Indonezia: Zece urangutani îngrijiţi în centre de reabilitare au fost eliberaţi în sălbăticie
Zece urangutani, o specie de maimuţe antropoide aflate în pericol critic de dispariţie, au fost eliberaţi în sălbăticie în zona indoneziană a Insulei Borneo, după ce au fost preluaţi din centre de reabilitare şi transportaţi cu câteva elicoptere până în regiuni sălbatice ale junglei locale, informează Reuters marţi.
Printre urangutanii din Borneo care au trăit în captivitate înainte de a fi salvaţi se află şi Nenuah, o femelă de 19 ani care a fost repatriată din Thailanda, au precizat reprezentanţii Borneo Orangutan Survival Foundation (BOSF).
În total, cinci masculi, o mamă cu doi pui şi alte două femele au fost eliberate în natură cu ajutorul agenţiilor indoneziene specializate în conservarea mediului înconjurător.
Foto: BOSF HANDOUT/EPA
"Folosirea unui elicopter este cea mai bună metodă pentru a transporta urangutani în timpul unei pandemii", a declarat Denny Kurniawan, managerul de programe din cadrul BOSF, precizând că transportul cu vehicule rutiere ar fi necesitat trei zile, iar riscul de transmitere a maladiei COVID-19 ar fi fost mai ridicat.
Urangutanii şi celelalte maimuţe antropoide sunt susceptibile la contractarea bolilor umane respiratorii şi, din acest motiv, medicii veterinari au purtat combinezoane şi măşti de protecţie sanitară în timpul ultimelor consultaţii medicale oferite acestor animale.
"Eforturile depuse pentru a limita răspândirea virusului care cauzează COVID-19 au afectat multe activităţi legate de conservarea naturii", a declarat Handi Nasoka, directorul executiv al agenţiei pentru conservarea mediului înconjurător din provincia Kalimantanul Central.
Reabilitarea a fost un proces lent pentru alţi urangutani care au fost aduşi într-un astfel de centru alături de Nenuah în 2006, au dezvăluit reprezentanţii BOSF, adăugând că cele mai multe dintre aceste primate au întâmpinat mari dificultăţi în dezvoltarea aptitudinilor necesare pentru a se apăra şi a supravieţui în sălbăticie, din cauza perioadelor îndelungate petrecute în captivitate.
Doar 100.000 de urangutani de Borneo mai trăiesc în prezent în sălbăticie, potrivit estimărilor făcute de World Wildlife Fund, iar mai mult de jumătate din populaţia acestei specii a pierit în ultimii 60 de ani.
Urangutanii sunt afectaţi de braconaj şi de distrugerea habitatului lor natural, cauzată de despăduririle extensive şi de înlocuirea pădurilor cu culturi agricole aducătoare de profituri, precum cele de ulei de palmier.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremur în Filipine/ Bilanțul urcă la 55 de morți
Echipele de salvare filipineze au înfruntat vineri ploaia și replicile seismice în încercarea de a găsi persoanele date dispărute în urma puternicului cutremur, soldat cu 55 de victime, produs la începutul săptămânii în sudul arhipelagului, transmite AFP. Seismul cu magnitudinea 7,8, care s-a produs luni î
Schimbări climatice: De patru ori mai multe aisberguri se desprind din ghețarii din Groenlanda
Ghețarii groenlandezi eliberează de patru ori mai multe aisberguri decât în urmă cu 25 de ani din cauza schimbărilor climatice, un fenomen ale cărui implicații se extind asupra traficului maritim și ecosistemelor marine, potrivit unui studiu publicat joi de Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU), informează AFP. ''Rezult
OMS a publicat un ghid actualizat pentru protecția împotriva caniculei
Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS/Europa) a publicat joi Ghidul actualizat privind Planurile de Acțiune pentru Caniculă și Sănătate (Heat-Health Action Plans Guidance), oferind un cadru științific guvernelor din întreaga lume pentru a organiza eficient măsuri de protecție împotriva caniculei, transmite Xinhua.
Fenomenul climatologic El Nino a început, anunță agenția americană NOAA
Fenomenul climatologic El Nino, care cauzează secete, inundații și temperaturi record în diverse regiuni ale lumii, a început ''pe parcursul lunii trecute'', a anunțat joi Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite, informează AFP. Agenția americană estimează la 63% riscul unui fenomen
Indonezia /Inundațiile devastatoare au dus la moartea a cel puțin 7% din populația unei specii rare de urangutan
Inundațiile și alunecările de teren mortale petrecute anul trecut în insula indoneziană Sumatra au dus la dispariția a cel puțin 7% din populația totală a urangutanului Tapanuli, o specie în pericol de dispariție, se arată într-un nou raport publicat miercuri, informează Reuters. Inundațiile și alunecările de teren aduse de un ciclon au dus l
Avertismentul climatologilor: Încălzire record și amenințări la adresa programelor de observare a Pământului
Încălzirea globală se intensifică, iar creșterea nivelului apelor se accelerează, a avertizat joi un grup de climatologi de renume, exprimându-și, de asemenea, temerea față de dispariția mai multor sisteme de observare a climei din cauza unor decizii bugetare și 'geopolitice', transmite AFP. Peste 70 de oameni de știință din 17 țări - print
Cutremur cu magnitudinea 6 în largul peninsulei Kamceatka
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în Oceanul Pacific, în largul peninsulei Kamceatka din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a anunțat filiala locală a ministerului rus pentru Situații de Urgență într-un comunicat citat de AFP. Seismul s-a produs la o adâncime de 29 de kilometri, epicentrul său fiind situat la 42 de kilometr
Cutremur în Filipine/ Bilanțul urcă la 47 de morți și peste 346.000 de persoane afectate
Cel puțin 47 de persoane au murit, 31 sunt date dispărute și 688 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,8 care a lovit luni sudul insulei Mindanao din Filipine, a anunțat joi Consiliul Național pentru Reducerea și Gestionarea Riscurilor de Dezastre (NDRRMC), informează agenția de presă Xinhua. NDRRMC a declarat că seismul a afectat peste
Furtuna Cristina, care a provocat un deces în Guatemala, a fost retrogradată
Depresiunea tropicală Cristina se apropie de El Salvador, miercuri noapte (ora locală), urmând să aducă precipitații periculoase pe coasta de vest a Americii Centrale până a doua zi, după ce a provocat un deces în Guatemala, informează AFP. O alunecare de teren produsă în orașul Nahuala, din vestul Guatemalei, s-a soldat cu moartea unui
Probabilitate în creștere pentru un episod foarte puternic al fenomenului El Nino, avertizează serviciul Copernicus
Experții internaționali în meteorologie sunt din ce în ce mai convinși că un fenomen El Nino foarte puternic se va produce în acest an, a anunțat miercuri Observatorul climatic european Copernicus, informează AFP. 'De la 1 mai la 1 iunie, toate modelele și-au revizuit prognozele în creștere', a declarat directorul acestui servic
O structură geologică uriașă, de forma unui evantai, descoperită sub calota glaciară din estul Antarcticii
Oamenii de știință au descoperit o structură gigantică, în formă de evantai, care conectează mai multe bazine bine-cunoscute, aflate adânc sub calota glaciară a Antarcticii de Est, conform unui nou studiu, publicat pe 3 iunie în revista Nature Geoscience, care arată că este posibil ca această structură să se fi format în urma fragmentării străvechiulu
Lacul Velence din Ungaria este pe cale să sece, punând în pericol turismul și fauna sălbatică
Se preconizează că nivelul apei din cel de-al treilea lac ca mărime din Ungaria va scădea până la noi valori minime în această vară, din cauza schimbărilor climatice și a deceniilor de gestionare defectuoasă a resurselor de apă, punând în pericol ecosistemul și industria turistică, au declarat mai mulți experți și localnici, informează Reuters.
Poluanți eterni: O agenție a UE consideră că TFA este 'toxic pentru reproducere'
Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) consideră că TFA - acidul trifluoroacetic, prezent în apa de la robinet - este 'toxic pentru reproducere', a transmis miercuri această instituție, informează AFP. TFA, utilizat pe scară largă în industrie și ca erbicid, este, de asemenea, o substanță 'foarte persistentă și foarte mobilă, s
Turcia dezvăluie prioritatea sa pentru COP31: electrificarea
Președinția turcă a următoarei conferințe globale pentru climă (COP31) a îndemnat marți țările lumii să își ia angajamentul de a dezvolta utilizarea electricității, dar într-un mod voluntar și neobligatoriu, informează AFP. Cu cinci luni înainte de COP31, care se va desfășura în orașul Antalya în perioada 9-
O echipă de oameni de știință propune diseminarea de substanțe chimice pe orbită pentru protecție împotriva furtunilor solare
O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Boston propune o metodă de a întări în mod activ magnetosfera terestră pentru a face față furtunilor solare, folosind o flotă de sateliți meniți să preia impactul major al furtunilor solare, înainte ca acestea să lovească Terra, transmite marți Space.com care citează un material știinșțific publi











