Australia - Incendiul de vegetaţie de pe Insula Fraser, în continuare activ, în pofida ploii
Ploaia din cursul nopţii a adus o uşoară îmbunătăţire a situaţiei din insula australiană Fraser, inclusă în patrimoniul mondial, unde pompierii care se luptă cu un incendiu activ de câteva săptămâni au reuşit să salveze o localitate ameninţată luni de flăcări, relatează DPA. "A fost o perioadă foarte îmbucurătoare în ti
Noua înălţime a Muntelui Everest, stabilită la 8.848,86 metri
Înălţimea Muntelui Everest după efectuarea de noi măsurători este de 8.848,86 metri, informează marţi DPA şi Kyodo. Anunţul a fost făcut de către ministrul de externe al Nepalului, Pradeep Kumar Gyawali, alături de omologul său chinez, Wang Yi, în cadrul unei videoconferinţe de la Kathmandu, respectiv,
Furtunile violente au făcut două victime în Italia; meteorologii prognozează ploi şi ninsori consistente
Furtunile de zăpadă şi ploile abundente au ucis cel puţin două persoane în Italia pe parcursul weekendului trecut, iar meteorologii prognozează că aceste fenomene vor continua să se manifeste şi în zilele următoare în regiunile nordice ale ţării, informează DPA. Linia feroviară care duce spre Pasul Brenner, o trecătoare de l&
Indonezia: Aproape 10.000 de persoane, evacuate în urma inundaţiilor în provincia Aceh
Aproape 10.000 de persoane au fost evacuate în districtul East Aceh din provincia Aceh în urma inundaţiilor produse în zonă, apele acumulate atingând până la 2 metri înălţime, a anunţat Agenţia pentru gestionarea dezastrelor, relatează luni Xinhua. "Din cauza ploilor abundente din ultimele trei zile car
Noiembrie 2020, cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată la nivel global
Noiembrie 2020 a fost cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată în lume, potrivit serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus, care evocă posibilitatea ca 2020 să detroneze 2016 de pe primul loc în clasamentul celor mai calzi ani înregistraţi vreodată în epoca modernă, informează luni AFP.
Peste 60.000 de koala, afectaţi de "Vara Neagră" a incendiilor de vegetaţie din Australia
Peste 60.000 de koala s-au numărat printre animalele afectate de incendiile de vegetaţie devastatoare din vara 2019-2020 din Australia, conform unui raport publicat luni, citat de agenţia DPA. Raportul final privind impactul incendiilor de vegetaţie, realizat de organizaţia World Wide Fund for Nature (WWF) din Australia, a concluzionat că &ici
Australia - Un incendiu de vegetaţie se extinde pe Insula Fraser
Locuitorii de pe insula australiană Fraser au primit luni ordin de "evacuare imediată" după ce un incendiu de vegetaţie care arde de câteva săptămâni s-a înteţit şi s-a apropiat de aşezarea Happy Valley, relatează agenţia DPA. Incendiul de pe populara insulă de vacanţă Fraser - cunoscută şi sub numele K'gari -,
Inundaţii în nordul Italiei, cu alertă roşie în unele zone
Ploi abundente au provocat inundaţii duminică în nordul Italiei, declanşând alerta roşie în anumite zone din Veneto (nord-est), Friuli (nord) şi provincia Bolzano (nordul extrem), transmite AFP.
Activista Greta Thunberg a fost redactor-şef pentru o zi al celui mai important cotidian suedez
Ediţia de duminică a Dagens Nyheter a fost dominată de articole pe teme climatice, sub coordonarea adolescentei activiste pentru mediu Greta Thunberg, invitată să fie redactor-şef timp de o zi al acestui important cotidian suedez, informează DPA. Prima secţiune a inclus o fotografie de mari dimensiuni reprezentând un crater imens din Sib
Incendiile de vegetaţie ameninţă o localitate din Fraser Island, insulă înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO
Locuitorii unei municipalităţi din regiunea de coastă a Fraser Island, Australia, o insula inclusă de UNESCO în patrimoniul mondial, au primit duminică ordin de evacuare din cauza unui incendiu de vegetaţie care se extinde, informează Reuters. Incendiul, pornit în urmă cu şapte săptămâni de la un foc de tabără ilegal, a p&aci
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în largul coastei mediteraneene a Turciei
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 a fost înregistrat sâmbătă în largul coastei provinciei turce Antalya, a informat Observatorul Kandilli, potrivit Reuters. Seismul a avut loc la o adâncime de 93,3 de kilometri, a precizat Observatorul, după ce a revizuit magnitudinea de la 5,4. Potrivit presei turce, cutre
Indonezia: Cel puţin 5 morţi în oraşul Medan în urma viiturilor
Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa vineri în urma viiturilor provocate de ploile torenţiale în capitala provinciei North Sumatra din Indonezia, informează agenţia DPA care citează un reprezentant al autorităţilor locale. O altă persoană a fost dată dispărută în inundaţiile care au afectat mai multe zone din oraşul M
SUA - Evacuări provocate de răspândirea rapidă a unui incendiu de vegetaţie în comitatul Orange
Un incendiu de vegetaţie care a izbucnit miercuri seară într-un canion din comitatul Orange din statul american California, s-a răspândit rapid pe dealurile din împrejurimi, înteţit de vânturile Santa Ana şi de vegetaţia uscată, relatează vineri DPA. Suprafaţa afectată de incendiul Bond s-a extins de aproape patru
Namibia, afectată de secetă, scoate la vânzare 170 de elefanţi
Namibia a scos la vânzare 170 de elefanţi vii pentru a reduce efectivele acestora de pe teritoriul său, parţial ca urmare a conflictelor tot mai numeroase dintre oameni şi animalele din această specie pe cale de dispariţie, care nu pot fi sacrificate din cauza presiunii internaţionale, relatează joi AFP. Un anunţ publicitar apărut miercu
Statutul de conservare al Marii Bariere de Corali din Australia, coborât la critic
Marea Barieră de Corali din Australia, cel mai mare şi mai spectaculos ecosistem coralier din lume, se află într-o stare critică şi se deteriorează pe măsură ce schimbările climatice provoacă încălzirea apelor înconjurătoare, a avertizat o organizaţie internaţională din domeniul conservării mediului, potrivit Reuters. Situat în largul c












