Lacul Turkana din Kenya, inclus de UNESCO pe lista patrimoniului în pericol
Lacul Turkana din Kenya, cel mai mare lac din lume aflat într-o zonă deşertică şi care este considerat unul dintre "leagănele omenirii", a fost plasat joi de UNESCO pe lista patrimoniului în pericol, întrucât este ameninţat de un baraj hidroelectric şi de proiecte de irigaţii demarate de autorităţile din Etiopia, informează AFP.
O rezoluţie în acest sens a fost adoptată de Comitetul patrimoniului mondial în cadrul unei sesiuni organizate la Manama, capitala statului Bahrain, în pofida opoziţiei Etiopiei, criticată pentru proiectele pe care le dezvoltă de-a lungul fluviului Omo, principalul afluent al lacului Turkana.
"Comitetul patrimoniului mondial (...) a decis astăzi să înscrie situl Parcurilor naţionale ale Lacului Turkana pe lista patrimoniului mondial în pericol", a precizat UNESCO într-un comunicat.
Supranumit "Marea de Jad" datorită culorii sale spectaculoase, lacul Turkana se întinde de la nord la sud pe o distanţă de 249 de kilometri în valea Marelui Rift african şi are o lăţime maximală de 44 de kilometri.
Teritoriul inclus în patrimoniul mondial UNESCO din 1997 acoperă trei parcuri naţionale amenajate în perimetrul acestui lac - insulele Central Island (500 de hectare) şi South Island (3.900 de hectare) şi parcul Sibiloi (157.085 hectare), situat pe ţărmul nord-estic al lacului.
Regiunea este protejată pentru ecosistemul ei unic, dar şi pentru depozitele sale de fosile. Numeroase fosile de hominizi (Australopitec, Homo habilis, Homo erectus şi Homo sapiens) şi de animale au fost descoperite în parcul Sibiloi.
Totuşi, lacul şi ecosistemul lui sunt ameninţate, în principal de barajul hidroelectric Gibe III, cel mai înalt din Africa (243 de metri), inaugurat la sfârşitul anului 2016 pe fluviul Omo, şi de importante proiecte de irigaţii ce vizează culturi de trestie de zahăr şi de bumbac.
Un raport de evaluare publicat pe site-ul UNESCO a criticat în special "o scădere generală rapidă a nivelului apei începând din ianuarie 2015, când a început umplerea barajului Gibe III" şi absenţa unor studii care să evidenţieze impactul generat de acele proiecte de irigaţii asupra debitului fluviului Omo.
Numeroşi observatori se tem de atunci că vor asista la "o repetare tristă" a catastrofei ecologice prin care a trecut Marea Aral, în mare parte secată în urma deturnării a două fluvii în beneficiul unor sisteme de irigaţii din Asia Centrală.
UNESCO a subliniat, de asemenea, că inundaţiile sezoniere, esenţiale pentru ciclul reproductiv al peştilor, au fost perturbate de acel baraj. Aproximativ 300.000 de persoane depind de pescuit în zona lacului Turkana.
Reprezentanţii Kenyei, care au susţinut rezoluţia UNESCO, au spus că speră la "o soluţie amiabilă pentru utilizarea resurselor hidrologice" din zona vizată.
"Kenya a solicitat sprijin internaţional în acest demers. Avem nevoie de asistenţă tehnică şi financiară pentru a asigura conservarea sitului", a declarat Mzalendo Kibunjia, directorul Muzeelor naţionale din Kenya. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Doron / whc.unesco.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vânătoarea de balene a reînceput să fie practicată în Islanda după o pauză de doi ani
Baleniera Hvalur, una dintre ultimele două pe care le mai deține Islanda, a ridicat ancora pentru a pleca la vânătoare de balene după o pauză de doi ani, au relatat sâmbătă presa locală și activiști ecologiști, informează AFP. Cele două nave au început pregătirile de plecare vineri seară, după ce și-au testat în prealab
Europa este afectată de un val de căldură toridă, care a dus la activarea unei celule de criză în Franța
O caniculă extremă care a cuprins o mare parte a Europei a determinat organizarea unor ședințe de urgență în Franța, emiterea de avertizări meteorologice la nivel național în Germania și a creat dificultăți pentru turiștii și locuitorii din Italia, pe măsură ce temperaturile au urcat spre niveluri record, informează sâmbătă Reuters.
Grecia: Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs la sud-vest de insula Creta
Un cutremur cu magnitudinea 5,8 a fost înregistrat sâmbătă în Grecia, însă, deocamdată, nu au fost raportate victime și nici pagube materiale, informează Reuters. Seismul s-a produs la adâncimea de 13 kilometri, iar epicentrul său a fost localizat la 69 de kilometri sud-vest de orașul Rethymno de pe insula Creta,
Primul caz de gripă aviară H5, extrem de contagioasă, detectat în Australia
Un prim caz de infectare cu H5, o tulpină extrem de contagioasă a gripei aviare, a fost detectat în Australia, a anunțat sâmbătă Guvernul acestei țări, ceea ce înseamnă că boala s-a răspândit de acum pe toate continentele, informează agențiile de presă internaționale. Tulpina contagioasă H5 a fost descoperită la o pasăr
Europa se confruntă cu al doilea val de căldură în decurs de o lună, care se va accentua în acest weekend
Vara anului 2026 a început într-o manieră extremă pentru zeci de milioane de europeni, cu un nou val de caniculă asociat schimbărilor climatice, ce va lovi 'Bătrânul Continent' începând de vineri, din Spania până în Regatul Unit, și care se va accentua în acest weekend, în special în Franța, informează AFP.
