UPDATE Columbia / Un seism cu magnitudinea 7,4 a provocat răniţi şi pagube materiale în vestul ţării
Un seism puternic a zguduit luni Columbia, fiind resimțit în mari orașe precum capitala Bogota (centru) și Cali (sud-vest); seismul a provocat un număr necunoscut de răniți, precum și pagube materiale în vestul țării, informează AFP.
Seismul, cu magnitudinea 7,4 potrivit serviciilor geologice din Statele Unite și din Columbia, s-a produs luni dimineață la o adâncime de circa 100 de kilometri.
Epicentrul seismului este situat în apropiere de San José del Palmar, în provincia Choco (vest), pe coasta Pacificului. Nu a fost emisă alertă pentru tsunami.

Foto: (c) USGS HANDOUT / EPA
Autoritățile nu au publicat încă un bilanț al victimelor și al clădirilor afectate.
Guvernatoarea provinciei Choco a scris pe rețeaua de socializare X că există ''răniți'' și ''avarii grave ale edificiilor'' în Quibdo, capitala acestei provincii sărace.
Într-o înregistrare obținută de un jurnalist AFP, apare un imobil prăbușit în acest oraș.
Edilul din Cali, al treilea oraș din Columbia, a menționat de asemenea ''pagube importante'', care sunt în curs de evaluare cu ajutorul dronelor.

Foto: (c) ERNESTO GUZMAN / EPA
Mass media locală a difuzat imagini în care apar imobile cu fațadele distruse în orașe precum Pereira și Manizales, situate în regiunea turistică a cafelei.
''Nu mai avem electricitate și nici rețea de telefonie mobilă'', a declarat pentru AFP Martha Estrada, de 66 ani, care a resimțit seismul în această regiune. Cutremurul ''a fost puternic, foarte puternic (...), au căzut lucruri prin casă'', a adăugat ea.
Președintele Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunțat că se va deplasa în regiunea afectată pentru a evalua situația.
Șase aeroporturi din vestul Columbiei și-au suspendat operațiunile aeriene ''până la evaluarea pagubelor structurale și la infrastructură'', a precizat pe X aviația civilă.
La Bogota au fost evacuate clădiri, potrivit jurnaliștilor AFP de la fața locului. Mai multe persoane în pijamale au ieșit pe străzi în timp ce sirenele răsunau.

