Record de longevitate în lumea animalelor - o femelă de elefant asiatic a murit la vârsta de 88 de ani

O femelă de elefant asiatic aflată în captivitate a murit la vârsta de 88 de ani în statul indian Kerala, au anunţat joi stăpânii ei, citaţi de AFP.
Recompensată cu titlul onorific "Gaja Muthassi" ("Bunica elefant"), Dakshayani a participat timp de multe decenii la ritualuri şi procesiunile organizate de un templu hindus din această regiune tropicală a Indiei. Femela de elefant a murit marţi, după ce a refuzat să mai mănânce în ultimele zile, a declarat pentru AFP veterinarul ei.
"În jurul orei 15:00, un frison a cuprins trupul ei mare, începând din zona capului. După câteva minute, şi-a îndoit picioarele, înainte de a se lungi pe jos. Şi aşa a murit", a dezvăluit medicul T. Rajeev.
Travancore Devaswom Board, organizaţia care deţinea pahidermul, a precizat că femela de elefant avea vârsta de 88 de ani. Durata medie de viaţă a unui elefant asiatic este de 60 de ani, fiind în general mai mică pentru exemplarele care trăiesc în captivitate.
Cel mai bătrân elefant în captivitate recenzat de Cartea Recordurilor Guinness a trăit până la vârsta de 86 de ani. Acel elefant asiatic a murit în 2003 la o grădină zoologică din Taiwan.
Veterinarii lui Dakshayani au inclus în ultimii ani ananas şi morcovi în regimul ei alimentar pentru a-i îmbunătăţi sănătatea, după ce animalul începuse să prezinte dificultăţi motorii, probabil din cauza scăderii capacităţii sale vizuale.
"În ultimii trei ani, nu a participat la niciun program al templului sau vreun eveniment public", a precizat medicul M. Rajeev.
Elefantul asiatic este considerat o specie periclitată de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN). Potrivit experţilor, 15.000 de exemplare - reprezentând aproximativ o treime din populaţia totală - trăiesc în captivitate, în condiţii uneori execrabile.
India deţine 2.454 de elefanţi în captivitate, potrivit unui recensământ publicat luna trecută. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Croația/ Pompierii, mobilizați lângă Split pentru prevenirea reizbucnirii unui incendiu
Peste 50 de pompieri au rămas desfășurați în zona afectată de un incendiu masiv de lângă Split, al doilea oraș ca mărime din Croația, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a preveni reizbucnirea flăcărilor, care au provocat importante pagube materiale, transmite AFP. Potrivit autorităților, incendiul, care a izbuc
VIDEO/Cutremur cu magnitudinea 5,1 pe scara Richter în nordul Iranului (USGS)
Un cutremur cu magnitudinea 5,1 pe scara Richter s-a produs vineri în nordul Iranului, a anunțat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), în plin război între Republica Islamică și Israel, relatează AFP. Epicentul cutremurului a fost localizat la o adâncime de 10 km, la aproximativ 37 km sud-vest de
În Europa, apele de scăldat rămân de bună calitate
Aproximativ 96% din apele de scăldat din Uniunea Europeană îndeplinesc standardele minime de calitate, 85% fiind 'excelente' și doar 1,5% 'slabe', niveluri care au rămas stabile în ultimul an, a anunțat vineri Agenția Europeană de Mediu (EEA), transmite AFP. 'Europenii pot înota cu încredere în mare
'Lumea nu este pregătită să trăiască fără petrol', avertizează președintele brazilian Lula da Silva
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a afirmat că 'lumea nu este pregătită să trăiască fără petrol', apărându-și proiectele de extindere a exploatărilor de combustibili fosili într-un interviu publicat joi, cu câteva luni înainte de COP30, transmite AFP. 'Sunt favorabil muncii pentru ideea unei z
Schimbări climatice/ Cel puțin zece de indicatori sunt 'pe roșu', avertizează oamenii de știință
Gaze cu efect de seră, creșterea nivelului mării, pragul de încălzire cu 1,5 grade Celsius: aproximativ zece indicatori climatici cheie sunt 'pe roșu', au avertizat aproximativ 60 de cercetători renumiți într-un vast studiu mondial publicat joi, transmite AFP. 'Încălzirea de origine umană a crescut într-un ritm fără preceden
