Franţa: O instanţă a decis că statul este 'responsabil' pentru deficienţele în combaterea schimbărilor climatice
Statul francez a fost declarat miercuri "responsabil" de deficienţele în lupta împotriva schimbărilor climatice, o decizie "istorică" din partea justiţiei în opinia organizaţiilor neguvernamentale care au dat statul în judecată pentru lipsa măsurilor în domeniul protejării climei, fiind sprijinite în acest demers de peste 2,3 milioane de cetăţeni, semnatari ai unei petiţii, relatează AFP.
'În conformitate cu angajamentele pe care şi le-a luat şi pe care nu le-a respectat în cadrul primului 'buget de carbon', statul trebuie considerat responsabil pentru o parte a daunelor ecologice constatate', au concluzionat judecătorii tribunalului administrativ din Paris, la finalul a doi ani de procedură.
Patru organizaţii neguvernamentale reunite sub stindardul 'Afacerea Secolului' (Notre Affaire a Tous, Greenpeace France, Foundation Nicolas Hulot şi Oxfam France) au sesizat tribunalul în martie 2019.
Judecătorii au mers pe urmele Consiliului de Stat, care a denunţat în noiembrie eşecul Franţei de a-şi respecta obiectivele în lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră.
În această primă decizie de răsunet pentru activiştii din domeniul protejării mediului, cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa a dat guvernului trei luni pentru a-şi justifica acţiunile în materie de combatere a schimbărilor climatice.
Tribunalul administrativ i-a mai dat o perioadă suplimentară (de două luni) pentru a studia cererile ONG-urilor ca statul să ia măsuri în această privinţă.

Foto: (c) YOAN VALAT / EPA
Judecătorii au acordat un euro cu titlul de 'prejudiciu moral' organizaţiilor neguvernamentale, dar au respins din motive juridice cererea lor pentru acelaşi euro simbolic pentru 'daune ecologice'.
'ISTORIC: Lipsa de acţiune climatică a statului, considerată ILEGALĂ', au reacţionat într-o postare pe Twitter organizaţiile neguvernamentale respective.
'Justiţia a admis că statul este responsabil de deficienţe în privinţa obiectivelor pe care şi le-a stabilit. Aceasta va permite, sperăm noi, să treacă la acţiune şi la măsuri pentru rezolvarea' situaţiei, a salutat decizia instanţei Clementine Baldon, o avocată a reclamanţilor.
Franţa a adoptat din 2015 'strategii naţionale scăzute de carbon', stabilindu-şi bugete de emisii anuale. Aceste bugete au fost depăşite în mod sistematic (cu aproape 4% pentru perioada 2015-2018). Guvernul a ridicat apoi nivelul acestor bugete, suscitând critici mai ales din partea Înaltului Consiliu pentru Climă, un organism independent creat pentru a consilia guvernul şi a analiza politica sa, care a considerat eforturile executivului drept 'insuficiente'.
La rândul său, guvernul 'a luat act' de decizia instanţei, Ministerul Tranziţiei Ecologice şi purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, au recunoscut la unison 'deficienţe' şi 'lipsuri' în trecut în lupta împotriva schimbărilor climatice. Dar ei au lăudat măsurile luate de la venirea la putere a lui Emmanuel Macron în 2017, spunând că a fost întreprinsă o 'acţiune care este probabil cea mai ambiţioasă în acest domeniu faţă de guvernele care s-au succedat' până acum.
Ca o 'nouă etapă decisivă', ei invocă viitoarea lege rezultată din lucrările Convenţiei cetăţeneşti privind clima, ce va fi prezentată în Consiliul de Miniştri miercurea viitoare.
Textul a fost însă aspru criticat, guvernul fiind acuzat de diminuarea ambiţiilor celor 150 de 'cetăţeni' însărcinaţi să propună măsuri pentru reducerea cu 40% a emisiilor franceze în cadrul unui exerciţiu de democraţie participativă inedit în Franţa.
Susţinătorii luptei pentru protejarea climei îşi pun din ce în ce mai mult speranţele în justiţie pentru a-şi promova cauza, fiind încurajaţi de decizia de miercuri a tribunalului administrativ, după o ameninţare cu o penalizare de 10 milioane de euro pe semestru care planează asupra statului francez dacă nu va face nimic împotriva poluării aerului în mai multe oraşe mari.
'Acţiuni de acest gen îi încurajează pe cetăţenii din întreaga lume să se ridice şi să lupte', a salutat decizia instanţei Cecilia Rinaudo, coordonator general al uneia din organizaţiile neguvernamentale reclamante. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect













