Sistemul de avertizare timpurie pentru lacul glaciar din India care s-a revărsat a fost amânat cu un an
Un sistem timpuriu de avertizare în caz de inundaţii provocate de lacuri glaciare ar fi trebuit instalat anul trecut în partea indiană a Munţilor Himalaya, dar lucrările la proiect au demarat abia în septembrie, au spus oficialii, prea târziu pentru a da alarma înaintea inundaţiilor de săptămâna trecută, care au ucis zeci de persoane, informează Reuters.
Aşa cum Reuters a relatat anterior, oamenii de ştiinţă lucrau la un sistem de avertizare la Lhonak Lake, situat în statul nord-estic Sikkim şi care, dacă ar fi fost complet operaţional, le-ar fi oferit oamenilor mai mult timp pentru evacuare atunci când lacul a ieşit din matcă şi a declanşat viituri.
Proiectul a demarat însă cu doar câteva săptămâni înainte ca inundaţiile să ucidă cel puţin 60 de persoane, iar peste 100 de persoane să fie date dispărute întrucât autorităţile indiene nu au reuşit să organizeze o expediţie la locul respectiv anul trecut, aşa cum era planificat, au spus oficialii.
În ultimii ani, sisteme de avertizare timpurie în caz de inundaţii provocate de revărsarea unor lacuri glaciare au fost instalate în China, Nepal, Pakistan şi Bhutan, unde, ca urmare a încălzirii globale, riscul producerii unor astfel de fenomene a crescut.
Sistemul de la Lacul Lhonak este un proiect pilot realizat cu sprijinul unor agenţii elveţiene, coordonate de Autoritatea Naţională pentru Managementul Dezastrelor din India (NDMA).
Krishna S. Vatsa, din cadrul NDMA, a explicat că întârzierea a fost generată de complexitatea proiectului întrucât lacul, situat la mare altitudine în munţi, la graniţa cu China, este accesibil doar din iulie până în septembrie.
''A fost o expediţie de amploare, la care au luat parte mai multe agenţii şi care nu a putut fi organizată anul trecut şi a trebuit amânată pentru anul acesta, întrucât trebuie cărat mult echipament... iar fereastra când se poate ajunge la acel lac este limitată'', a declarat Vatsa pentru Reuters.
''Este o zonă sensibilă, de graniţă, aşa că era nevoie de aprobări... Aveam de asemenea un timp limitat în care să ajungem acolo şi trebuia să facem astfel încât toate agenţiile să cadă de acord asupra aceeaşi date pentru realizarea expediţiei''.
Întrucât schimbările climatice încălzesc regiunile montane de la mari altitudini, comunităţile se confruntă cu inundaţii periculoase prin deversarea lacurilor glaciare. Lacurile care conţin apă provenită de la topirea gheţarilor pot ieşi din matcă, iar malurile se pot fisura, ceea ce determină torenţii să ţâşnească cu repeziciune pe văile munţilor.
Peste 200 de astfel de lacuri reprezintă un pericol semnificativ pentru comunităţi din regiunea Himalaya situate în India, Pakistan, China, Nepal şi Bhutan, potrivit unei cercetări din 2022.
Statul indian Sikkim, care se află la graniţa cu China, Nepalul şi Bhutan, a revizuit în scădere bilanţul dezastrului de săptămâna trecută - la 74 - întrucât unele trupuri au fost numărate de două ori, o dată de autorităţile locale şi din nou în statul învecinat West Bengal, unde au fost găsite peste 40 de cadavre.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic











