Coronavirus: Flota oceanografică franceză îşi reprogramează treptat campaniile
Flota oceanografică franceză, profund perturbată în 2020 de epidemia de COVID-19, îşi reprogramează treptat campaniile, pentru a continua să deservească o comunitate puternică de peste 3.000 de oameni de ştiinţă care lucrează pentru cunoaşterea şi protecţia oceanelor, relatează AFP miercuri.
''În 2020, am fost foarte perturbaţi în ceea ce priveşte organizarea campaniilor'', a afirmat cu regret preşedintele Institutului francez de cercetare pentru exploatarea mării (Ifremer), François Houiller, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Campanii care au fost programate a trebuit să fie întrerupte, unele dintre ele fiind în curs de desfăşurare, iar altele au fost anulate", a subliniat el.
Flota oceanografică franceză, printre cele mai mari cinci din lume, împreună cu cele din Statele Unite, Regatul Unit, Germania şi Japonia, deserveşte o comunitate ştiinţifică de peste 3.000 de cercetători, ingineri şi tehnicieni.
Cu 18 nave şi mai multe echipamente mobile şi sisteme submarine, flota oceanografică participă la campanii de evaluare a populaţiilor de peşti, dar şi la îmbunătăţirea cunoştinţelor privind clima, resursele minerale, biologia şi biodiversitatea profundă precum şi activitatea seismică submarină.
Aproximativ 1.800 de femei şi bărbaţi se îmbarcă de obicei în fiecare an pe una dintre cele 18 nave ale acestei flote prezente în cele trei mari oceane ale globului - Atlantic, Pacific şi Indian - şi gestionată din 2018 de Ifremer cu sprijinul filialei sale de armament Genavir.
Din cele peste 110 campanii desfăşurate în fiecare an la bordul navelor sale, doar aproximativ 40 au fost desfăşurate în 2020, potrivit institutului cu sediul la Plouzané (regiunea Bretania, nord-vest).
"Pe 16 martie 2020 am luat decizia de a întoarce toate ambarcaţiunile cât mai repede posibil", a explicat pentru AFP Olivier Lefort, directorul flotei, care reuneşte toate resursele navale franceze aparţinând organizaţiilor fondatoare, între care Consiliul naţional pentru cercetare ştiinţifică (CNRS), cea mai mare organizaţie publică franceză de cercetare.
''Am favorizat campaniile care într-adevăr nu puteau aştepta din cauza riscului de pierdere a datelor sau echipamentelor sau pe cele legate de o misiune de serviciu public, aşa cum este cazul celor care constau în evaluarea populaţiilor de peşti'', a subliniat Olivier Lefort, apreciind consecinţele anulării unei campanii drept ''foarte grele'' pentru echipele ştiinţifice, care înainte cu câţiva ani de începerea unei campanii, trebuie să facă demersuri pentru finanţare.
''Echipele ştiinţifice sunt întotdeauna foarte motivate şi hotărâte să programeze campanii în pofida dificultăţilor'', a spus, de asemenea, Olivier Lefort, referindu-se provocările cu care se confruntă flota oceanografică franceză. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect













