logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alunecare de teren în China: Cel puţin 8 morţi şi zeci de dispăruţi

Image

O alunecare de teren a îngropat luni zeci de persoane într-o regiune montană îndepărtată din sud-vestul Chinei, au relatat media de stat, potrivit cărora au fost găsite cel puţin opt cadavre, transmite AFP.

Tragedia s-a produs luni, la ora 05:51 (21:51 GMT, duminică) în satul Liangshui, situat în provincia Yunnan, în total 47 de persoane fiind surprinse de alunecarea de teren, a relatat iniţial agenţia de presă Xinhua.

"Peste 200 de locuitori au fost evacuaţi de urgenţă; zece excavatoare, 33 de autospeciale de pompieri şi peste 200 de salvatori au fost mobilizaţi pentru operaţiunile de căutare", a relatat postul public CCTV.

Imagini video publicate de New China au prezentat circa zece pompieri îmbrăcaţi în costume şi căşti portocalii înaintând spre ceea ce păreau a fi bucăţi de beton prăbuşite şi alte resturi.

CCTV a difuzat imagini dintr-un sat montan acoperit de zăpadă, cu case parţial îngropate în urma alunecării de teren.

Potrivit celui mai recent bilanţ, "au fost găsite opt persoane date dispărute, care nu prezentau semne de viaţă", a precizat postul, fără a preciza numărul exact al celor care sunt în continuare daţi dispăruţi.

- "Tot ce este posibil" -

O locuitoare a declarat pentru publicaţia chineză Beijing News (Xinjingbao) că dormea când a avut loc dezastrul, iar bucăţi din tavanul casei sale au căzut peste ea.

"La început am crezut că este un cutremur. Atunci am realizat că muntele se prăbuşeşte", a declarat un alt locuitor pentru acelaşi cotidian.

Locul tragediei se află la aproximativ 1.600 de kilometri sud-vest de Shanghai şi la aproximativ 350 de kilometri nord-est de capitala provincială Kunming.

Preşedintele chinez Xi Jinping le-a ordonat salvatorilor "să facă tot ce este posibil pentru a limita numărul victimelor", conform instrucţiunilor citate de CCTV.

"Este important să desfăşurăm activităţi de consolare a familiilor victimelor şi de relocare a celor afectaţi", a subliniat oficialul.

Contactat telefonic, un reprezentant al Partidului Comunist Chinez (PCC) din satul Liangshui nu a dorit să discute despre alunecarea de teren şi a declarat pentru AFP că este "prea ocupat".

Yunnan este o provincie monană, populată de numeroase grupuri etnice şi care rămâne una dintre cele mai sărace din China.

- Temperaturi glaciale -

Potrivit serviciilor de meteorologie chineze, temperaturile din cantonul Zhenxiong, unde s-a produs tragedia, sunt în prezent în jurul valorii de 0 grade Celsius ziua şi scad până la minus 4 grade Celsius noaptea.

Alunecările de teren se produc în mod regulat în munţii din sud-vestul Chinei, în special după ploi.

Deocamdată nu a fost stabilită oficial cauza tragediei de luni.

În septembrie, furtunile din regiunea Guangxi (sud) au provocat o alunecare de teren produsă într-o zonă montană, care a ucis cel puţin şapte persoane, potrivit media locale.

Aproximativ 20 de persoane au murit în august anul trecut, după o alunecare de teren produsă în urma unei viituri care a afectat un sat din apropierea marelui oraş Xi'an (nord).

În iunie 2023, o alunecare de teren produsă în provincia Sichuan (sud-vest), de asemenea izolată şi muntoasă, a ucis 19 persoane. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 20-07-2026 21:58

Inundații în Afganistan: 20 de morți și peste 100 de dispăruți (FOTO/VIDEO)

Cel puțin 20 de persoane au murit și alte peste 100 au fost declarate dispărute după inundațiile și viiturile care s-au produs luni în Nuristan, o provincie muntoasă și cu acces dificil din nord-estul Afganistanului, au anunțat autoritățile locale, relatează AFP. 'Primele statistici cu victimele inundațiilor din Parun și din alte păr

Planeta 20-07-2026 21:26

Incendiile din Ontario s-au extins, fumul persistă în anumite regiuni din Statele Unite

Incendiile de pădure din Ontario s-au extins și afectează în prezent 735.000 de hectare, față de 650.000 de hectare pe parcursul weekendului trecut, a anunțat luni prim-ministrul acestei provincii canadiene, Doug Ford, în contextul în care calitatea aerului s-a îmbunătățit pe plan local, însă se menține la niveluri periculoase pentru săn

Planeta 20-07-2026 00:22

Franța: Incendii în sudul țării, sute de pompieri mobilizați

Temperaturile ridicate și vegetația uscată au favorizat izbucnirea unor incendii duminică în sudul Franței, în special în interiorul golfului Saint-Tropez, precum și în zone abrupte și greu accesibile din insula Corsica, notează AFP. Cel mai violent incendiu, pentru stingerea căruia erau mobilizați peste 600 de pompieri

Planeta 19-07-2026 11:00

BTA/Cel mai bătrân șoim dunărean cunoscut stabilește un record mondial de longevitate, în Stara Zagora

Romeo, un șoim dunărean (șoim sacru) care trăiește la Centrul de Salvare a Vieții Sălbatice 'Balcanii Verzi' din Stara Zagora (sud-centrul Bulgariei), a devenit primul exemplar al acestei specii a cărui vârstă a fost documentată științific și care a atins 32 de ani, a declarat miercuri pentru BTA directorul operațional al centrului, dr. Rusko Petrov.

Planeta 19-07-2026 09:55

Important cutremur în sud-vestul statului Peru

Un cutremur puternic a lovit sud-vestul statului Peru sâmbătă seara, provocând moartea a cel puțin unei persoane și rănirea altor câteva, informează duminică dpa. Institutul de geofizică din Peru (IGP) a estimat magnitudinea la 5,1, în timp ce Institutul de geofizică al SUA (USGS) a indicat o magnitudine de 5,5.

Planeta 18-07-2026 22:10

Cel mai mare tort din Venezuela, oferit copiilor afectați de cutremurul din 24 iunie

Un tort uriaș, descris drept 'cel mai mare din Venezuela', a fost pregătit și oferit copiilor din statul La Guaira, afectați de cutremurul devastator din 24 iunie, soldat cu peste 5.000 de morți, transmite France Presse sâmbătă. 'A fost făcut cu dragoste pentru copiii din La Guaira', a declarat voluntara Claris Antaurgo (

Planeta 18-07-2026 08:21

Un seism cu magnitudinea 5 s-a produs în sud-estul Turciei

Un seism cu magnitudinea 5 s-a produs sâmbătă dimineață la Battalgazi, în provincia Malatya, în sud-estul Turciei, și a fost resimțit în mai multe provincii vecine, fără a provoca însă pagube materiale sau victime, a anunțat agenția turcă de gestionare a catastrofelor AFAD într-un comunicat, relatează AFP. &

Planeta 17-07-2026 18:37

China/ Alunecare de teren soldată cu cel puțin 8 morți și 34 de dispăruți

O alunecare de teren s-a produs vineri în municipiul Chongqing din sud-vestul Chinei, îngropând peste zece clădiri și conducând la evacuarea a cel puțin 1.100 de locuitori, informează agențiile Reuters, EFE și Xinhua. Opt persoane au murit, iar alte 34 au fost date dispărute, potrivit unui bilanț provizoriu anunțat de reprezentanții administrației loc

Planeta 17-07-2026 13:43

Spania: Peste 12.000 de hectare au ars într-un incendiu în nord-est; risc foarte ridicat de propagare, avertizează autoritățile

Un incendiu de vegetație izbucnit miercuri lângă Zaragoza, în regiunea Aragon din nord-estul Spaniei, a mistuit deja peste 12.000 de hectare și prezintă un 'risc foarte ridicat de propagare' din cauza vântului, au avertizat vineri autoritățile regionale citate de AFP. 'A fost o noapte foarte complexă și dificilă.

Planeta 17-07-2026 08:54

Ploi torențiale au ucis doi oameni în Texas

Ploile torențiale au ucis doi oameni în Texas (sudul SUA), luați de ape în mașinile lor, în timp ce statul american se pregătea pentru precipitații record în următoarele 24 de ore, informează vineri agenția Reuters. Echipele de intervenție de urgență au efectuat 230 de salvări, reușind între altele să recupereze u

Planeta 17-07-2026 05:53

VIDEO Chile: O furtună violentă s-a soldat cu trei morți și zeci de sinistrați

Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 76 au fost sinistrate joi în Chile, în timpul unei furtuni însoțite de ploi torențiale, valuri puternice și vânturi violente care afectează două treimi din regiunile țării, a anunțat guvernul, notează AFP. Ministrul de interne Claudio Alvarado a deplorat 'moartea a trei pe

Planeta 16-07-2026 17:35

Secarea lacului Velența din Ungaria, un simbol al crizei apei care afectează țara

Plajele din zona lacului Velența din Ungaria, în trecut foarte aglomerate, sunt pustii în această vară, turiștii fiind descurajați de căldură și de seceta prelungită, care au condus la o scădere periculoasă a nivelului apei, relatează joi AFP. 'Ne rugăm să plouă, dar știm bine că toată țara suferă din cauza lipsei de apă', a declarat Gy&oum

Planeta 16-07-2026 15:23

Cutremur 'puternic' resimțit pe Insula de Sud din Noua Zeelandă; o alertă de tsunami a fost ridicată

Un seism cu magnitudinea 5,9 s-a produs joi în apropierea orașului Te Anau, situat pe Insula de Sud din Noua Zeelandă, zguduind clădirile și determinând autoritățile să emită, pentru scurt timp, o avertizare de tsunami, transmite Reuters. Cutremurul a avut epicentrul la aproximativ 40 de kilometri nord de Te Anau, potrivit Agenției Naționale pentru

Planeta 16-07-2026 13:52

Italia: Peste jumătate din cele 27 de mari orașe monitorizate de Ministerul Sănătății, sub cod roșu de căldură extremă

Numărul marilor orașe italiene vizate de avertizări de cod roșu emise de Ministerul italian al Sănătății din cauza căldurii extreme a crescut joi de la șapte la 15, informează agenția italiană de presă ANSA. Orașe ca Bari, Genova sau Palermo s-au alăturat celor deja vizate de nivelul maxim de alertă, între care se numără Bologna, Florenț

Planeta 16-07-2026 10:45

Poluarea cu azot costă miliarde de euro anual, atenționează Comisia Europeană

Poluarea cu azot provenită din agricultură costă Uniunea Europeană între 68 și 182 de miliarde de euro anual, incluzând costurile aferente tratării apei potabile, a atenționat Comisia Europeană într-un raport publicat miercuri, citat de dpa. Raportul, care evaluează pentru prima dată impactul directivei europene din 1991 cu p