Indonezia - Căutarea victimelor continuă la o săptămână de la puternicul cutremur urmat de tsunami; bilanţul morţilor a ajuns la 1.558
După o săptămână de la producerea unui cutremur puternic şi unui tsunami care au făcut ravagii în insula indoneziană Sulawesi, Hasnah îşi aminteşte cu greu numele tuturor rudelor pe care încearcă să le găsească printre mormanele de noroi şi resturi care au fost, până recent, cartierul ei, relatează vineri Reuters.
În vârstă de 44 de ani, Hasnah este din Petobo, un sat situat la sud de oraşul Palu, unde seismul cu magnitudinea 7,5 produs săptămâna trecută a declanşat un fenomen numit lichefiere, care a transformat pământul într-o mare de noroi.
''Peste jumătate din familia mea a dispărut'', a spus Hasnah pentru Reuters. ''Nici măcar nu pot enumăra câţi. Doi dintre copiii mei s-au dus, verii mei, sora, cumnatul şi copiii lor, totul a dispărut'', a spus ea printre suspine.
Bilanţul oficial al cutremurului şi tsunamiului pe care l-a declanşat este de 1.558 de morţi, însă cifra ar putea creşte pe măsură ce alte trupuri neînsufleţite sunt recuperate din Palu, unde au fost înregistrate cele mai multe victime.
Numărul victimelor din zonele îndepărtate, unele dintre acestea izolate după alunecările de teren şi distrugerea căilor rutiere, abia pot fi cunoscute. Printre aceste regiuni se numără şi Petobo, unde nimeni nu ştie câţi oameni şi-au pierdut viaţa în urma lichefierii pământului. Conform Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, 1.700 de locuinţe dintr-un singur cartier ar fi fost înghiţite, iar sute de persoane au decedat.
''Am văzut casa noastră aspirată în pământ. Era ca un mixer care amesteca totul în calea sa'', a povestit Hasnah care, la fel ca mulţi indonezieni, are un singur nume.
''Am noroc pentru că sunt în viaţă, însă mă simt ca şi cum n-aş vrea să fiu'', a mărturisit ea.
Hasnah a adăugat că în prezent are suficientă mâncare şi apă, însă s-a arătat nemulţumită că operaţiunile de căutare şi salvare din zona sa care au început abia joi. ''Sunt atât de dezamăgită. Ei au spus că vor veni cu utilaje grele, însă n-au făcut-o. Au minţit'', a declarat femeia din Petobo.
Sătui să aştepte ajutor, sătenii au început chiar ei operaţiunile de căutare a victimelor. ''Am semnalat posibilele victime cu ajutorul beţelor. Se vedea câte un picior ieşind (dintre dărămături), însă nu era nimeni aici să le scoată'', a relatat Hasnah.
Primele semne de revenire după fenomenele naturale dezastruoase încep să se întrevadă în Palu. Furnizarea energiei electrice a fost restabilită, unele magazine s-au redeschis, iar ajutoarele şi combustibilul sunt pe drum.
Medici din mai multe zone ale Indoneziei au venit în această parte a ţării pentru a-şi oferi ajutorul. Spitalul Budi Agung are o capacitate de 134 de paturi, iar în exterior a fost amenajat cu un cort cu alte circa 20 de paturi. Toate sunt pline.
Potrivit personalului medical, mulţi pacienţi prezintă un risc ridicat de infecţie deoarece au fost îngropaţi în noroi.
''La acest moment, cazurile urgente au fost gestionate. Majoritatea intervenţiilor chirurgicale au vizat fracturi. Însă numărul şi natura leziunilor au fost mult agravate de lichefiere şi noroi'', a declarat unul dintre medici, Muhammad Riendra. ''Toate rănile erau murdare'', a explicat el.
Salvatorii pătrund în districtele în care locuitorii care au supravieţuit au fost nevoiţi să caute nuci de cocos, banane şi manioc pentru a se hrăni. Un elicopter al Crucii Roşii încărcat cu pături şi corturi, care a aterizat vineri pe un câmp din cartierul Sigi, situat în Palu, a fost luat cu asalt de locuitori. Aceştia s-au îmbulzit să ajungă la provizii chiar înainte ca elicele aeronavei să se oprească, potrivit martorilor.
Sulawesi este una dintre cele cinci insule principale ale arhipelagului şi, ca şi celelalte, prezintă un ridicat risc seismic şi de tsunami.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u












