Speranţa de viaţă - Spania ar putea să detroneze Japonia în 2040 (studiu)
Spania ar putea să ajungă în 2040 în fruntea topului mondial al speranţei de viaţă, detronând Japonia, în timp ce Statele Unite ar urma să coboare de pe locul 43 pe poziţia a 64-a, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista medicală britanică The Lancet. Potrivit acestor prognoze, speranţa medie de viaţă din România va ajunge la 82,5 ani.
În 2040, Spania (locul 1), Japonia (locul 2), Singapore (locul 3 - la fel ca în 2016) şi Elveţia (locul 4, în coborâre) vor avea o speranţă de viaţă de peste 85 de ani pentru ambele sexe, informează AFP. În cazul Spaniei, dacă tendinţele actuale din domeniul sănătăţii vor persista, speranţa medie de viaţă va ajunge la 85,8 ani (în 2016 aceasta era de 82,9 ani).
În 59 de ţări, inclusiv în China (care ar urma să urce de pe locul 68 pe poziţia a 39-a), speranţa medie de viaţă va depăşi pragul de 80 de ani până în 2040, potrivit acestor prognoze.
Portugalia va urca de pe locul al 23-lea până pe poziţia a cincea, în timp ce Canada şi Belgia vor coborî în clasament (de pe locul 17 pe locul 27, respectiv de pe poziţia a 21-a pe poziţia a 28-a). Franţa ar urma să îşi conserve locul al optulea în acest palmares al longevităţii, în pofida unei creşteri cu doi ani a speranţei de viaţă (de la 82,2 ani în 2016 la 84,3 ani în 2040).
La coada clasamentului, cu o durată de viaţă care ar fi mai mică de 65 de ani în 2040, figurează ţări din Africa, precum Republica Centrafricană, Lesotho, Somalia şi Zimbabwe.
Studiul publicat în revista medicală The Lancet a luat în calcul prognoze referitoare la 250 de cauze de deces din 2016 până în 2040 în 195 de ţări şi teritorii.
Statele Unite ar putea să înregistreze cea mai puternică scădere dintre ţările bogate, trecând de pe locul al 43-lea pe locul al 64-lea, cu o creştere de 1,1 ani a speranţei medii de viaţă (de la 78,7 ani în 2016 la 79,8 ani în 2040). Prin comparaţie, Marea Britanie ar trebui să beneficieze de o creştere cu doi ani şi jumătate a longevităţii populaţiei sale în acelaşi interval (de la 80,8 ani la 83,3 ani).
Potrivit unui grafic publicat în studiul apărut în revista The Lancet, în România, speranţa medie de viaţă va creşte de la 80 de ani la 82,5 ani.
Consecinţă a demografiei şi îmbătrânirii, maladia Alzheimer ar trebui să ajungă în fruntea primelor 10 cauze principale de deces prematur în Spania.
Pe plan mondial, bolile nontransmisibile şi accidentele vor câştiga teren. Ele reprezintă opt din principalele 10 cauze de mortalitate prematură (cardiopatii ischemice, AVC, bronşite cronice grave, maladii renale cronice, Alzheimer, diabet, accidente rutiere şi cancer pulmonar).
Hipertensiunea, obezitatea, glicemia ridicată, fumatul şi alcoolul reprezintă principalii cinci factori ce explică traiectoria viitoare a mortalităţii premature, potrivit acestui studiu realizat de Institutul de metrologie şi de evaluare a sănătăţii (IHME, din cadrul Universităţii Washington), care evocă necesitatea de a lupta şi împotriva poluării atmosferice. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța: Căldura și vântul amenință să intensifice incendiile uriașe din apropiere de Bordeaux
Pompierii care luptă împotriva unui uriaș incendiu de vegetație pe coasta de sud-vest a Franței au depus eforturi miercuri pentru a împiedica răspândirea din nou a flăcărilor, în contextul unui nou val de căldură care a adus temperaturi extreme, condiții de ariditate și vânturi puternice, informează DPA. Autoritățile franceze au a
Populația de tigri a continuat să crească în Nepal, ajungând la 429 de exemplare
Populația de tigri din Nepal a continuat să crească, iar acum numără 429 de exemplare, au anunțat miercuri autoritățile țării din Himalaya, unde eforturile din ultimii ani pentru conservarea acestor feline au dat roade, informează AFP. Potrivit unui recensământ, populația de tigri a ajuns la 429 de exemplare, în comparație cu 355 în 2022, ech
Kenya anchetează moartea a 15 elefanți într-un interval de o lună în Parcul Național Amboseli
Moartea inexplicabilă a 15 elefanți într-un interval de o lună într-un parc național din Kenya a determinat autoritățile să deschidă o anchetă, a anunțat marți Serviciul de protecție al faunei sălbatice din Kenya (KWS), potrivit AFP. ''În perioada 24 iunie - 24 iulie 2026, moartea a 15 elefanți a fost înregistra
Evacuări în insula grecească Paros din cauza unui incendiu de vegetație
Pompierii se luptă cu un incendiu de vegetație scăpat de sub control pe insula grecească Paros din Marea Egee, mai multe comunități fiind forțate să se evacueze din cauza extinderii flăcărilor, informează miercuri DPA. Rezidenții au fost sfătuiți de serviciile de urgență să se îndrepte către plajele din apropiere, potrivit presei locale.
