O echipă de specialişti din Statele Unite a anunţat că au fost descoperiţi doi vinovaţi surprinzători pentru apariţia cancerului la leii de mare, herpesul şi substanţele chimice toxice "moştenite", precum DDT (diclor-difenil-tricloretan) şi PCB (bifenili policloruraţi), care "nu s-au descompus mai deloc" după ce au ajuns în mediul acvatic în urmă cu zeci de ani.

Într-o fostă bază de rachete din timpul Războiului Rece, cu vedere spre Podul Golden Gate din California, SUA, unde funcţionează în prezent cel mai mare spital pentru mamifere marine din lume, Frances Gulland rememorează şocul pe care l-a simţit când a început să lucreze ca medic veterinar în acest loc, cu 26 de ani în urmă, relatează joi DPA.

Un exemplar mascul de leu de mare eşuase la acea vreme cu dureri deosebite. Membrele sale posterioare erau inflamate, ganglionii limfatici erau plini de tumori, cancerul îi cuprinsese rinichii şi îi afectase coloana vertebrală. Primii respondenţi de la Marine Mammal Center i-au spus lui Gulland că vedeau aşa ceva la leii de mare tot timpul. "Fauna sălbatică nu ar trebui să se îmbolnăvească de cancer aşa, este o nebunie!", a declarat atunci Gulland, proaspăt venită în California. "Cum este posibil aşa ceva?", s-a întrebat ea.

Acum, după două decenii de studiu, o echipă de specialişti în patologia mamiferelor marine, cuprinzând experţi virologi, chimişti şi geneticieni, a anunţat că au fost descoperiţi doi vinovaţi surprinzători: herpesul şi substanţele chimice toxice, precum DDT şi PCB, care au otrăvit coasta Californiei cu zeci de ani în urmă.

Oceanul suferă în mod clar, spun cercetătorii, iar acest misterios cancer întâlnit la atât de mulţi lei de mare reprezintă un avertisment îngrijorător pentru oameni.

"Leii de mare, care vin pe plajă, folosesc aceleaşi ape în care noi înotăm şi navigăm şi mănâncă multe dintre fructele de mare pe care şi noi le consumăm", a precizat Gulland care a lucrat în Comisia americană pentru mamifere marine în timpul administraţiei Obama, iar în prezent este cercetător-asociat la Universitatea din California.

"Ei sunt predispuşi la cancer din cauza acestor niveluri ridicate de compuşi de demult care se află încă în mediul înconjurător", a spus ea precizând că "şi noi suntem, de asemenea, expuşi acestor substanţe chimice".

Mamiferele marine, ca şi oamenii, îşi alăptează puii şi au o perioadă de viaţă relativ lungă. Sănătatea lor pe termen lung ne oferă indicii despre efectele de durată ale expunerii cronice la numeroasele substanţe chimice pe care oamenii le-au introdus în mare. Ele acumulează toxine în grăsimea lor şi se îmbolnăvesc de aceleaşi tipuri de virusuri care afectează oamenii.

Aşadar, cu atât înţelegem mai mult cum pot anumite condiţii de mediu să transforme o boală aparent minoră într-un cancer care afectează pe scară largă leii de mare, cu atât am putea şti cum să prevenim metastaza cancerelor similare la om. Există o modalitate, de exemplu, de a preveni proliferarea cancerului de col uterin la femei - o boală care pune viaţa în pericol şi care debutează cu o simplă infecţie cauzată de virusului papiloma uman (HPV)?

Oamenii de ştiinţă din California au observat pentru prima dată cancerul leului de mare în urmă cu câteva decenii, într-un moment în care oceanul părea prea mare pentru a avea probleme. Fabricile încă produceau DDT, un pesticid atât de puternic încât otrăvea păsări şi peşti. Butoaiele cu deşeuri industriale, materiale radioactive, deşeuri de la rafinării, carne putrezită şi diverse reziduuri acide erau de asemenea aruncate în mare.

Până în prezent, circa 25 de procente dintre leii de mare pe care echipele de intervenţie îi aduc la Marine Mammal Center din Sausalito au murit din cauza acestui cancer agresiv - printre cele mai mari prevalenţe ale unui singur tip de cancer la orice mamifer, inclusiv la oameni.

Gulland şi echipa ei au avut unele bănuieli - cel mai mare producător de DDT din ţară îşi deversase deşeurile nu departe de Channel Islands din California unde mulţi dintre leii de mare din zona acestui stat se reproduc şi îşi hrănesc puii.

Totodată, existau semne la nivelul organelor lor de reproducere care indicau că o boală cu transmitere sexuală ar fi putut fi cumva implicată.

Însă, pentru a confirma acest lucru, Gulland avea nevoie de mai multe date. Timp de mai bine de 20 de ani, ea a examinat fiecare leu de mare pe care nu l-a putut salva - fie din cauza cancerului, a muşcăturilor de rechin, a plaselor de pescuit sau a deteriorării creierului din cauza proliferării algelor dăunătoare.

Gulland a catalogat 394 de lei de mare - un set de date neobişnuit de mare pentru o astfel de specie evazivă.

După ajustarea datelor în funcţie de factori specifici, s-a constatat că un virus herpes necunoscut anterior declanşa în mod clar cancerul. Echipa a confirmat, de asemenea, într-un studiu publicat recent în jurnalul ştiinţific Frontiers in Marine Science, că leii de mare care aveau concentraţii mai mari de DDT, PCB şi alte substanţe chimice vechi de câteva decenii în grăsimea lor erau mai predispuşi la cancer.

"Nivelul de poluanţi prezent la aceste animale din California este extraordinar. Este un factor important aflat în spatele faptului că vedem acest nivel de cancer", a precizat Padraig Duignan, patolog-şef la Mammal Marine Center şi unul dintre coautorii studiului. El a studiat anterior lei de mare din Noua Zeelandă, care prezentau cantităţi minore de DDT în comparaţie cu cele observate în California.

"Cu toate deversările de după cel de-Al Doilea Război Mondial până în anii '70, sunt multe lucruri acolo", a adăugat Duignan. "Aceste substanţe chimice moştenite nu s-au descompus mai deloc în toată această perioadă şi nimeni nu ştie dacă acest lucru se va întâmpla. Cine ştie cât timp vor fi expuşi la aşa ceva", a completat el.

Cancerul este rar întâlnit la animalele sălbatice. Singurul exemplu similar de cancer răspândit pe scară largă care a fost documentat ştiinţific la mamifere acvatice a fost înregistrat la o populaţie de belugă din estuarul St Lawrence din Canada. Râul din zonă a fost contaminat cu hidrocarburi policiclice aromatice (HAP), produse de topitoriile locale de aluminiu, notează DPA. Cancerul a fost identificat la 27 procente dintre exemplarele adulte care au fost găsite decedate şi examinate. După ce poluarea s-a redus, cancerul a dispărut, după cum au constatat cercetătorii.

În California, substanţele chimice persistente precum DDT rămân în mediul înconjurător, atât pe fundul mării, cât şi în lanţul trofic.

Cercetătorii au subliniat necesitatea colaborării cu mai mulţi specialişti în cancerul uman. Un studiu suplimentar cu privire la modul exact în care anumite substanţe chimice îi fac pe leii de mare să fie predispuşi la cancer ar putea, de asemenea, să ofere informaţii despre modul în care factorii secundari - cum ar fi fumatul sau expunerea la poluanţi care interferează cu sistemul imunitar uman - stimulează dezvoltarea cancerului la oameni, a declarat Alissa Deming, directorul departamentului de medicină clinică de la Pacific Marine Mammal Center cu sediul în Laguna Beach.

Cercetarea cancerului uman tinde să se bazeze pe utilizarea şoarecilor în medii de laborator controlate, a explicat Deming. "Oamenii şi leii de mare nu sunt asemenea şoarecilor de laborator - ei îşi trăiesc vieţile, sunt expuşi la diferiţi factori de stres din mediu şi la multe boli infecţioase diferite", a adăugat ea. "A putea să îi studiem ca model care reflectă mai aproape de realitate modul în care se dezvoltă şi se răspândeşte cancerul va fi deosebit de important", a precizat cercetătoarea. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa foto: www.marinemammalcenter.org