logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SUA - Incendiile de vegetaţie la sfârşit de sezon fac ravagii în statul Colorado, afectat de secetă

Image

Pompierii din Colorado se luptau luni cu flăcările în încercarea de a ţine sub control cel mai mare incendiu de vegetaţie înregistrat în acest stat american, care s-a intensificat considerabil în ultimele zile pe fundalul secetei, fumul răspândindu-se deasupra zonelor locuite, informează Reuters.

Noi focare au continuat să apară, inclusiv un incendiu care a cuprins 3.560 de hectare, izbucnit în munţii din apropierea oraşului Boulder, care a distrus cel puţin 26 de locuinţe, potrivit biroului şerifului.

Potrivit celor mai noi date din partea Departamentului de Monitorizare a Secetei, întregul teritoriu al statului Colorado este afectat de secetă în grade diferite, iar oficialii spun că este unul dintre motivele care contribuie la izbucnirea incendiilor de vegetaţie.

''Este o perioadă foarte târzie a anului; ar fi trebuit să ningă până acum'', a spus Larry Helmerick, purtător de cuvânt al Rocky Mountain Area Coordination Center, o agenţie federală din domeniul incendiilor, care are drept sarcină furnizarea de resurse pe tot teritoriul regiunii.

Fulgerele au lovit doar de câteva ori în regiunea Rocky Mountains din Colorado, aşa că se bănuieşte că cele mai multe dintre incendiile de vegetaţie au fost provocate de oameni, a spus Helmerick. Vegetaţia uscată uşor inflamabilă şi intensitatea sporită a vântului contribuie la răspândirea rapidă a flăcărilor.

''Uscăciunea este atât de mare, încât este dificil de ţinut sub control'', a spus acesta.

Dintre cei 12.000 de pompieri care se luptă cu incendiile de vegetaţie în Statele Unite, peste 3.000 sting incendiile din Colorado şi Wyoming, a spus Helmerick.

Cel mai mare incendiu din Colorado, focarul Cameron Peak Fire, a pârjolit peste 82.400 de hectare în pădurile naţionale Arapaho şi Roosevelt după ce a izbucnit la jumătatea lunii august şi este stăpânit în proporţie de 62%, potrivit site-ului InciWeb, care monitorizează starea incendiilor.

Potrivit estimărilor, peste 50 de construcţii au fost distruse în incendiul din Cameron Peak, alte 20.000 de hectare sunt ameninţate, iar aproape 13.000 de persoane au fost evacuate.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 24

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 12-06-2026 09:57

Cutremur în Filipine/ Bilanțul urcă la 55 de morți

Echipele de salvare filipineze au înfruntat vineri ploaia și replicile seismice în încercarea de a găsi persoanele date dispărute în urma puternicului cutremur, soldat cu 55 de victime, produs la începutul săptămânii în sudul arhipelagului, transmite AFP. Seismul cu magnitudinea 7,8, care s-a produs luni î

Planeta 11-06-2026 18:27

Schimbări climatice: De patru ori mai multe aisberguri se desprind din ghețarii din Groenlanda

Ghețarii groenlandezi eliberează de patru ori mai multe aisberguri decât în urmă cu 25 de ani din cauza schimbărilor climatice, un fenomen ale cărui implicații se extind asupra traficului maritim și ecosistemelor marine, potrivit unui studiu publicat joi de Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU), informează AFP. ''Rezult

Planeta 11-06-2026 18:14

OMS a publicat un ghid actualizat pentru protecția împotriva caniculei

Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS/Europa) a publicat joi Ghidul actualizat privind Planurile de Acțiune pentru Caniculă și Sănătate (Heat-Health Action Plans Guidance), oferind un cadru științific guvernelor din întreaga lume pentru a organiza eficient măsuri de protecție împotriva caniculei, transmite Xinhua.

Planeta 11-06-2026 16:55

Fenomenul climatologic El Nino a început, anunță agenția americană NOAA

Fenomenul climatologic El Nino, care cauzează secete, inundații și temperaturi record în diverse regiuni ale lumii, a început ''pe parcursul lunii trecute'', a anunțat joi Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite, informează AFP. Agenția americană estimează la 63% riscul unui fenomen

Planeta 11-06-2026 12:21

Indonezia /Inundațiile devastatoare au dus la moartea a cel puțin 7% din populația unei specii rare de urangutan

Inundațiile și alunecările de teren mortale petrecute anul trecut în insula indoneziană Sumatra au dus la dispariția a cel puțin 7% din populația totală a urangutanului Tapanuli, o specie în pericol de dispariție, se arată într-un nou raport publicat miercuri, informează Reuters. Inundațiile și alunecările de teren aduse de un ciclon au dus l

