Bilanţul alunecării de teren din China urcă la 20 de morţi
Bilanţul alunecării de teren care s-a produs într-o zonă muntoasă din sud-vestul Chinei a urcat marţi la 20 de morţi, în timp ce alte 24 de persoane sunt în continuare dispărute, potrivit presei de stat chineze, relatează AFP.
Tragedia s-a produs luni dimineaţă în satul Liangshui din provincia Yunnan, una dintre cele mai sărace din această ţară.
"Catastrofa a făcut deja 20 de morţi şi 24 de persoane rămân dispărute", a anunţat televiziunea publică chineză (CCTV), potrivit căreia peste 1.000 de membri ai echipelor de salvare, 113 cadre medicale, pături şi paturi pliante au ajuns la faţa locului.
Peste 900 de persoane au fost relocate, electricitatea şi telecomunicaţiile funcţionează în regim normal, a precizat postul CCTV, potrivit căruia "căutarea celor dispăruţi continuă", în pofida temperaturilor negative.
"Cursă contra cronometru"
La o zi şi jumătate după catastrofă, echipele de salvare sunt angajate într-o "cursă contra cronometru" pentru găsirea persoanelor acoperite de pământ, a anunţat marţi agenţia de presă China Nouă.
CCTV a difuzat imagini cu membrii echipelor de salvare care căutau supravieţuitori printre resturi de metal şi de beton. O altă înregistrare video arată grupuri de localnici în jurul unor focuri în timp ce se încălzeau şi mâncau supă cu tăiţei.
Locuitori din zonele învecinate participă, de asemenea, la operaţiunile de salvare, a anunţat agenţia de presă China Nouă.
"Satul nostru nu este departe de aici", a declarat Hong Jie, în vârstă de 38 de ani. "Am venit să distribuim produse de primă necesitate, să gătim şi să livrăm mâncare celor care au nevoie", a adăugat el.
Masivul stâncos care s-a prăbuşit "măsura aproximativ 100 de metri în lăţime şi 60 de metri în înălţime, cu o grosime medie de aproximativ şase metri", a declarat Wu Junyao, directorul Biroului pentru resurse naturale şi planificare din Zhaotong, oraşul care are jurisdicţie asupra satului Liangshui.
Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat luni echipele de salvatori "să facă tot ce este posibil pentru a limita numărul victimelor".
Precedente
Yunnan este o provincie muntoasă, populată de numeroase grupuri etnice şi care se numără printre cele mai sărace provincii din China.
Catastrofa de luni s-a produs într-o zonă rurală înconjurată de piscuri impunătoare acoperite de zăpadă, potrivit imaginilor difuzate de presa de stat chineză.
Deocamdată nu a fost dezvăluită nicio cauză posibilă a acestei drame.
Alunecările de teren se produc cu regularitate în sud-vestul muntos al Chinei, mai ales în urma unor precipitaţii.
În septembrie 2023, furtunile din regiunea sudică Guangxi au cauzat o alunecare de teren într-o zonă muntoasă care a ucis cel puţin şapte persoane, potrivit presei locale.
Aproximativ 20 de persoane au murit în august 2023 după o alunecare de teren provocată de o viitură care s-a produs într-un sat aflat în apropiere de marele oraş Xi'an din nordul Chinei.
În iunie 2023, o alunecare de teren din Sichuan, o provincie din sud-vestul ţării, de asemenea izolată şi muntoasă, a ucis 19 oameni. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citiţi şi:
Alunecare de teren în China: Cel puţin 8 morţi şi zeci de dispăruţi
China: Doi morţi, zeci de dispăruţi în urma unei alunecări de teren în provincia Yunnan
China: O alunecare de teren a îngropat 44 de persoane în provincia Yunnan din sud-vestul ţării
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Isaias devine uragan, primul din Oceanul Atlantic în acest sezon
Furtuna tropicală Isaias, care s-a format miercuri în Golful Mexic, a devenit joi primul uragan din Oceanul Atlantic al acestui sezon, un fenomen care se produce destul de târziu în acest an, informează AFP. Potrivit buletinului Centrului național al uraganelor (NHC) de la ora 12:00 GMT, uraganul a fost însoțit de vânturi cu vitez
Seism cu magnitudinea 6,3 în estul Vanuatu
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit joi insula Pentecost din estul Vanuatu, stat insular din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat pagube imediat după producerea seismului și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, informează agenția de presă EFE. Seismul s-a produs la ora locală 20:00 (09:00 GMT), potrivit Serviciului Geo
Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona insulei Mindanao din Filipine (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs joi pe insula Mindanao din Filipine, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform GFZ. Agenția de seismologie din Filipine, Phivolcs, a declarat într-un comunicat că nu se aștept
Climă/ Fenomenul El Nino continuă să se intensifice, atingând apogeul în decembrie (OMM)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, în curs de desfășurare, se va intensifica și mai mult în următoarele luni, până când va atinge apogeul în decembrie, urmând să persiste până în februarie, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, transmit agențiile AFP și Reuters.
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și
Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani
Râurile și fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, în timp ce mările din jurul continentului au fost în 2026 neobișnuit de calde, a declarat vineri Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene (UE), transmite agenția de pres
Uraganul Rachel crește în intensitate până la categoria a 3-a și amenință coastele Mexicului
Uraganul Rachel a atins joi categoria a 3-a, după ce s-a intensificat 'rapid' în timp ce avansa în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, conform informațiilor furnizate de Serviciul Meteorologic Național (SMN) din Mexic, informează agenția de presă EFE. Ochiul uraganului se afla joi, la ora locală 15:00 (21:00 GMT), la 390 km sud