Vulcanul Etna din Sicilia erupe din nou; norul de cenușă a ajuns la 6.000 de metri înălțime
Vulcanul Etna, situat pe insula italiană Sicilia, a erupt din nou, a anunțat joi Institutul Italian de Geofizică și Vulcanologie (INGV), transmite agenția DPA. Erupția stromboliană - în timpul căreia lava și cenușa sunt ejectate din interiorul vulcanului - a produs un nor de cenușă cu o înălțime de aproximativ 6.000 de metri, confo
Diminuarea acoperirii noroase accentuează căldura la nivel global (studiu)
Acoperirea noroasă a Pământului se diminuează într-un ritm rapid, intensificând încălzirea globală și contribuind la temperaturi record la nivel mondial, conform unui studiu internațional la care au participat cercetători australieni, transmite agenția Xinhua. Studiul, bazat pe date satelitare colectate timp de 24 de an
Mexic/ Uraganul Erick s-a intensificat, devenind unul de categoria 4
Uraganul Erick, format în Pacific, s-a intensificat devenind unul de categoria a 4 pe scara Saffir-Simpson, cu 5 trepte, înainte de a lovi coastele Mexicului, a anunțat miercuri seara Centrul Național pentru Uragane din Miami (NHC), informează AFP. Erick se deplasează spre coastele sud-vestice ale Mexicului cu rafale de vânt
Zborurile spre insula Bali au fost reluate, după întreruperi provocate de erupția unui vulcan
Toate zborurile către și dinspre insula turistică indoneziană Bali au fost reluate joi, după ce au fost anulate sau au suferit întârzieri ca urmare a erupțiilor vulcanului Lewotobi Laki-laki, au anunțat autoritățile, transmite Reuters. Vulcanul Lewotobi Laki-laki, situat în provincia East Nusa Tenggara,
ONG-ul de mediu Generations Futures atrage atenția asupra unei ''contaminări generalizate'' cu PFAS a alimentelor
Doi din trei pești, 40% din ouă și un sfert din lapte conțin cel puțin unul dintre cei patru ''poluanți eterni'' - substanțe perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS) - vizați de o limită de reglementare în ceea ce privește anumite produse alimentare, potrivit Generations Futures, care denunță o ''contaminare generalizată''
Japonia/ Seism cu magnitudinea 6,1 în largul insulei Hokkaido
Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs joi în largul Peninsulei Nemuro din estul insulei Hokkaido, a anunțat agenția meteorologică japoneză, informează Xinhua. Seismul a avut loc la ora locală 8:08 (23:08 GMT miercuri), la o adâncime mică, în largul coastei de sud-est a Peninsulei Nemuro, și a avut o intensitate de 4 pe s
Norvegia a lansat un proiect de captare și stocare de CO2 la scară largă
Norvegia a lansat marți un proiect de captare și stocare a dioxidului de carbon (CCS), o tehnologie considerată importantă pentru a reduce încălzirea globală și care încearcă să găsească un model economic viabil, relatează AFP. Având numele englez al navelor vikinge, proiectul Longship constă în captarea de CO2 de la o
Parisul se pregătește pentru veri cu temperaturi de 50 de grade Celsius printr-un plan de răcorire urbană
Municipalitatea din Paris se pregătește pentru valuri de caniculă cu temperaturi care ar putea atinge 50 de grade Celsius în următorii ani și plănuiește reproiectarea unor clădiri și spații publice pentru a proteja mai bine populația, informează DPA. În perspectiva probabilității crescânde a unor valuri de caniculă prelungite
Furtuna tropicală Erick se transformă în uragan în largul coastei Mexicului (NHC)
Furtuna tropicală Erick s-a transformat în uragan miercuri în Pacific, în largul coastei de sud-vest a Mexicului, a anunțat Centrul Național pentru Uragane (NHC) din Miami, relatează AFP. Uraganul se află la 255 de kilometri în largul coastei statului mexican Oaxaca, cu o intensitate a vântului de până la 120 de kilometri la
Seism cu magnitudinea 5,8 în largul coastelor sudice ale Mexicului (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs în largul coastelor statului Chiapas, în sudul Mexicului, a anunțat miercuri Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), transmite Reuters. Seismul a avut epicentrul la o adâncime de 10 kilometri, la 189 kilometri de orașul Tapachula, în sudul Mexicului, a precizat EMSC.