Transferul a 11 rinoceri într-o rezervaţie naturală din sud-estul Kenyei a fost o simplă formalitate, însă s-a transformat într-unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria protecţiei faunei sălbatice din această ţară, lăsându-i fără cuvinte pe ecologişti, relatează joi AFP.

Potrivit mai multor mărturii coroborate cu documente consultate de AFP, au fost emise numeroase atenţionări, ignorate sau reduse la tăcere, cu privire la salinitatea peste limita de siguranţă a apei pusă la dispoziţia celor unsprezece animale care au decedat de deshidratare, în luna iulie.

După cele întâmplate, a venit momentul acuzaţiilor reciproce.

La sfârşitul lunii iunie, s-a anunţat cu fanfară că ministrul kenyan al Turismului şi Faunei Sălbatice, Najib Balala, şi World Wildlife Fund (WWF) salută punctul culminant al unui proiect de şase ani: mai multe exemplare de rinocer negru au fost mutate din rezervaţii din Nairobi şi Nakuru (centru) într-un nou sanctuar - un spaţiu închis de o sută de kilometri pătraţi - situat în parcul naţional Tsavo East (sud-est).

Însă, după ingerarea apei pompate, rinocerii au murit unul după altul. Proiectul Serviciului kenyan pentru faună (KWS), finanţat cu un milion de dolari americani de WWF, s-a transformat într-un coşmar.

Conform dr. Benson Kibore, director al Asociaţiei veterinarilor din Kenya, care a participat la autopsia rinocerilor, apa a fost atât de sărată încât a corodat un grilaj metalic din apropierea pompei.

Apa sărată le-a făcut probabil şi mai multă sete rinocerilor care au consumat cantităţi mai mari. Deshidratarea lentă a organismului lor s-a tradus prin uscarea ţesuturilor şi îngroşarea sângelui.

Aproximativ cincisprezece teste ale apei au fost efectuate în perioada februarie - mai. Rezultatele acestora, consultate de AFP în luna august, indică o salinitate periculoasă.

Potrivit dr. Kibore, aceste date nu au fost comunicate nici măcar medicilor veterinari atunci când primii rinoceri s-au îmbolnăvit, ceea ce a costat timp preţios pentru identificarea originii problemei medicale.

În momentul în care s-a confirmat transferul "eram îngrozit, eram sigur că va exista o problemă", a declarat Neemia Rotich, fost responsabil KWS.

Transferul, conceput de organul executiv al KWS, a fost criticat în mod repetat de consiliul de administraţie al KWS din cauza lipsei apei şi a vegetaţiei din parcul natural.

Brian Heath, fost membru al consiliului, a denunţat presiunea WWF pentru ca transferul să aibă loc. În faţa Parlamentului, fostul preşedinte al consiliului KWS şi cunoscutul paleoantropolog Richard Leakey au criticat "interferenţele" WWF.

Consiliul din care au făcut parte Leakey şi Heath a aprobat în final transferul în octombrie 2017, cu condiţia ca parcul natural să fie îmbunătăţit. Mandatul lor a expirat în aprilie, iar trei luni mai târziu rinocerii au fost mutaţi în spaţiul nou fără ca un nou consiliu (care nu fusese încă numit) să aibă ocazia să cântărească situaţia.

Actualii responsabili ai KWS au refuzat să răspundă AFP, în special întrebării legate de persoana care a aprobat în cele din urmă transferul.

Alte elemente sugerează, de asemenea, prezenţa unui factor de decizie în această problemă, cum ar fi documentul întocmit în urma unei întâlniri din mai 2017 pe tema proiectului, la care au participat responsabili KWS şi Martin Mulama, expert în rinoceri în cadrul WWF. Un prim raport, consultat de AFP, nu face nicio referire la un eventual motiv de îngrijorare. Mai mulţi participanţi s-au plâns de acest lucru, iar a doua versiune a raportului indică faptul că "habitatul dominant nu permite efectuarea unui transfer".

WWF neagă orice ingerinţă, iar Mulama estimează că responsabilitatea aparţine în întregime KWS. "În niciun moment nu am făcut ceva care să fi fost în defavoarea speciilor pe care încercam să le protejăm", a declarat acesta pentru AFP.

Potrivit spuselor sale, în afară de variaţiile meteorologice, WWF nu avea cunoştinţă de nicio problemă cu privire la rezervaţia naturală şi a primit ''în mod regulat garanţii din partea KWS că locul era potrivit şi sigur''.

Foştii membri ai consiliului KWS acuză că Balala a permis transferul în absenţa lor. Ministrul a refuzat să-şi recunoască vina şi, la rândul său, a criticat consiliul de administraţie argumentând că dacă membrii acestuia s-ar fi opus proiectului ar fi trebuit să voteze anularea acestuia atunci când puteau face acest lucru.

Balala a dat de asemenea asigurări că prezenţa sa la ceremonia de lansare a proiectului nu poate fi interpretată ca un semn de implicare ulterioară. "Dacă am ştiut despre apă? Dacă ştiam despre faptul că membrii consiliului avea obiecţii? Nici măcar nu eram la curent cu acest lucru. Dacă vor să demisionez, să demonstreze rolul pe care l-am jucat eu", a susţinut ministrul într-un interviu acordat AFP.

Însă, pentru Paula Kahumbu, directoarea ONG-ului Wildlife Direct situaţia actuală depăşeşte problema decesului rinocerilor. ''Au existat eşecuri la multe niveluri, iar faptul că mai multe autorităţi refuză să-şi asume orice responsabilitate este un lucru foarte îngrijorător", spune ea.

Construcţia recentă a unui pod de cale ferată care traversează Parcul Naţional din Nairobi şi a altor infrastructuri situate în zonele protejate este un semn al unei "epoci foarte, foarte sumbre pentru Kenya" şi pentru fauna sălbatică. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Alexandru Cojocaru)