Bilanţul în urma prăbuşirii unui baraj în Laos: 26 de morţi şi 131 de persoane dispărute
Un număr de 26 de cadavre au fost recuperate până în prezent în Laos după prăbuşirea unui baraj hidroelectric care a inundat sate întregi, alte 131 de persoane fiind date dispărute, informează miercuri AFP. Ploile musonice îngreunează operaţiunile de căutare.
Premierul Thongloun Sisoulith a dat publicităţii un prim bilanţ în urma catastrofei. ''Sunt 131 de dispăruţi'', toţi din Laos, a declarat el miercuri seara, în timp ce agenţia naţională de presă KPL a anunţat "sute de persoane dispărute", cincizeci dintre acestea fiind locuitori dintr-un singur sat, Ban Mai.
Supravieţuitorii, intervievaţi de AFP, s-au plâns că nu au fost avertizaţi din timp cu privire la riscurile cu care se confruntau, deşi efectele ploilor abundente s-au putut observa în structura barajului cu câteva zile înainte de prăbuşirea acestuia.
"Douăzeci şi şase de cadavre au fost recuperate până în prezent; şaptesprezece răniţi au fost transportaţi la spital", a declarat pentru AFN Chana Miencharoen, consul thailandez din Laos, prezent la faţa locului. "Nu putem estima deocamdată numărul persoanelor dispărute", a adăugat el.
Catastrofa a avut loc în sudul ţării, în apropiere de frontierele cu Cambodgia şi Vietnam.
În imaginile prezentate de presa locală pot fi văzuţi oameni refugiaţi pe acoperişuri în aşteptarea salvatorilor, în timp ce alţii aleargă cu câteva obiecte recuperate din vastul perimetru acoperit de apele care au inundat şapte sate.
Haine, alimente şi apă potabilă au fost distribuite de echipele Crucii Roşii prezente la faţa locului.
Aproape 750 de persoane s-au refugiat într-o provincie aflată la zeci de kilometri de locul tragediei, a constatat un jurnalist AFP. Potrivit consulului thailandez, peste 6.000 de persoane au rămas fără adăpost.
''S-a întâmplat repede, nu am avut prea mult timp să ne pregătim'', a declarat pentru AFP un locuitor al unuia dintre cele mai afectate sate, Ban Hin Span, pe nume Joo Hinla, care nu a primit nicio veste de la patru dintre membrii familiei sale.
Unul dintre operatorii sud-coreeni ai proiectului a declarat că "o crăpătură de unsprezece centimetri" a fost ''detectată în centrul barajului" încă de vineri. Un alt operator sud-coreean a declarat că ''partea de sus a barajului'' a cedat duminică la ora 21.00 (14:00 GMT), cu aproape 24 de ore înainte de prăbuşirea totală a structurii, eveniment care a provocat eliberarea a 500 de milioane de tone de apă.
Duminică, "am alertat imediat autorităţile şi am început să evacuăm sătenii'' din apropiere, a asigurat una dintre companiile sud-coreene.
"Dacă e adevărat că alerta a fost dată abia duminică, era foarte dificilă evacuarea la timp a populaţiei", a explicat pentru AFP Olivier Evrard, specialist în etnologie din Laos.
Această catastrofă ''ridică importante semne de întrebare cu privire la siguranţa barajelor din Laos şi la capacitatea lor de a face faţă condiţiilor meteorologice'' din această ţară afectată anual de muson, a notat Maureen Harris de la organizaţia non-guvernamentală Rivers International.
Operaţiunile de salvare sunt dificile deoarece zona în care a avut loc dezastrul este izolată, iar accesul se poate face doar cu elicopterul sau cu barca deoarece drumurile au fost grav deteriorate sau chiar luate de ape.
Structura prăbuşită, "Saddle Dam D", face parte dintr-o reţea de mai multe baraje hidroelectrice. În acest proiect de peste un miliard de dolari sunt implicate companii din Laos, Thailanda şi Coreea de Sud, grupate într-o întreprindere comună, Xe-Pian Xe-Namnoy Power Company's (PNPC).
Barajul trebuia să înceapă furnizarea de energie electrică din 2019, 90% din cantitatea obţinută urmând să fie exportată în Thailanda, iar restul în reţeaua locală.
Peste 50 de proiecte hidroelectrice sunt în curs de desfăşurare în Laos, o ţară rurală şi montană de mici dimensiuni, situată în inima peninsulei Indochina. Grupurile pentru protecţia mediului şi-au exprimat de mai mulţi ani îngrijorarea cu privire la ambiţiile statului în domeniul hidroenergiei, printre zonele vizate numărându-se barajele de pe fluviul Mekong, de a cărui floră şi faună depind comunităţile rurale şi economiile locale.
Laos exportă cea mai mare parte a energiei electrice obţinute astfel, în special în China, Vietnam şi Thailanda, ţări care sunt mari consumatoare.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u












