Pacificul de Sud-Vest, afectat de valuri de căldură marină fără precedent în 2024 (ONU)

Valurile de căldură fără precedent din Pacificul de Sud-Vest au afectat în 2024 peste 10% din suprafața oceanică globală, deteriorând recifele de corali și punând în pericol ultimul ghețar tropical din regiune, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), informează Reuters.
În 2024, temperaturile medii din această regiune - care cuprinde Australia și Noua Zeelandă, precum și state insulare din sud-estul Asiei precum Indonezia și Filipine - au fost cu aproape o jumătate de grad Celsius (0,9 Fahrenheit) mai ridicate decât media perioadei 1991-2020, se arată într-un raport anual al acestei instituții specializate a ONU.
''O mare parte a regiunii a trecut prin episoade cel puțin severe de valuri de căldură marină în cursul anului 2024, în special în zonele aflate în apropiere și la sud de ecuator'', a declarat Blair Trewin de la OMM, unul dintre autorii raportului.
Căldura extremă din timpul anului a afectat 40 de milioane de kilometri pătrați de ocean, iar în Filipine și Australia s-au înregistrat noi recorduri de temperatură, mai precizează raportul. Temperaturile la suprafața oceanului au atins de asemenea niveluri record, iar conținutul total de căldură al oceanelor a fost al doilea cel mai ridicat înregistrat vreodată, după cel din 2022.
Un număr fără precedent de cicloane - atribuit de către experți schimbărilor climatice - a provocat distrugeri majore în Filipine în lunile octombrie și noiembrie.
Nivelul mărilor continuă să crească mai rapid decât media globală, o problemă urgentă într-o regiune în care peste jumătate din populație trăiește la mai puțin de 500 de metri de țărm, a avertizat raportul.
Raportul citează și date satelitare care arată că singurul ghețar tropical al regiunii, aflat în Indonezia, în partea de vest a insulei Noua Guinee, s-a micșorat cu până la 50% anul trecut.
''Din păcate, dacă ritmul actual de micșorare se menține, acest ghețar ar putea dispărea complet până în 2026 sau la scurt timp după aceea'', a avertizat Thea Turkington de la OMM, un alt autor al raportului. AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bulgaria se confruntă cu peste 230 de incendii de vegetație
Bulgaria se luptă duminică cu 236 de incendii de vegetație în timp ce trece printr-un val de caniculă, cu temperaturi care depășesc 40 de grade Celsius, și așteaptă sprijinul Uniunii Europene cu echipamente aeriene de stingere a flăcărilor, a declarat șeful serviciului național de combatere a incendiilor, Alexander Djartov, relatează agenția EFE.
VIDEO Turcia a evacuat mai multe mii de persoane din cauza incendiilor de vegetație
Pompierii din Turcia se luptau cu flăcările duminică, în urma unui val de caniculă mediteraneeană, iar autoritățile au evacuat peste 3.600 de persoane în două provincii, informează Reuters. Incendiile de vegetație din provinciile sudice Mersin și Antalya, precum și din provincia centrală Usak au fost, în cea mai mare parte, a
Grecia / Peste o mie de hectare, pârjolite într-un incendiu forestier în regiunea Peloponez
Pompierii greci luptau joi pentru cea de-a treia zi consecutivă cu un incendiu de pădure declanșat în regiunea Peloponez (sud-vestul Greciei), care a devastat până acum ''1.145 de hectare de teren'', potrivit serviciului european Copernicus, informează AFP. Peste 350 de pompieri asistați de 75 de vehicule, 15 bombardiere de apă și 1
Două decese, locuințe distruse în urma unui incendiu masiv de vegetație în Cipru
Două persoane și-au pierdut viața și sute de locuitori au fost evacuați după ce un incendiu masiv de vegetație a devastat regiuni din sudul Ciprului, distrugând locuințe și punând în pericol comunități întregi pe fundalul unui val intens de caniculă, informează Reuters. Cel puțin 100 de kilometri pătrați au fost pârjoliți în
10 decese și 14 răniți în incendiile de vegetație din centrul Turciei
Zece pompieri și-au pierdut viața și alți 14 au fost răniți în timp ce luptau să stingă un incendiu de vegetație izbucnit în provincia Eskisehir, din centrul Turciei, a spus miercuri ministrul pentru Agricultură și Păduri, Ibrahim Yumakli, potrivit Reuters. Pompierii și echipele de salvatori depun eforturi încă de marți pentru a limita un inc
Valul de căldură se intensifică în Grecia, iar lipsa apei a devenit o sursă de îngrijorare
Valul de căldură din Grecia s-a intensificat miercuri și se așteaptă să se agraveze și mai mult joi, conform prognozelor meteo, temperaturile locale apropiindu-se deja de 45°C marți, transmite AFP. Lipsa ploilor și căldura provoacă, de asemenea, o secetă și o penurie de apă care alarmează autoritățile. Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a
Cinci decese în Italia în contextul unui val de caniculă care a paralizat zone din sudul Europei
Cinci decese s-au înregistrat în Italia din cauza căldurii extreme care afectează în continuare regiuni din sudul Europei, informează DPA. Miercuri până la ora 10:00 (08:00 GMT), temperaturile depășiseră deja 30 de grade Celsius în Sicilia. Turcia și Grecia se confruntă de asemenea cu temperaturi ri
Nou val de caniculă în Grecia, autoritățile au suspendat munca în aer liber
Ministerul Muncii din Grecia a suspendat marți munca în aer liber în mai multe regiuni din cauza temperaturilor care ar putea ajunge până la 43 de grade Celsius în această țară, informează AFP. Din cauza ''temperaturilor și a nivelurilor de disconfort deosebit de ridicate'', munca în exterior a fost interzisă marți
Islanda/ Ceață vulcanică și poluare după erupția unui vulcan
O ceață vulcanică și o puternică poluare a aerului persistau luni în Islanda după erupția de miercuri a unui vulcan din peninsula Reykjanes, provenind de la două cratere rămase active, au indicat autoritățile islandeze, informează luni AFP. 'Zone întinse din țară sunt complet acoperite de ceață', a declarat pentru AFP Hlynu
Două noi arii marine protejate vor fi create în Grecia
Grecia va înființa două noi arii marine protejate, a anunțat luni guvernul de la Atena, care va respecta astfel promisiunea făcută în cadrul celei de-a treia conferințe ONU asupra oceanelor ce a avut loc în luna iunie, transmite AFP. 'Astăzi ne ținem această promisiune prin înființarea a două noi Parcuri Naționale M
Furtunile lovesc sudul Chinei continentale după trecerea taifunului Wipha
Furtunile s-au revărsat luni asupra zonelor sudice din China continentală determinând emiterea unor avertizări de viituri și alunecări de teren la o zi după ce taifunul Wipha s-a abătut asupra Hong Kong-ului. Ploile torențiale au afectat orașele Yangjiang, Zhanjiang și Maoming, din provincia Guangdong, sudul Chinei, după ce furtuna a atins uscatul duminică seară, infor
Inundații în Texas / Numărul dispăruților a fost revizuit în scădere
Autoritățile din Texas au revizuit în scădere numărul persoanelor date dispărute în urma inundațiilor catastrofale survenite la începutul lunii iulie, precizând că vor continua căutările pentru găsirea a trei persoane în zona cea mai grav afectată, informează AFP. Comitatul Kerr, epicentrul inundațiilor, ''confirmă că trei
Iran: Cutremur cu magnitudinea 5,2 în nordul țării
Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a lovit duminică dimineață provincia Golestan din nordul Iranului, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), transmite Reuters. Seismul s-a produs la orele 01:07 (sâmbătă, 21:37 GMT), la o adâncime de șapte kilometri. Epicentrul a fost localizat la 36 de kilometri sud-sud-vest de orașul
Două râuri gigantice ce curgeau la suprafața Antacticii în urmă cu 80 de milioane de ani, descoperite sub gheață
Oamenii de știință au descoperit albiile a două râuri gigantice în Antarctica, un peisaj pierdut de mult timp, care a fost conservat sub calota glaciară antarctică timp de 30 de milioane de ani, conform unui studiu publicat la 11 iulie în revista Nature Geoscience, transmite Li
Pagube majore în sudul Franței în urma unui incendiu de amploare
Un incendiu forestier de amploare a provocat pagube majore în sudul Franței, peste 1000 de pompieri luptând cu flăcările din jurul orașului portuar Martigues de lângă Marsilia, informează dpa vineri. Focul a cuprins 240 de hectare și s-a extins extrem de rapid, potrivit serviciului local de pompieri. În prezent, cea mai