Foto: (c) CARLOS ORTEGA / EPA
''Seismul a fost super puternic'', a declarat pentru AFP Valeria Polo, o creatoare de conținuturi de 29 de ani care se afla în centrul capitalei.
Primarul Carlos Galan a dat asigurări la postul Blu Radio că au fost semnalate doar fisuri superficiale la anumite locuințe și imobile.
Pe 24 iunie, un dublu seism cu magnitudinea 7,2 și 7,5 a făcut peste 6.000 de morți în Venezuela, provocând pagube masive.
Aceste țări sunt situate pe cercul de foc al Pacificului, o zonă caracterizată printr-o puternică activitate seismică și vulcanică. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Seism puternic în Columbia / Cel puțin 18 morți în orașul Pereira, în vestul țării (primar)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Incendiu pe o insulă din Croația/ 500 de persoane evacuate și 3.500 de hectare distruse de flăcări
Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate în noaptea de sâmbătă spre duminică de pe insula croată Brac, afectată de un incendiu care a distrus 3.500 de hectare de vegetație și s-a apropiat de locuințe, au anunțat autoritățile citate de AFP. Incendiul, care a izbucnit joi, 'rămâne activ', dar 'după o noapte extrem de dificilă, s
Spania: Incendiu de vegetație în interiorul regiunii Costa del Sol, trei răniți
Un incendiu de vegetație izbucnit în interiorul popularei destinații turistice Costa del Sol, lângă Marbella în sudul Spaniei, a făcut trei răniți duminică, au raportat serviciile de urgență, notează AFP. Incendiul s-a declanșat într-o zonă deluroasă din proximitatea Benahavis, un sat exclusivist unde locuiește o import
Probabilitatea unui El Nino istoric a ajuns acum la 75% (NOAA)
Actualul fenomen climatic El Nino a continuat să se intensifice în luna august și are acum o probabilitate de 75% de a deveni cel mai puternic înregistrat vreodată, a anunțat joi Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA), potrivit AFP. Potrivit măsurătorilor și modelărilor, El Nino va continua să se intensifice până la atingerea
Stația Polară Tara și-a început misiunea pe banchiza din Arctica
Stația Polară Tara, un laborator științific plutitor ce are forma unui iglu, a început miercuri expediția sa în derivă pe banchiza Oceanului Arctic, care urmează să fie prelungită până la sfârșitul anului 2027, a anunțat joi Fundația Tara Ocean, informează AFP. Plecată din portul orașului francez Lorient pe 19 iulie, stația, ocupată de
Indonezia / Șase urangutani au fost salvați din mijlocul incendiilor forestiere în decurs de o săptămână
Șase urangutani, dintre care doi pui, prinși în incendiile care fac ravagii în insula Borneo, au fost salvați pe parcursul săptămânii trecute, ceea ce aduce la 15 numărul primatelor salvate într-o lună, au anunțat joi autoritățile indoneziene, potrivit AFP. Animalele salvate se aflau pe plantații situate într-o zonă izolată din pr
Impactul schimbărilor climatice se intensifică în marile orașe europene, însă măsurile de adaptare întârzie (studiu)
Numeroase orașe mari din Europa, expuse la impactul schimbărilor climatice asupra sănătății, iau diverse inițiative în încercarea de a se adapta, cum ar fi ecologizarea sau mobilitatea sustenabilă, însă ritmul este prea lent, a concluzionat joi un studiu publicat în revista științifică The Lancet, care face apel la intensificarea eforturilor,
Cea mai caldă vară pentru 1,3 miliarde de persoane de pe glob (analiză AFP pe baza datelor Copernicus)
Valuri de căldură în Europa, fum toxic în Indonezia, culturi uscate în Sudan: 1,3 miliarde de oameni de pe Pământ au trăit, între iunie și august, cea mai caldă vară boreală, conform unei analize realizate de AFP pe baza datelor programului european Copernicus. Analiza detaliată a miliardelor de date din modelul c
August 2026 a fost cea mai caldă lună înregistrată vreodată la nivel mondial (Copernicus)
Căldura a atins niveluri fără precedent în luna august la nivel mondial, a constatat joi serviciul meteorologic european Copernicus, aceasta fiind cea mai caldă lună înregistrată vreodată la scară globală și cea mai dificilă vară pentru Europa de Vest, transmite AFP. 'Luna august 2026 a fost o lună remarcabilă în istoria
VIDEO Erupție vulcanică în Indonezia: Redeschiderea aeroportului internațional din Jakarta (guvern)
Mai multe aeroporturi indoneziene, inclusiv cel din Jakarta - principalul aeroport al țării -, s-au redeschis marți, după ce au fost închise două zile din cauza căderilor de cenușă provocate de o erupție vulcanică, a anunțat Ministerul Transporturilor, citat de AFP. Ministerul a indicat pe Instagram că aeroportul din Jakarta și alte patr
Italia a înregistrat cea mai călduroasă vară din ultimii peste 75 de ani
Italia a înregistrat în 2026 cea mai călduroasă vară de după anul 1950, cu o temperatură medie de 24,3 grade Celsius, a anunțat luni Institutul pentru Bioeconomie din cadrul Consiliului Național de Cercetare (CNR-IBE), informează Reuters. August 2026 a fost cea mai călduroasă lună din acest an în Italia, cu o temperatură medie de 25,6°C,
Ghețarul Marmolada din Italia s-a confruntat cu o topire record în vara acestui an
Ghețarul Marmolada, cel mai mare din Munții Dolomiți, s-a confruntat cu o scădere record a masei sale de gheață în vara acestui an, o perioadă în care Italia a fost lovită de o serie de valuri de căldură intensă, potrivit datelor prezentate luni de mai multe instituții italiene, printre care s-au aflat Universitatea din Padova, Agenția pentru Protecția Mediului d
Fum provocat de incendiile din Indonezia/ Malaezia ridică starea de urgență
Guvernul malaezian a ridicat luni starea de urgență care fusese decretată într-o regiune a insulei Borneo din cauza fumului toxic emanat de incendiile forestiere din Indonezia, avertizând însă că nivelul ridicat al poluării persistă, informează AFP. Norul dens de fum emis de incendiile masive care fac ravagii în țara ve
Viitură în Nepal/ Operațiunile de căutare în tuneluri sunt de o complexitate 'fără precedent' (expert australian)
Echipele de salvare angajate în căutarea eventualilor supraviețuitori ai viiturii devastatoare de la 26 august, care a afectat mai multe tuneluri din nordul Nepalului, se confruntă cu dificultăți fără precedent, a subliniat luni un specialist australian implicat în operațiuni, transmite AFP. Catastrofa a provocat cel puțin 1.385 de
UPDATE Viitură în Nepal/ Alte două persoane salvate, la 10 zile de la tragedie
Echipele de intervenție din Nepal au reușit să salveze sâmbătă alți doi supraviețuitori ai viiturii devastatoare de la 26 august din Himalaya, după 10 zile de la tragedie, a anunțat sâmbătă poliția, transmite agenția de presă DPA. O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost salvată dintr-o casă îngropată sub dărâmătur
ONU a adoptat o serie de modificări privind planiglobul, pentru a aduce harta lumii mai aproape de realitate
Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri o rezoluție pentru a promova o reprezentare mai precisă a continentelor lumii pe hărți, în special mărind Africa și micșorând Statele Unite, transmite AFP. Acest text, sponsorizat de Togo și Uniunea Africană și cosponsorizat de Franța, a fost adoptat cu 164 de voturi la unul, cel al Statelor