Sudul Braziliei, în reconstrucție după inundațiile-record de acum doi ani, se pregătește pentru El Nino
Comunitățile din sudul Braziliei, încă în reconstrucție după inundațiile devastatoare de acum doi ani, se pregătesc pentru un episod intens El Nino care, potrivit meteorologilor, ar putea aduce ploi extreme anul acesta, informează Reuters. În Porto Alegre, capitala statului Rio Grande do Sul, molozul rezultat în urma dezastrului - inclu
Indonezia: Inseminare artificială pentru a salva rinocerii de Borneo
O agenție indoneziană pentru conservarea faunei încearcă să captureze ultimul exemplar cunoscut de rinocer de Borneo care trăiește în sălbăticie, cu scopul de a salva această specie prin intermediul unei fecundări in vitro, a anunțat vineri un reprezentant al agenției, citat de AFP. Doar doi rinoceri de Borneo mai există astăzi în lume și amb
Mongolia, afectată de o ninsoare rară de vară și de o răcire bruscă a vremii
Un fenomen rar de ninsoare în plină vară a fost înregistrat în noaptea de joi spre vineri în nordul și centrul Mongoliei, inclusiv în provincia Khuvsgul și în capitala Ulan Bator, a anunțat Agenția Națională de Meteorologie și Monitorizarea Mediului din această țară, transmite Xinhua. Temperaturile de la sol din zonele afect
Furtuna tropicală Arthur s-a format în apropiere de coasta Texasului, potrivi NHC
Furtuna tropicală Arthur s-a format în apropiere de coasta Texasului și este așteptată să aducă inundații care pot pune viața în pericol în regiuni din sud-estul Statelor Unite, a anunțat miercuri Centrul Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, potrivit Reuters. Este prima furtună care a primit un nume din sezonul 2026 al uraganelor
Plantele folosesc un mecanism ascuns pentru a-și menține fotosinteza în condiții de caniculă și secetă (studiu)
Cercetătorii din Australia au identificat un mecanism important, dar mult timp trecut cu vederea, care le permite plantelor să își mențină fotosinteza în condiții de căldură extremă și de aer uscat, o descoperire care ar putea îmbunătăți modelarea climatică și agricolă, informează miercuri Xinhua. Noul studiu, coordonat de oameni de ș
Depozitul de Semințe din Svalbard găzduiește peste 1,4 milioane de eșantioane
Depozitul Global de Semințe din Arhipelagul Svalbard, cunoscut și sub denumirea de 'Depozitul Apocalipsei', a depășit pragul de 1,4 milioane de eșantioane după ce a primit un lot cu peste 15.000 de mostre noi în urma celui de-al doilea transport efectuat în acest an, au anunțat miercuri partenerii acestei inițiative, informează Xinhua.
Germania se pregătește pentru un val de caniculă; temperaturile ar putea urca până la 37 de grade Celsius
Temperaturile ar putea depăși 35 de grade Celsius în Germania săptămâna aceasta pe fundalul unui val de caniculă de început de vară care afectează teritoriul țării, informează miercuri DPA. Vremea toridă va începe miercuri, Serviciul Meteorologic din Germania prognozând pentru regiunile sud-vestice temperaturi de peste 30 de grade
Indonezia/ Un mort și sute de persoane afectate în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,7
Un cutremur cu magnitudinea 6,7 care a lovit marți provincia Central Sulawesi din Indonezia a provocat moartea unei persoane și a afectat peste 300 de locuitori, potrivit Agenției naționale pentru gestionarea dezastrelor din această țară, transmite miercuri Xinhua. Cel puțin 25 de persoane au suferit răni ușoare, iar alte 13 au fost rănite gra
Un mort și opt răniți în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,3 produs în nord-vestul Chinei
O persoană a murit, iar alte opt au fost rănite în urma unui seism cu magnitudinea 6,3 care a zguduit marți prefectura autonomă mongolă și tibetană Haixi din provincia Qinghai, situată în nord-vestul Chinei, au confirmat echipele de salvare, transmite miercuri agenția Xinhua. Răniții au părăsit spitalul după ce au primit îngr
Zone vaste de recife de corali ar putea rezista la efectele schimbărilor climatice (studiu)
În apele cristaline din largul coastelor kenyene, recifele de corali prosperă, oferind astfel o rază de speranță în lupta pentru protejarea oceanelor de efectele cauzate de creșterea temperaturilor, informează AFP. Un nou studiu prezentat marți la conferința 'Oceanele Noastre' din orașul costier Mombasa, situat în estul Kenyei, dezvăl










