu au fost semnalate victime sau pagube materiale.
În stomacul unui caşalot găsit mort pe o plajă din Spania au fost găsite 29 kg de deşeuri din plastic
Un caşalot găsit fără viaţă pe o plajă din Murcia, localitate aflată în sudul Spaniei, a decedat în urma şocului gastric produs de ingerarea a 29 de kilograme de deşeuri din plastic, au anunţat vineri autorităţile locale, citate de The Telegraph. În stomacul şi intestinele exemplarului mascul tânăr au fost găsite deşeuri precum pungi, s





