Moartea a 11 rinoceri dintr-o rezervaţie a fost un eveniment previzibil - autopsia unui fiasco kenyan
Transferul a 11 rinoceri într-o rezervaţie naturală din sud-estul Kenyei a fost o simplă formalitate, însă s-a transformat într-unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria protecţiei faunei sălbatice din această ţară, lăsându-i fără cuvinte pe ecologişti, relatează joi AFP.
Potrivit mai multor mărturii coroborate cu documente consultate de AFP, au fost emise numeroase atenţionări, ignorate sau reduse la tăcere, cu privire la salinitatea peste limita de siguranţă a apei pusă la dispoziţia celor unsprezece animale care au decedat de deshidratare, în luna iulie.
După cele întâmplate, a venit momentul acuzaţiilor reciproce.
La sfârşitul lunii iunie, s-a anunţat cu fanfară că ministrul kenyan al Turismului şi Faunei Sălbatice, Najib Balala, şi World Wildlife Fund (WWF) salută punctul culminant al unui proiect de şase ani: mai multe exemplare de rinocer negru au fost mutate din rezervaţii din Nairobi şi Nakuru (centru) într-un nou sanctuar - un spaţiu închis de o sută de kilometri pătraţi - situat în parcul naţional Tsavo East (sud-est).
Însă, după ingerarea apei pompate, rinocerii au murit unul după altul. Proiectul Serviciului kenyan pentru faună (KWS), finanţat cu un milion de dolari americani de WWF, s-a transformat într-un coşmar.
Conform dr. Benson Kibore, director al Asociaţiei veterinarilor din Kenya, care a participat la autopsia rinocerilor, apa a fost atât de sărată încât a corodat un grilaj metalic din apropierea pompei.
Apa sărată le-a făcut probabil şi mai multă sete rinocerilor care au consumat cantităţi mai mari. Deshidratarea lentă a organismului lor s-a tradus prin uscarea ţesuturilor şi îngroşarea sângelui.
Aproximativ cincisprezece teste ale apei au fost efectuate în perioada februarie - mai. Rezultatele acestora, consultate de AFP în luna august, indică o salinitate periculoasă.
Potrivit dr. Kibore, aceste date nu au fost comunicate nici măcar medicilor veterinari atunci când primii rinoceri s-au îmbolnăvit, ceea ce a costat timp preţios pentru identificarea originii problemei medicale.
În momentul în care s-a confirmat transferul "eram îngrozit, eram sigur că va exista o problemă", a declarat Neemia Rotich, fost responsabil KWS.
Transferul, conceput de organul executiv al KWS, a fost criticat în mod repetat de consiliul de administraţie al KWS din cauza lipsei apei şi a vegetaţiei din parcul natural.
Brian Heath, fost membru al consiliului, a denunţat presiunea WWF pentru ca transferul să aibă loc. În faţa Parlamentului, fostul preşedinte al consiliului KWS şi cunoscutul paleoantropolog Richard Leakey au criticat "interferenţele" WWF.
Consiliul din care au făcut parte Leakey şi Heath a aprobat în final transferul în octombrie 2017, cu condiţia ca parcul natural să fie îmbunătăţit. Mandatul lor a expirat în aprilie, iar trei luni mai târziu rinocerii au fost mutaţi în spaţiul nou fără ca un nou consiliu (care nu fusese încă numit) să aibă ocazia să cântărească situaţia.
Actualii responsabili ai KWS au refuzat să răspundă AFP, în special întrebării legate de persoana care a aprobat în cele din urmă transferul.
Alte elemente sugerează, de asemenea, prezenţa unui factor de decizie în această problemă, cum ar fi documentul întocmit în urma unei întâlniri din mai 2017 pe tema proiectului, la care au participat responsabili KWS şi Martin Mulama, expert în rinoceri în cadrul WWF. Un prim raport, consultat de AFP, nu face nicio referire la un eventual motiv de îngrijorare. Mai mulţi participanţi s-au plâns de acest lucru, iar a doua versiune a raportului indică faptul că "habitatul dominant nu permite efectuarea unui transfer".
WWF neagă orice ingerinţă, iar Mulama estimează că responsabilitatea aparţine în întregime KWS. "În niciun moment nu am făcut ceva care să fi fost în defavoarea speciilor pe care încercam să le protejăm", a declarat acesta pentru AFP.
Potrivit spuselor sale, în afară de variaţiile meteorologice, WWF nu avea cunoştinţă de nicio problemă cu privire la rezervaţia naturală şi a primit ''în mod regulat garanţii din partea KWS că locul era potrivit şi sigur''.
Foştii membri ai consiliului KWS acuză că Balala a permis transferul în absenţa lor. Ministrul a refuzat să-şi recunoască vina şi, la rândul său, a criticat consiliul de administraţie argumentând că dacă membrii acestuia s-ar fi opus proiectului ar fi trebuit să voteze anularea acestuia atunci când puteau face acest lucru.
Balala a dat de asemenea asigurări că prezenţa sa la ceremonia de lansare a proiectului nu poate fi interpretată ca un semn de implicare ulterioară. "Dacă am ştiut despre apă? Dacă ştiam despre faptul că membrii consiliului avea obiecţii? Nici măcar nu eram la curent cu acest lucru. Dacă vor să demisionez, să demonstreze rolul pe care l-am jucat eu", a susţinut ministrul într-un interviu acordat AFP.
Însă, pentru Paula Kahumbu, directoarea ONG-ului Wildlife Direct situaţia actuală depăşeşte problema decesului rinocerilor. ''Au existat eşecuri la multe niveluri, iar faptul că mai multe autorităţi refuză să-şi asume orice responsabilitate este un lucru foarte îngrijorător", spune ea.
Construcţia recentă a unui pod de cale ferată care traversează Parcul Naţional din Nairobi şi a altor infrastructuri situate în zonele protejate este un semn al unei "epoci foarte, foarte sumbre pentru Kenya" şi pentru fauna sălbatică. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u












