logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Uraganul Michael a ajuns la categoria a 4-a şi ameninţă sud-estul SUA; evacuări şi stare de urgenţă în Florida şi Georgia

Imagine din galeria Agerpres

Uraganul Michael, care s-a intensificat ajungând la categoria a patra (din cinci), se apropie de statul american Florida, jumătate de milion de locuitori din regiunile de coastă fiind îndemnaţi să se refugieze în zonele mai înalte înainte de impactul furtunii care, potrivit prognozelor, este însoţită de rafale devastatoare şi va provoca valuri de până la patru metri, relatează miercuri Reuters.

Michael ar urma să ajungă în cursul zilei de miercuri în nord-vestul statului american Florida declanşând valuri cu potenţial devastator, cu înălţimi de până la patru metri, a prognozat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.

În cursul său spre nord prin Golful Mexic, Michael a provocat întreruperi majore în producţia de petrol şi gaze.

Preşedintele Donald Trump a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul statului Florida, o măsură necesară pentru suplimentarea răspunsului naţional şi local la situaţiile de urgenţă.

Potrivit celui mai recent buletin emis de NHC, furtuna se află la circa 275 de kilometri sud-vest de Apalachicola (Florida), iar viteza vântului atinge 210 kilometri la oră.

Uraganul a ajuns la categoria a patra de la nivelul trei pe scara cu cinci trepte Saffir-Simpson. Potrivit serviciului de meteorologie, rafalele de vânt ce însoţesc uraganul Michael ar putea lua pe sus acoperişuri şi chiar dărâma pereţi şi case bine construite.

Meteorologii au prognozat că furtuna ar putea, de asemenea, să determine apariţia unor tornade în unele regiuni din Florida şi Georgia.

Directorul NHC, Ken Graham, a declarat că Michael este un uragan ''de manual'' care se intensifică pe măsură ce se apropie de ţărm, spre deosebire de uraganul Florence, ce a lovit luna trecută Carolina de Nord şi care a avut o evoluţie lentă.

Conform prognozelor de marţi noapte, până va atinge zona de uscat, Michael ar putea ajunge la intensitate maximă.

Cel mai probabil, furtuna va provoca ploi torenţiale în Florida, Alabama şi Georgia, dar şi în Carolina de Sud şi Carolina de Nord - care nu şi-au revenit încă după uraganul Florence - şi în Virginia. În unele regiuni sunt prognozate cantităţi de precipitaţii de 30 de centimetri.

''Aceasta este o furtună care ar putea pune în pericol viaţa în mai multe moduri'', a declarat Bo Patterson, primarul din Port St. Joe, localitate aflată chiar pe ţărm.

Guvernatorul statului Florida, Rick Scott, a declarat că Michael ar putea fi ''cea mai letală şi distructivă furtună pentru zona Panhandle din ultimele decenii'', cu referire la fâşia situată în nord-vestul statului Florida, mărginită de Alabama, Georgia şi Golful Mexic.

Jeff Byard, reprezentat al Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) din SUA, a declarat că 500.000 de persoane au primit ordin de evacuare în Florida, stat în care atât rezidenţii cât şi turiştii părăsesc zonele joase din apropierea ţărmului şi se refugiază în regiunile mai înalte.

Scott a declarat stare de urgenţă în treizeci şi cinci de comitate din Florida. La rândul său, guvernatorul din Georgia, Nathan Deal, a declarat marţi stare de urgenţă în nouăzeci şi două de comitate din acest stat.

Circa 2.500 de militari din Garda naţională au fost desfăşuraţi pentru a ajuta la operaţiunile de evacuare şi pregătire înainte de sosirea uraganului, iar alţi peste 4.000 sunt pregătiţi să intervină în caz de necesitate.

Potrivit prognozelor, după Florida, furtuna ar urma să se îndrepte către nord-est, pe coastele Oceanului Atlantic, însă ar urma să scadă din intensitate.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Simona Tatu; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 05-11-2026 08:37

Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa

Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky

Planeta 04-11-2026 11:53

Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an

Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.

Planeta 04-11-2026 10:00

India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică

Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare

Planeta 03-11-2026 12:27

Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35

Planeta 02-11-2026 21:43

Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu

Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali

Planeta 31-10-2026 14:51

Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent

Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a

Planeta 30-10-2026 21:48

Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan

Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi

Planeta 30-10-2026 09:57

Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți

O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare

Planeta 30-10-2026 09:04

Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)

Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan

Planeta 30-10-2026 08:45

VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon

Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.  

Planeta 29-10-2026 17:54

Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)

Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore

Planeta 28-10-2026 21:36

Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă

Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă

Planeta 28-10-2026 15:40

Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)

Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor

Planeta 28-10-2026 10:19

Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog

Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u

Planeta 28-10-2026 08:37

Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate

Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier