Alpinistul Denis Urubko, plecat în tentativă solo de cucerire a vârfului K2 după o ceartă, şi-a întrerupt ascensiunea
Alpinistul ruso-polonez Denis Urubko, a fost nevoit să îşi întrerupă în acest weekend ascensiunea solo pe vârful K2, tentativă considerată extrem de riscantă în timpul iernii, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.
În vârstă de 44 de ani, Urubko planificate iniţial să urce însoţit pe al doilea cel mai înalt vârf din lume (8.611 metri) după Everest (8.848 metri). Însă, disensiunile din cadrul grupului său l-au determinat să plece singur, sâmbătă, în această tentativă de cucerire a K2, descris drept unul dintre cei mai periculoşi munţi din lume.
''Denis Urubko coboară. El se află în prezent în C2'' (baza a doua), a scris luni pe Tweeter Michal Leksinski, purtătorul de cuvânt al expediţiei.
Situată la peste 6.000 de metri, C2 este una dintre cele patru baze care servesc drept etape către ascensiunea finală.
Leksinski nu a oferit detalii cu privire la intenţia alpinistului ruso-polonez de a relua încercarea sau de a o abandona definitiv.
Pentru alpinistul pakistanez Nazir Sabir, care a cucerit K2 şi Everest, Denis Urubko este ''cel mai remarcabil alpinist himalayan de astăzi''. ''Poate fi clasat printre primele cele cinci legende ale alpinismului încă în activitate'', a comentat el pentru AFP adăugând că acesta ''a împins limitele umane la un nou nivel''.
Şi alţi alpinişti şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la iniţiativa lui Denis Urubko. ''O tentativă solo în timpul iernii pe K2 este sinucidere curată'', a declarat duminică Mirza Ali. Karim Shah, alpinist şi prieten al lui Urubko, adăugând că acţiunea acestuia este ''foarte riscantă''.
Denis Urubko a participat în luna ianuarie la acţiunea de salvare a alpinistei franceze Elisabeth Revol de pe un alt vârf pakistanez, Nanga Parbat. Aceasta a putut fi salvată, însă nu şi partenerul ei, polonezul Tomasz Mackiewicz.
Denis Urubko şi un alt alpinist se aflau atunci pe K2 şi şi-au întrerupt ascensiunea pentru a-şi salva colegii.
Alegerea unui nou drum către vârf, mai lent, a stârnit nemulţumirea ruso-polonezului, potrivit unor surse.
''El a încercat să îşi convingă echipa să atace vârful în februarie'', condiţiile din martie făcând ascensiunea mai dificilă, a explicat duminică pentru AFP o sursă care a dorit să rămână anonimă. ''A avut o dezbatere aprinsă cu liderul expediţiei şi a plecat spre vârf fără să spună un cuvânt", a continuat sursa. Echipa poloneză a confirmat incidentul adăugând că Urubko a părăsit tabăra fără staţia radio.
Potrivit lui Rehmat Ullah Baig, care a urcat pe K2 în 2014, tentativa sa era sortită eşecului. ''Nu există corzi fixe sau trasee marcate. Denis nu o poate face singur, are nevoie de cel puţin două sau trei persoane ", a explicat acesta.
În condiţiile în care vârful Everest a fost cucerit de mii de persoane, tineri şi bătrâni, profesionişti ai muntelui sau simpli pasionaţi de ascensiuni, mai puţin de 300 au atins vârful K2 de la prima ascensiune pe acesta, în urmă cu şaizeci de ani. Mulţi alţi alpinişti şi-au pierdut viaţa pe drum.
Amplasat la confluenţa dintre lanţurile Himalaya, Hindu Kush şi Karakoram, pe teritoriul Gilgit-Baltistan din nordul Pakistanului se află optsprezece dintre cele cincizeci cele mai înalte vârfuri din lume, printre acestea şi K2.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u












