Ţânţarii, şerpii sau pisicile: costul ''fenomenal'' al speciilor invazive (studiu)
Ţânţarii, vectori ai maladiilor, rozătoarele care distrug culturile, insectele care devorează pădurile, ba chiar pisica domestică: invaziile speciilor "exotice" costă omenirea sume "fenomenale", "din ce în ce mari" şi totuşi puţin cunoscute, avertizează cercetătorii, atrăgând atenţia că acesta este doar începutul, informează AFP.
Un studiu publicat miercuri în revista Nature face un bilanţ "alarmant", deşi probabil "subestimat", al costurilor: aduse în mod voluntar sau nu de oameni din habitatul lor natural, aceste specii care devin dăunătoare pentru noul lor habitat au costat omenirea cel puţin 1.288 de miliarde de dolari din 1970, în medie 26,8 miliarde de dolari pe an.
Plante, insecte, păsări, peşti, moluşte, microorganisme sau mamifere ... O parte din costuri este legată de lupta împotriva proliferării acestora, însă daunele pe care le cauzează, pe uscat sau în apă, cântăresc de zece până la o sută de ori mai greu, potrivit studiului, care se bazează pe analiza a mii de date colectate în baza de date InvaCost.
De aceste daune nu scapă niciun ecosistem: le vedem în cazul pădurilor americane atacate de croitorul asiatic (Anoplophora glabripennis), al infrastructurilor ameninţate de termite, al canalizărilor blocate de scoica zebră (Dreissena polymorpha) în zona marilor lacuri americane sau în cel al terenurilor din Hawaii, a căror valoare imobiliară scade din cauza unei specii de broască (Eleutherodactylus coqui) care produce sunete foarte puternice, ajungând până la 100 de decibeli.
Conform datelor InvaCost, printre speciile care produc cele mai importante pagube figurează şobolanii, o molie (Lymantria dispar) care atacă copacii din emisfera nordică, furnica de foc cu venin mortal şi mai ales ţânţarii, prin bolile pe care le transmit.
Astfel, ţânţarul tigru din Asia de Sud-Est (Aedes albopictus) este una dintre cele mai dăunătoare specii invazive din lume, aducând în Europa virusurile chikungunya, dengue şi zika.
Pe lângă "magnitudinea fenomenală" a costurilor, "ceea ce este destul de îngrijorător este că acestea au crescut constant din 1970, cu un cost anual mediu care se dublează la fiecare şase ani şi se triplează la fiecare deceniu", a explicat presei autorul principal al studiului, Christophe Diagne, de la Laboratoire Écologie, Systématique et Évolution (CNRS, Universitatea Paris-Saclay).
O creştere parţial legată de intensificarea cercetărilor pe acest subiect. Dar nu numai: "studiile arată o creştere exponenţială a speciilor introduse", insistă Franck Courchamp, directorul aceluiaşi laborator.
Un raport al experţilor ONU privind biodiversitatea din 2019 (IPBES) clasează speciile exotice invazive printre primii cinci vinovaţi pentru distrugerea naturii, în spatele utilizării terenurilor, exploatării directe a resurselor, schimbărilor climatice şi poluării şi indică o creştere cu 70% din 1970 a numărului acestor specii în 21 de ţări examinate.
Iar răul cel mare încă nu a venit, avertizează Franck Courchamp, care va participa la viitorul raport IPBES cu privire la aceste specii invazive.
"Comerţul internaţional va face ca tot mai multe specii să fie introduse, iar schimbările climatice, ca din ce în ce mai multe specii introduse să se stabilească. Aşadar, costurile ar putea creşte cel puţin la fel de repede, dacă nu chiar mai repede pe viitor", atrage atenţia el.
Pe primele zece locuri în topul celor mai dăunătoare specii invazive figurează şi specii mai surprinzătoare, cum ar fi şarpele brun arboricol (Boiga irregularis), introdus accidental în Guam, care nu doar că a dus la dispariţia păsărilor şi şopârlelor de pe insulă, ci a şi scurtcircuitat instalaţiile electrice, dar şi ... pisica domestică, o specie "invazivă în aproape toate insulele lumii". AGERPRES/(AS - autor: Ana Alecu, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect













