La Londra, Greta Thunberg denunţă acordurile ''cu uşile închise'' ale marilor companii petroliere

Mai multe sute de manifestanţi au perturbat marţi prima zi a unui eveniment care reuneşte la Londra directori din industria petrolieră şi a gazelor naturale, iar Greta Thunberg, militantă pentru mediu, a denunţat înţelegerile "cu uşile închise" dintre industrie şi politicieni, informează AFP.
"În spatele acestor uşi închise (...) politicienii fără coloană vertebrală fac înţelegeri şi compromisuri cu lobbyiştii din industria distructivă a combustibililor fosili", a declarat militanta suedeză în cadrul unei conferinţe de presă, organizate în marja demonstraţiei.
Câteva sute de manifestanţi s-au strâns marţi dimineaţă la hotelul InterContinental Park Lane din capitala britanică, blocând toate intrările la conferinţa Energy Intelligence Forum, care se desfăşoară pe parcursul a trei zile.
Directorul general al TotalEnergies, Patrick Pouyanne, şi directorul general al Shell, Wael Sawan, sunt printre cei care urmează să ia cuvântul marţi.
În sunetul a circa 50 de tobe, demonstranţii au scandat "opriţi petrolul, opriţi gazul" şi "nimic nu ne poate opri, o altă lume este posibilă".
"Am şase nepoţi. Am coşmaruri gândindu-mă la viitorul pe care îl vor avea", a declarat pentru AFP Doro Marden, o pensionară londoneză în vârstă de 75 de ani.
Pentru ONG-ul ecologist Fossil Free London, care organizează manifestaţia, "majoritatea covârşitoare" a profiturilor record înregistrate anul trecut de către companiile din acest sector "sunt direct reinvestite în expansiunea combustibililor fosili, şi nu în energia verde pe care pretind că o susţin".
Numeroşi participanţi la Energy Intelligence Forum au încercat fără succes să intre în incintă.
Cinci protestatari au fost arestaţi sub "suspiciunea de obstrucţionare" a drumului public, a anunţat poliţia londoneză pe platforma X (fosta Twitter) la mijlocul dimineţii.
Militanţii denunţă de asemenea faptul că preşedintele COP28, conferinţa anuală a Naţiunilor Unite privind clima, programată să aibă loc între 30 noiembrie şi 12 decembrie în Dubai, este nimeni altul decât patronul companiei petroliere din Emiratele Arabe Unite, Sultan Al Jaber.
"Ştim că lobbyiştii din domeniul combustibililor fosili corup de zeci de ani procedurile COP", a adăugat Greta Thunberg, pentru care alegerea acestui preşedinte "arată foarte, foarte clar" lipsa de ambiţie a unor summituri care, în opinia sa, "nu pot duce la o reducere drastică a emisiilor de CO2". AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Lava incandescentă se apropie de un oraș islandez în urma unei noi erupții vulcanice
Lava de un roșu aprins a țâșnit din nou din sol în Islanda în timpul unei noi erupții vulcanice care a început marți dimineață în Peninsula Reykjanes, la sud-vest de Reykjavík, lângă orașul-port pescăresc Grindavík, a declarat biroul local de meteorologie, transmite agenția DPA. Imagini transmi
Recordul de temperatură medie din Germania, depășit din nou, în 2024
Temperatura medie din Germania a atins anul trecut 10,9 grade Celsius, 2024 devenind cel mai călduros an de la începutul înregistrărilor, în 1881, a anunțat marți Serviciul German de Meteorologie (DWD), citat de agenția DPA. Această valoare de temperatură a depășit recordul anterior de 10,6 grade Celsius, stabilit cu doar un
Cutremurul din Myanmar ar fi putut fi rezultatul acumulării unei tensiuni subterane pe parcursul a 200 de ani (geofizician)
Decenii - posibil chiar două secole - de tensiune subterană au precedat puternicul seism care a lovit Asia de Sud-Est vineri, a declarat profesorul german de geofizică Martin Käser pentru agenția DPA. Junta militară aflată la putere în Myanmar a anunțat marți că
Indonezia/ Seism cu magnitudinea 6, în largul provinciei Maluku; nu a fost emisă alertă de tsunami
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs marți în largul provinciei Maluku din estul Indoneziei, fără a avea însă potențialul de a declanșa valuri mari, a declarat Agenția de Meteorologie, Climatologie și Geofizică a țării, transmite Xinhua. Magnitudinea înregistrată inițial a fost 6,3, însă agenția a retrogradat-o ulte
Cutremur în Myanmar/ Bilanțul depășește 2.700 de morți; femeie salvată de sub dărâmături după 91 de ore
