Circa 230.000 de tone de plastic sunt aruncate anual în Marea Mediterană (IUCN)
Aproape 230.000 de tone de deşeuri de plastic ajung în fiecare an în Marea Mediterană, cifră care s-ar putea dubla până în anul 2040 în lipsa unor măsuri "ambiţioase", a avertizat marţi Uniunea Internaţionala pentru Conservarea Naturii (IUCN).
Egiptul, cu 74.000 de tone deversate anual, Italia (34.000 tone pe an) şi Turcia (24.000 tone pe an) sunt ţările care aruncă cea mai mare cantitate de obiecte de plastic în Mediterană, potrivit unui nou raport al IUCN.
În ceea ce priveşte cantitatea de plastic pe cap de locuitor, Muntenegru (8 kilograme pe persoană pe an), Bosnia-Herţegovina şi Macedonia de Nord (ambele cu 3 kilograme pe an pe persoană) sunt în frunte.
În total, "aproximativ 229.000 de tone de deşeuri din plastic sunt deversate anual în Marea Mediterană - echivalentul a peste 500 de containere de transport (de mărfuri - n.a.) pe zi", a indicat IUCN într-un comunicat, precizând că gestionarea deficitară a deşeurilor reprezintă cauza pentru care 94% din plastic ajunge în mare.
Fără o intervenţie semnificativă, această poluare va continua să se înrăutăţească, dublându-se şi ajungând la 500.000 de tone până în 2040", estimează organizaţia, precizând că sunt necesare "măsuri ambiţioase, care depăşesc angajamentele actuale" din partea statelor.
"Poluarea cu plastic reprezintă o sursă de deteriorare pe termen lung a ecosistemelor terestre şi marine şi a biodiversităţii", afectând în special "animalele marine care pot rămâne captive sau pot înghiţi deşeurile de plastic şi pot muri de epuizare şi de foame", a reamintit Minna Epps, director în cadrul Programului marin şi polar al IUCN, organizaţie cunoscută pentru "Lista roşie", o clasificare de referinţă cu speciile aflate pe cale de dispariţie.
Potrivit raportului, o mai bună gestionare a deşeurilor în cele mai poluante o sută de oraşe ar putea reduce cantitatea de plastic care ajunge în Marea Mediterană cu 50.000 de tone pe an. De asemenea, interzicerea utilizării anumitor produse, cum ar fi pungile de plastic, ar preveni riscul ca alte 50.000 de tone de deşeuri să ajungă în ape.
"Guvernele, sectorul privat, institutele de cercetare, (...) companiile şi consumatorii trebuie să colaboreze pentru a regândi procesele şi lanţurile de aprovizionare, să investească în inovaţie şi să adopte moduri de consum durabile şi practici îmbunătăţite de gestionare a deşeurilor pentru a stopa fluxul de contaminare cu plastic", a insistat Antonio Troya, directorul Centrului de Cooperare pentru Mediterana al IUCN, cu sediul în Malaga, în sudul Spaniei. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect













