Valul de frig siberian care s-a abătut asupra Europei a făcut cel puţin 23 de victime
De la Marea Baltică şi până la Marea Mediterană, Europa a rămas afectată marţi de un val de frig glacial venit din Siberia, care a făcut cel puţin 23 de victime într-un interval de patru zile, informează AFP.
Acest val de frig, supranumit "Bestia din Est" de presa britanică, "Ursul siberian" în Olanda, "Tunul de zăpadă" în Suedia şi "Moscova-Paris" în Franţa, periclitează în special persoanele cu sănătate fragilă, persoanele fără adăpost şi persoanele în vârstă, perturbând în acelaşi timp transporturile. Temperaturile urmează să rămână glaciale în noaptea de marţi spre miercuri, când se vor înregistra -24 grade Celsius în Germania, -29 grade Celsius în Estonia şi -18 grade Celsius în Republica Cehă.
Cel puţin 23 de persoane au murit din cauza frigului extrem începând de vineri: nouă în Polonia, dintre care cinci în noaptea de luni spre marţi, trei în Franţa şi tot trei în Republica Cehă - persoane fără adăpost - cinci în Lituania, două în România - din care o femeie de 83 de ani, care a fost găsită pe stradă şi acoperită de zăpadă - şi o persoană fără adăpost în Italia. În Estonia, frigul a provocat şapte decese pe întreaga durată a lunii februarie.
De la un capăt la celălalt al Europei, mercurul a scăzut dramatic în termometre, iar instalaţiile de încălzit au funcţionat la nivel maxim. Grupul rusesc Gazprom a anunţat că a doborât timp de şase zile consecutive recordurile sale de exporturi zilnice către Europa. Cel mai recent record a fost stabilit luni şi a atins cantitatea de 666,8 milioane de metri cubi de gaze.
În Suedia, meteorologii au măsurat -39,6 grade Celsius luni în Laponia, iar cei din Austria au înregistrat o temperatură de -25,4 grade Celsius în Flattnitz - un record pentru luna februarie.
La Londra au fost înregistrate căderi masive de zăpadă în cursul zilei de luni. Ziarele britanice au publicat fotografii cu bărcile de canotaj de pe râul Cam umplute cu zăpadă şi imagini ce prezentau valuri îngheţate în proximitatea plajelor din Weston-super-Mare.
Zăpadă în Capri
În Italia, Roma a avut parte luni de prima sa zăpadă din ultimii şase ani. Au fost înregistrate -40 de grade Celsius la mai puţin de 100 kilometri faţă de Veneţia în noaptea de duminică spre luni, la Dolina Campoluzzo, o localitate aflată la altitudinea de 1.768 de metri. Regiunea Campania, din care face parte oraşul Napoli, nu a mai avut atât de multă zăpadă din anul 1956. Insula Capri, situl arheologic Pompei şi plajele de pe coasta amalfitană au fost acoperite cu un strat subţire de zăpadă.
În Franţa, care nu a mai cunoscut un astfel de val de frig în această perioadă a anului din 2005, golful Ajaccio din Corsica a fost acoperit cu zăpadă marţi dimineaţă. Acest fenomen nu a mai fost văzut de 30 de ani.
În Germania, mercurul afişa în termometre valoarea de -14 grade Celsius la Berlin, marţi dimineaţă. În noaptea precedentă au fost înregistrate -30,5 grade Celsius pe vârful Zugspitze (2.962 de metri, cel mai înalt pisc montan din ţară), doborând precedentul record, vechi de peste 100 de ani, pentru această perioadă a anului.
Temperaturile au coborât în aceeaşi noapte la -20 de grade Celsius în sudul Poloniei, până la -24,6 grade Celsius în vestul Republicii Cehe şi până la -26 de grade Celsius în Lituania.
În Balcani, meteorologii au înregistrat -1 grad Celsius pe insula de obicei însorită Hvar din Croaţia, valori minime istorice în Albania, -10 grade Celsius în Kosovo şi -20 de grade Celsius în munţii din jurul oraşului Sarajevo, capitala Bosniei şi Herţegovinei.
În Elveţia, au fost înregistrate -38 de grade Celsius la Glattalp, o localitate situată la altitudinea de 1.850 de metri şi obişnuită cu valorile extreme de temperatură.
În Olanda, amatorii de patinaj măsurau grosimea gheţii de pe lacuri, insuficientă totuşi în pofida temperaturilor care au coborât până la -10 grade Celsius în oraşul Eindhoven. În Germania, pompierii din Bad Zwischenahn au inundat o parcare pentru a crea astfel un patinoar, cu scopul de a îi descuraja pe rezidenţi să patineze pe gheaţa râului din localitate.
Zăpada şi gheaţa au afectat transporturile, cauzând numeroase întârzieri şi anulări, inclusiv pe aeroportul Heathrow din Londra, unde compania British Airways a anulat 60 de zboruri, şi pe cel din Nisa, pe Coasta de Azur din Franţa. Aeroportul din golful oraşului Napoli a trebuit să fie închis marţi dimineaţă din cauza unor căderi de zăpadă neaşteptate.
Stalactite pe autostradă
În Italia, o stalactită de gheaţă desprinsă de pe un pod aflat la periferia oraşului Torino a stârnit panică în rândul conducătorilor auto, după ce a distrus parbrizul unui şofer, care a scăpat totuşi aproape miraculos.
În Croaţia, circulaţia trenurilor pe linia feroviară Zagreb-Split a fost întreruptă. În România, trei porturi de la Marea Neagră au fost închise, la fel ca aeroportul Varna din estul Bulgariei.
Accidentele rutiere s-au înmulţit pe şoselele din Germania, în special pe coasta baltică. La fel s-a întâmplat şi în Suedia.
Funcţionarea instituţiilor de învăţământ a rămas perturbată în multe ţări din Europa, iar apelurile la vigilenţă adresate persoanelor fără adăpost s-au înmulţit în ultimele zile.
În Belgia, o măsură inedită luată weekendul trecut în Etterbeek, un oraş de la periferia metropolei Bruxelles, pentru a obliga persoanele fără adăpost să se refugieze în adăposturi, s-a răspândit şi în alte localităţi. Autorităţile din Namur, Charleroi şi Verviers au autorizat poliţiile locale să acţioneze într-o manieră similară.
La Roma, 400 de locuri suplimentare au fost deschise pentru persoanele fără adăpost, ducând la 1.700 numărul locurilor disponibile în adăposturile de noapte. În Berlin, unde centrele de primire aveau un grad de ocupare de 90%, 100 de paturi suplimentare au fost adăugate. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u