Planeta 11-06-2026 11:15

Avertismentul climatologilor: Încălzire record și amenințări la adresa programelor de observare a Pământului

Încălzirea globală se intensifică, iar creșterea nivelului apelor se accelerează, a avertizat joi un grup de climatologi de renume, exprimându-și, de asemenea, temerea față de dispariția mai multor sisteme de observare a climei din cauza unor decizii bugetare și 'geopolitice', transmite AFP. Peste 70 de oameni de știință din 17 țări - print

Planeta 11-06-2026 10:25

Cutremur cu magnitudinea 6 în largul peninsulei Kamceatka

Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în Oceanul Pacific, în largul peninsulei Kamceatka din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a anunțat filiala locală a ministerului rus pentru Situații de Urgență într-un comunicat citat de AFP. Seismul s-a produs la o adâncime de 29 de kilometri, epicentrul său fiind situat la 42 de kilometr

Planeta 11-06-2026 09:32

Cutremur în Filipine/ Bilanțul urcă la 47 de morți și peste 346.000 de persoane afectate

Cel puțin 47 de persoane au murit, 31 sunt date dispărute și 688 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,8 care a lovit luni sudul insulei Mindanao din Filipine, a anunțat joi Consiliul Național pentru Reducerea și Gestionarea Riscurilor de Dezastre (NDRRMC), informează agenția de presă Xinhua. NDRRMC a declarat că seismul a afectat peste

Planeta 11-06-2026 08:28

Furtuna Cristina, care a provocat un deces în Guatemala, a fost retrogradată

Depresiunea tropicală Cristina se apropie de El Salvador, miercuri noapte (ora locală), urmând să aducă precipitații periculoase pe coasta de vest a Americii Centrale până a doua zi, după ce a provocat un deces în Guatemala, informează AFP. O alunecare de teren produsă în orașul Nahuala, din vestul Guatemalei, s-a soldat cu moartea unui

Planeta 10-06-2026 19:01

Probabilitate în creștere pentru un episod foarte puternic al fenomenului El Nino, avertizează serviciul Copernicus

Experții internaționali în meteorologie sunt din ce în ce mai convinși că un fenomen El Nino foarte puternic se va produce în acest an, a anunțat miercuri Observatorul climatic european Copernicus, informează AFP. 'De la 1 mai la 1 iunie, toate modelele și-au revizuit prognozele în creștere', a declarat directorul acestui servic

Planeta 10-06-2026 18:19

O structură geologică uriașă, de forma unui evantai, descoperită sub calota glaciară din estul Antarcticii

Oamenii de știință au descoperit o structură gigantică, în formă de evantai, care conectează mai multe bazine bine-cunoscute, aflate adânc sub calota glaciară a Antarcticii de Est, conform unui nou studiu, publicat pe 3 iunie în revista Nature Geoscience, care arată că este posibil ca această structură să se fi format în urma fragmentării străvechiulu

Planeta 10-06-2026 16:56

Lacul Velence din Ungaria este pe cale să sece, punând în pericol turismul și fauna sălbatică

Se preconizează că nivelul apei din cel de-al treilea lac ca mărime din Ungaria va scădea până la noi valori minime în această vară, din cauza schimbărilor climatice și a deceniilor de gestionare defectuoasă a resurselor de apă, punând în pericol ecosistemul și industria turistică, au declarat mai mulți experți și localnici, informează Reuters.

Planeta 10-06-2026 14:48

Poluanți eterni: O agenție a UE consideră că TFA este 'toxic pentru reproducere'

Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) consideră că TFA - acidul trifluoroacetic, prezent în apa de la robinet - este 'toxic pentru reproducere', a transmis miercuri această instituție, informează AFP. TFA, utilizat pe scară largă în industrie și ca erbicid, este, de asemenea, o substanță 'foarte persistentă și foarte mobilă, s

Planeta 09-06-2026 17:28

Turcia dezvăluie prioritatea sa pentru COP31: electrificarea

Președinția turcă a următoarei conferințe globale pentru climă (COP31) a îndemnat marți țările lumii să își ia angajamentul de a dezvolta utilizarea electricității, dar într-un mod voluntar și neobligatoriu, informează AFP. Cu cinci luni înainte de COP31, care se va desfășura în orașul Antalya în perioada 9-

Planeta 09-06-2026 16:28

O echipă de oameni de știință propune diseminarea de substanțe chimice pe orbită pentru protecție împotriva furtunilor solare

O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Boston propune o metodă de a întări în mod activ magnetosfera terestră pentru a face față furtunilor solare, folosind o flotă de sateliți meniți să preia impactul major al furtunilor solare, înainte ca acestea să lovească Terra, transmite marți Space.com care citează un material știinșțific publi