China / Alte 30 de cadavre, descoperite în urma alunecării de teren, produsă pe 17 iulie în sud-vestul țării
Salvatorii au confirmat decesul altor 30 de persoane în urma unei alunecări de teren, survenită pe 17 iulie în sud-vestul Chinei, au anunțat marți seară autoritățile, bilanțul urcând astfel la 41 de morți, potrivit AFP. ''În urma analizei ADN și a identificării cadavrelor și a rămășițelor găsite la fața locului,
VIDEO Cutremur în Japonia: Zeci de răniți și numeroși oameni rămași blocați într-un centru comercial avariat
Numeroși oameni au rămas blocați marți în interiorul unui centru comercial avariat de cutremurul puternic cu magnitudinea 7,1 produs în prefectura Kumamoto, din sud-vestul Japoniei, după ce o pode
Un seism cu magnitudinea preliminară de 7,1 s-a produs în regiunea Kyushu, în sudul-vestul Japoniei
Un cutremur puternic cu o magnitudine preliminară de 7,1 s-a produs în prefectura Kumamoto, pe insula Kyushu, din sud-vestul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Niponă (JMA), citată de Reuters. O avertizare de tsunami pentru un val de 1 metru a fost emisă după cutremur, a anunțat JMA. Epicentrul cutremurului produs l
Două cutremure s-au produs în provincia Qinghai din China
Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 s-a produs marți, la ora locală 11:16 (03:16 GMT), în comitatul izolat Xinghai din provincia Qinghai din nord-vestul Chinei, iar un al doilea cutremur cu magnitudinea de 5,8 a urmat 18 minute mai târziu, a anunțat Centrul Rețelelor Seismice din China (CENC), relatează Reuters și Xinhua. Ambele sei
Italia: Peste 400 de persoane, evacuate pe mare din cauza unui incendiu de vegetație în Puglia
Garda de Coastă italiană a anunțat duminică evacuarea pe mare a peste 400 de persoane din cauza unui incendiu de vegetație izbucnit în orașul Peschici, în regiunea Puglia din sudul Italiei, relatează AFP. 'Până acum, peste 400 de turiști și vizitatori ai plajelor au fost evacuați pe mare, singura rută de evacuare fezabilă
VIDEO Incendiul din Avila, 'cel mai mare incendiu forestier' din istoria recentă a Spaniei (ministru)
Incendiul din Avila, lângă Madrid, este 'cel mai mare incendiu forestier' din istoria recentă a Spaniei, a declarat duminică ministrul tranziției ecologice, Sara Aagesen, relatează AFP. 'În ceea ce privește Avila, vorbim despre cel mai mare incendiu forestier din istoria recentă a Spaniei', le-a spus ea jurnaliștilo
China: 10 morți și 23 de răniți după ce o viitură a lovit o zonă turistică din nord-vestul țării
O viitură a lovit duminică după-amiază o zonă turistică din nord-vestul Chinei, provocând zece morți și 23 de răniți, a informat presa de stat chineză, relatează AFP. 'Un torent montan declanșat de ploile torențiale de scurtă durată produs la un sit turistic din comitatul Weiyuan, în orașul Dingxi, a blocat mai mulți turiști' aflați cu cort
Incendii / Aproape 98.000 de hectare au ars în Franța, un ''record istoric'', anunță ministrul de Interne
Incendiile care fac ravagii în Franța au pârjolit aproape 98.000 de hectare de la începutul anului și au provocat evacuarea a 197.000 de persoane în sud-vestul țării, a anunțat sâmbătă ministrul de Interne, Laurent Nunez, menționând un ''record istoric'' al suprafețelor afectate, informează AFP. Pe teritoriul
Incendii scăpate de sub control în Franța și Spania: peste 160.000 de persoane evacuate
Peste 160.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească domiciliul de la jumătatea acestei săptămâni în Franța și Spania, iar sâmbătă erau în curs de evacuare alte șapte comune din apropierea orașului francez Bordeaux din cauza unui focar de o amploare ''fără precedent'' și a unui incendiu ''imposibil de stins'' &ici
Spania/ 19.000 de persoane evacuate în regiunea Madrid în urma ''celui mai grav incendiu din istoria'' zonei (FOTO/VIDEO)
Cel puțin 19.000 de persoane au fost deja evacuate sau sunt izolate în regiunea Madrid din cauza ''celui mai grav incendiu din istorie'' în regiune, care a devastat deja 6.000 de hectare, a anunțat vineri Isabel Díaz Ayuso, președinta regiunii Madrid, potrivit AFP.
BTA/Incendiile de pădure fac ravagii pe patru continente, Bulgaria, printre cele mai afectate țări din UE
Incendiile de pădure au stabilit noi recorduri pe patru continente în ultimii doi ani, sezonul incendiilor începe mai devreme, suprafețele afectate se extind, iar pierderile economice și umane sunt în creștere, a anunțat Camera Sectorială a Industriei Prelucrării Lemnului și Mobilei din Bulgaria. Potrivit datelor EFFIS (Siste












