logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Valul de frig din Texas relansează discuţiile despre o posibilă asociere cu schimbările climatice

Image

Valul de frig neobişnuit care a provocat în Statele Unite moartea a cel puţin 21 de persoane şi pene majore de curent în Texas a relansat discuţiile ştiinţifice cu privire la posibilitatea ca schimbările climatice să se afle în spatele frontului de aer rece de săptămâna aceasta, relatează Reuters miercuri.

Oamenii de ştiinţă susţin că încălzirea globală - în special încălzirea rapidă a Arcticii - este un posibil, dacă nu chiar probabilul, vinovat pentru vremea extremă.

Din punct de vedere istoric, temperaturile deosebit de scăzute au fost menţinute de obicei în Arctica de un curent de aer cu deplasare rapida (jet stream) care înconjoară regiunea polară. De fapt, alături de fenomenul de rotire a planetei, diferenţa dintre valorile de temperatură şi de presiune atmosferică între Arctica şi latitudinile inferioare este cea care determină curenţii de aer, sau vânturile.

Însă, în contextul în care Arctica s-a încălzit de peste două ori mai rapid decât media la nivel global în ultimele trei decenii, această diferenţă poate fi mai puţin pronunţată, a explicat Paul Beckwith, cercetător în domeniul climei din Ottawa, Canada. Acest lucru ar putea determina încetinirea şi abaterea curentului jet stream polar, astfel încât acesta ajunge să conducă mai mult aer cald spre pol şi mai mult aer rece spre sud, a spus el.

''Ceea ce vedem anul acesta este un exemplu extrem a ceea ce se întâmplă atunci când jgheabul curentului jet stream înaintează foarte mult spre sud'', a precizat Beckwith. ''Cred că este un caz elocvent'', a adăugat el. Dar ''s-ar putea dureze ceva timp pentru ca ştiinţa să ajungă din urmă şi să identifice toate detaliile'' pentru a o demonstra acest lucru.

Această teorie a vortexului polar, înaintată pentru prima dată în 2012, îi face pe unii cercetători, precum Beckwith, să se îngrijoreze în legătură cu ceea ce ar putea viitoarea încălzire să însemne pentru ţinuturile tradiţional temperate situate mai la sud.

Alte voci susţin că este încă prea devreme pentru a trage concluzii. Teoria ''rămâne speculativă, iar raportarea acesteia ca fapt nu este justificată'', a scris marţi pe Twitter climatologul Geoffrey Vallis de la Universitatea din Exeter. ''Poate fi adevărată, dar poate că cel mai probabil nu'', a adăugat el.

La urma urmei, vremea rece este ceva obişnuit în timpul iernii, iar frigul extrem ar putea fi un efect al variabilităţii naturale, susţin unele voci.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au identificat o corelaţie solidă între vremea extremă din timpul iernii din douăsprezece oraşe americane şi temperaturile mai ridicate din Arctica din ultimii 50 de ani, potrivit unui studiu publicat în 2018 în jurnalul Nature Communications, notează Reuters.

Este posibil, de asemenea, ca Statele Unite să nu fie singura zonă afectată. Temperaturile au scăzut până la minus 60 de grade Celsius în regiunea siberiană Iacuţia din Rusia luna trecută, conform serviciului meteorologic Rosghidromet. Mare parte din Siberia a avut parte de cea mai friguroasă zi de 15 ianuarie din istoria înregistrărilor meteorologice, potrivit serviciului citat.

Vladimir Semenov, climatolog la Institutul de Fizică Atmosferică Obuhov din Moscova, a declarat că valul recent de frig din Rusia ar putea fi o altă consecinţă probabilă a unei oscilaţii a curentului jet stream.

Cu toate că Semenov admite că deocamdată nu există suficiente date pentru a stabili o asociere climatică fermă în acest model, în opinia sa cercetările care indică spre teoria unui curent jet stream polar ''cu fluctuaţii mai mari'' din cauza încălzirii Arcticii sunt convingătoare.

Simulările computerizate ale modelelor climatice şi tiparelor meteorologice au condus, însă, la concluzii contradictorii pe această temă, a spus el. ''Astfel, incertitudinea se menţine'', a adăugat climatologul.

Anul acesta, conform meteorologilor americani, s-au înregistrat două fragmentări ale masei de aer rece ce formează vortexul polar, la începutul lunii ianuarie şi respectiv la mijlocul acestei luni. Apoi, la sfârşitul lui ianuarie s-a produs acea deplasare a masei de aer rece ce a avut ca rezultat fenomene de iarnă extreme în Europa şi în SUA, conform unui material publicat miercuri de apnews.com.

Procesul de încălzire care afectează zona Arctică şi produce subţierea banchizelor marine, alimentează cu energie fronturile de aer care se ciocnesc de vortexul polar. Astfel, aceste fronturi de aer devin din ce în ce mai puternice, ameninţând să disloce vortexul polar.

"Există dovezi că schimbările climatice pot slăbi vortexul polar, ceea ce creşte riscul ca aerul rece polar să se deplaseze spre latitudini mai scăzute", conform profesorului de meteorologie Marshall Shepherd, de la Universitatea din Georgia.

Astfel de disturbări puternice ale vortexului polar s-au produs şi în anii '80, când au existat, de asemenea, manifestări de iarnă extremă la latitudini de obicei mai calde, conform lui Judah Cohen, citat de apnews.com. "Nu cred că aceste fenomene (produse în această iarnă) sunt fără precedent. Trebuie să ţinem cont de contextul în care s-au produs. Planeta este mult mai caldă decât era", a adăugat el.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 02-11-2026 21:43

Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu

Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali

Planeta 31-10-2026 14:51

Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent

Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a

Planeta 30-10-2026 21:48

Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan

Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi

Planeta 30-10-2026 09:57

Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți

O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare

Planeta 30-10-2026 09:04

Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)

Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan

Planeta 30-10-2026 08:45

VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon

Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.  

Planeta 29-10-2026 17:54

Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)

Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore

Planeta 28-10-2026 21:36

Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă

Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă

Planeta 28-10-2026 15:40

Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)

Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor

Planeta 28-10-2026 10:19

Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog

Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u

Planeta 28-10-2026 08:37

Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate

Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier

Planeta 27-10-2026 20:36

Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei

Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua

Planeta 27-10-2026 17:03

Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU

Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf

Planeta 27-10-2026 09:59

Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l

Planeta 26-10-2026 13:58

Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale

Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect