Ultimii trei ani, cei mai "fierbinţi" din istorie; vremea severă continuă în 2018 (ONU)
Ultimii trei ani au fost cei mai călduroşi din istoria înregistrărilor meteorologice, iar valurile de căldură din Australia, temperaturile neobişnuit de ridicate din zona Arctică şi lipsa apei din Cape Town sunt evenimente extreme dăunătoare, ce continuă şi în 2018, conform unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, citat de Reuters joi.
Uraganele din Oceanul Atlantic şi inundaţiile musonice din India au făcut ca 2017 să fie cel mai costisitor an înregistrat până în prezent din cauza fenomenelor extreme şi a evenimentelor climatice, a notat în raportul său anual asupra climei la nivel global Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), un organism specializat al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
"2018 a început de unde a rămas 2017 - cu fenomene meteorologice extreme care au provocat decese şi au distrus bunuri", a specificat în raport Petteri Taalas, secretar general al OMM.
Studiul a confirmat constatările provizorii potrivit cărora 2016 a fost cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice începute în secolul al XIX-lea, iar 2017 şi 2015 se situează la mică distanţă în cadrul tendinţei de încălzire pe care OMM o pune pe seama emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a activităţilor antropice.
2017 a fost cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice fără influenţa fenomenului El Nino care are loc o dată la câţiva ani şi eliberează căldură în atmosferă din Oceanul Pacific.
Potrivit lui Talaas, temperaturile neobişnuit de ridicate din Arctica din 2018 au contrastat cu furtunile de iarnă severe din Europa şi America de Nord. De asemenea, până acum, în 2018, "Australia şi Argentina au suferit valuri de căldură extremă, în timp ce seceta a continuat în Kenya şi Somalia, iar oraşul Cape Town din Africa de Sud s-a luptat cu lipsa acută a apei", a menţionat el.
Raportul notează că grupul german de reasigurări Munich Re a estimat pierderi totale din cauza efectelor evenimentelor asociate cu fenomenele meteorologice produse în 2017 în valoare de 320 de miliarde de dolari, un record după ajustarea valorii în funcţie de inflaţie.
În 2015, aproape 200 de state semnatare ale Acordului de la Paris pe tema schimbărilor climatice au căzut de acord să îndepărteze în acest secol economia mondială de actuala dependenţă de arderea combustibililor fosili.
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, care se îndoieşte că emisiile de gaze cu efect de seră sunt cauza primară a încălzirii globale, a declarat că plănuieşte să părăsească Acordul de la Paris care caută să limiteze creşterea temperaturilor la ''mult sub'' valoarea de 2 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială, ideal la 1,5 grade Celsius.
Potrivit OMM, în prezent concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a depăşit 400 de părţi per milion (ppm), cu mult peste variaţiile naturale din ultimii 800.000 de ani, ceea ce susţine descoperirile ştiinţifice că omenirea este cauza pentru aceste fenomene.
Concentraţia de dioxid de carbon "va rămâne peste acel nivel timp de multe generaţii, angajând planeta noastră către un viitor şi mai călduros, cu efecte asupra condiţiilor meteorologice, a climei şi a apei", a precizat Talaas. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vânătoarea de balene a reînceput să fie practicată în Islanda după o pauză de doi ani
Baleniera Hvalur, una dintre ultimele două pe care le mai deține Islanda, a ridicat ancora pentru a pleca la vânătoare de balene după o pauză de doi ani, au relatat sâmbătă presa locală și activiști ecologiști, informează AFP. Cele două nave au început pregătirile de plecare vineri seară, după ce și-au testat în prealab
Europa este afectată de un val de căldură toridă, care a dus la activarea unei celule de criză în Franța
O caniculă extremă care a cuprins o mare parte a Europei a determinat organizarea unor ședințe de urgență în Franța, emiterea de avertizări meteorologice la nivel național în Germania și a creat dificultăți pentru turiștii și locuitorii din Italia, pe măsură ce temperaturile au urcat spre niveluri record, informează sâmbătă Reuters.
Grecia: Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs la sud-vest de insula Creta
Un cutremur cu magnitudinea 5,8 a fost înregistrat sâmbătă în Grecia, însă, deocamdată, nu au fost raportate victime și nici pagube materiale, informează Reuters. Seismul s-a produs la adâncimea de 13 kilometri, iar epicentrul său a fost localizat la 69 de kilometri sud-vest de orașul Rethymno de pe insula Creta,
Primul caz de gripă aviară H5, extrem de contagioasă, detectat în Australia
Un prim caz de infectare cu H5, o tulpină extrem de contagioasă a gripei aviare, a fost detectat în Australia, a anunțat sâmbătă Guvernul acestei țări, ceea ce înseamnă că boala s-a răspândit de acum pe toate continentele, informează agențiile de presă internaționale. Tulpina contagioasă H5 a fost descoperită la o pasăr
Europa se confruntă cu al doilea val de căldură în decurs de o lună, care se va accentua în acest weekend
Vara anului 2026 a început într-o manieră extremă pentru zeci de milioane de europeni, cu un nou val de caniculă asociat schimbărilor climatice, ce va lovi 'Bătrânul Continent' începând de vineri, din Spania până în Regatul Unit, și care se va accentua în acest weekend, în special în Franța, informează AFP.
Sudul Braziliei, în reconstrucție după inundațiile-record de acum doi ani, se pregătește pentru El Nino
Comunitățile din sudul Braziliei, încă în reconstrucție după inundațiile devastatoare de acum doi ani, se pregătesc pentru un episod intens El Nino care, potrivit meteorologilor, ar putea aduce ploi extreme anul acesta, informează Reuters. În Porto Alegre, capitala statului Rio Grande do Sul, molozul rezultat în urma dezastrului - inclu
Indonezia: Inseminare artificială pentru a salva rinocerii de Borneo
O agenție indoneziană pentru conservarea faunei încearcă să captureze ultimul exemplar cunoscut de rinocer de Borneo care trăiește în sălbăticie, cu scopul de a salva această specie prin intermediul unei fecundări in vitro, a anunțat vineri un reprezentant al agenției, citat de AFP. Doar doi rinoceri de Borneo mai există astăzi în lume și amb
Mongolia, afectată de o ninsoare rară de vară și de o răcire bruscă a vremii
Un fenomen rar de ninsoare în plină vară a fost înregistrat în noaptea de joi spre vineri în nordul și centrul Mongoliei, inclusiv în provincia Khuvsgul și în capitala Ulan Bator, a anunțat Agenția Națională de Meteorologie și Monitorizarea Mediului din această țară, transmite Xinhua. Temperaturile de la sol din zonele afect
Furtuna tropicală Arthur s-a format în apropiere de coasta Texasului, potrivi NHC
Furtuna tropicală Arthur s-a format în apropiere de coasta Texasului și este așteptată să aducă inundații care pot pune viața în pericol în regiuni din sud-estul Statelor Unite, a anunțat miercuri Centrul Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, potrivit Reuters. Este prima furtună care a primit un nume din sezonul 2026 al uraganelor
Plantele folosesc un mecanism ascuns pentru a-și menține fotosinteza în condiții de caniculă și secetă (studiu)
Cercetătorii din Australia au identificat un mecanism important, dar mult timp trecut cu vederea, care le permite plantelor să își mențină fotosinteza în condiții de căldură extremă și de aer uscat, o descoperire care ar putea îmbunătăți modelarea climatică și agricolă, informează miercuri Xinhua. Noul studiu, coordonat de oameni de ș
Depozitul de Semințe din Svalbard găzduiește peste 1,4 milioane de eșantioane
Depozitul Global de Semințe din Arhipelagul Svalbard, cunoscut și sub denumirea de 'Depozitul Apocalipsei', a depășit pragul de 1,4 milioane de eșantioane după ce a primit un lot cu peste 15.000 de mostre noi în urma celui de-al doilea transport efectuat în acest an, au anunțat miercuri partenerii acestei inițiative, informează Xinhua.
Germania se pregătește pentru un val de caniculă; temperaturile ar putea urca până la 37 de grade Celsius
Temperaturile ar putea depăși 35 de grade Celsius în Germania săptămâna aceasta pe fundalul unui val de caniculă de început de vară care afectează teritoriul țării, informează miercuri DPA. Vremea toridă va începe miercuri, Serviciul Meteorologic din Germania prognozând pentru regiunile sud-vestice temperaturi de peste 30 de grade
Indonezia/ Un mort și sute de persoane afectate în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,7
Un cutremur cu magnitudinea 6,7 care a lovit marți provincia Central Sulawesi din Indonezia a provocat moartea unei persoane și a afectat peste 300 de locuitori, potrivit Agenției naționale pentru gestionarea dezastrelor din această țară, transmite miercuri Xinhua. Cel puțin 25 de persoane au suferit răni ușoare, iar alte 13 au fost rănite gra
Un mort și opt răniți în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,3 produs în nord-vestul Chinei
O persoană a murit, iar alte opt au fost rănite în urma unui seism cu magnitudinea 6,3 care a zguduit marți prefectura autonomă mongolă și tibetană Haixi din provincia Qinghai, situată în nord-vestul Chinei, au confirmat echipele de salvare, transmite miercuri agenția Xinhua. Răniții au părăsit spitalul după ce au primit îngr
Zone vaste de recife de corali ar putea rezista la efectele schimbărilor climatice (studiu)
În apele cristaline din largul coastelor kenyene, recifele de corali prosperă, oferind astfel o rază de speranță în lupta pentru protejarea oceanelor de efectele cauzate de creșterea temperaturilor, informează AFP. Un nou studiu prezentat marți la conferința 'Oceanele Noastre' din orașul costier Mombasa, situat în estul Kenyei, dezvăl