Bilanțul cutremurului din Myanmar a crescut la 2.719 morți, a anunțat junta militară marți, la patru zile după producerea puternicului seism care a lovit țara, transmite agenția DPA. Liderul juntei, Min Aung Hlaing, a subliniat, însă, că bilanțul ar putea depăși 3.000 de morți. Peste 4.500 de persoane au fost rănite, iar a
O erupție de magmă vulcanică a început în Islanda
O erupție de magmă a început să se producă în subteran, marți, în apropiere de capitala Islandei, însă nu a ieșit deocamdată la suprafață sub forma unei erupții vulcanice explozive, a anunțat biroul de meteorologie din această țară, în contextul în care zona menționată a fost afectată și de câteva sute de cutremure de mică intensitat
Furtuni puternice au provocat inundații în mai multe insule din Grecia
Furtuni puternice au provocat inundații în mai multe insule grecești din Marea Egee în cursul zilei de luni, informează DPA. Traficul a fost oprit temporar în mai multe insule elene, printre care Mykonos, Paros și Chios, din cauza inundațiilor. Școlile din aceste insule vor rămâne închise pe o perioadă nedeterminată, a relatat cot
OCDE cere o gestionare mai bună a oceanelor pentru a menține o 'economie durabilă'
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) face apel la 'consolidarea guvernanței oceanelor' pentru a ajuta la construirea 'unei economii maritime care să concilieze productivitatea și durabilitatea mediului' până în 2050, potrivit unui raport publicat luni cu ocazia summitului 'SOS Ocean' organizat la Paris, relat
Cutremur în Myanmar/ Bilanțul deceselor în Thailanda crește la 19
Bilanțul deceselor din Thailanda ca urmare a impactului cutremurului cu magnitudinea 7,7 produs vineri în Myanmar a crescut la 19, după ce a fost găsit încă un cadavru, au anunțat luni salvatorii thailandezi, transmite agenția VNA. Grupul de salvatori voluntari Fire and Rescue Thailand a anunțat pe rețelele sociale că încă un
Cutremur în Myanmar/ Cel puțin 2.056 de morți, anunță junta militară
Bilanțul cutremurului din Myanmar a crescut la cel puțin 2.056 de morți și peste 3.900 de răniți, a anunțat luni junta militară, transmite AFP. Un purtător de cuvânt al regimului militar aflat la guvernare în Myanmar a indicat într-un comunicat că 270 de persoane sunt în continuare date dispărute, la trei zile după cutr
UPDATE Un seism de magnitudine 7 a lovit Insulele Tonga și a fost emisă avertizare de tsunami
Un seism de magnitudine 7 s-a produs duminică în Oceanul Pacific, la est de Insulele Tonga, conform unui anunț al Centrului german de cercetări Geofizice (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform datelor GFZ. Inițial, GFZ a anunțat o magnitudine de 6,6. Agenția spaniolă EFE c
O treime dintre speciile de arbori din lume sunt amenințate, avertizează FAO
O treime dintre speciile de arbori din lume sunt amenințate, avertizează Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) într-un raport care subliniază urgența conștientizării acestei situații, relatează AFP. Acest raport este primul de la lansarea în 2013 a Planului de acțiune global pentru a garanta conservar
Seism în Myanmar: UE este gata să acorde un ajutor de urgență (von der Leyen)
Uniunea Europeană este gata să furnizeze un ajutor de urgență Myanmarului și Thailandei după 'scenele sfâșietoare' provocate de seism, a anunțat vineri președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, transmite AFP. 'Scene sfâșietoare în Myanmar și Thailanda după cutremurul devastator. Gândurile mele se &i
Cutremur în Myanmar: Numeroase victime tratate într-un spital din Naypyidaw și o clădire cu 30 de etaje prăbușită în Bangkok
Un important spital din Naypyidaw, capitala Myanmarului, tratează 'numeroase victime', după puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,7 care a lovit vineri centrul țării, în timp ce în capitala Thailandei, Bangkok, o clădire cu 30 de etaje aflată în construcție s-a prăbușit, un om pierzându-și viața și 43 de muncitori fiind dați dispăru
Un seism extrem de puternic produs în Myanmar a provocat panică până la Bangkok
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seismul a avut magnitudinea de 6,9. Institutul Geologic american (USGS) a anu