Parlamentare2024/ Listele UDMR de la Bucureşti deschise de un fost ministru al Sportului şi de un medic chirurg

Un număr de 54 de candidaţi - 17 pe lista de la Senat şi 37 pe lista de la Camera Deputaţilor - intră în competiţia pentru un loc în viitorul Legislativ, la alegerile din 1 decembrie, din partea Uniunii Democrate Maghiare din România, în circumscripţia electorală Bucureşti.
Lista de la Camera Deputaţilor este deschisă de Eduard Novak, fost ministru al Tineretului şi Sportului între anii 2020 - 2023, ciclist paralimpic, campion mondial şi european. El şi-a început cariera sportivă ca patinator de viteză şi a câştigat mai multe competiţii internaţionale. După accidentul rutier avut în 1996, s-a reorientat spre ciclism. A participat la patru Jocuri Paralimpice - prima dată la Atena, apoi la Beijing, unde a câştigat o medalie de argint. În 2012, la Jocurile de la Londra, a obţinut două medalii: una de argint şi una de aur, devenind astfel primul campion paralimpic din România. Eduard Novak a participat în trei curse şi la Rio, unde a ocupat locurile cinci, şase şi nouă.
Pe locurile următoare pe lista de la Bucureşti pentru Camera Deputaţilor se află Illes Marton - preot evanghelic lutheran, Kövér Orsolya Mária - de profesie arhitect, Gedő Renáta - profesor, Tóth Tündike - IT-ist, Anna-Maria Bănică - analist financiar, specialist în studii europene.
La Senat, lista UDMR pe Bucureşti este deschisă de Kövér Zoltán János - medic specialist chirurgie generală.
De asemenea, în circumscripţia Bucureşti mai candidează pentru un mandat de senator din partea UDMR Bodó Robert László - de profesie economist, Báthory István - sociolog, Haáz Bence - artist, Bejan Ibolya - profesor de educaţie fizică.
În competiţia parlamentară din acest an, UDMR intră cu un "Program de bun simţ" / "Programul raţiunii", aşa cum este intitulat, care conţine 25 de puncte.
Printre măsurile propuse se numără cele referitoare la sprijinul pentru mame şi copii, stoparea dezvoltării inegale a ţării, locuinţe pentru cât mai mulţi cetăţeni, şcoală - maxim 30 de ore pe săptămână şi Bacalaureat echitabil, diferenţiat pe două niveluri, precum şi manuale mai bune de limba română pentru elevii maghiari.
Totodată, UDMR consideră necesare reducerea impozitului pe muncă, introducerea salariului bazat pe performanţă, asigurări de sănătate echitabile pentru toţi, eliminarea suprataxării pentru munca part-time, mai multe produse locale, un sistem fiscal simplu şi transparent pentru IMM-uri, o ţară mai curată, eliminarea birocraţiei. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Terheș: Sunt singurul suveranist conservator creștin-democrat în această competiție electorală
Candidatul Partidului Național Conservator Român la Președinție, Cristian Terheș, se consideră singurul 'suveranist conservator creștin-democrat' în această competiție electorală, susținând că fiecare trebuie să îți dovedească suveranismul. 'Considerând istoricul fiecăruia dintre noi, am dovedit că sun
Helena-Omna Raicu - numită președinte al ANPDCA; Ionel Cristinel Obretin - vicepreședinte ANPC
Helena-Omna Raicu a fost numită în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, potrivit unei decizii publicate marți în Monitorul Oficial. Aceasta a deținut funcția de vicepreședinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, fiind elib
Ministrul Apărării: Regiunea Mării Negre a avut întotdeauna valoare strategică
Regiunea Mării Negre a avut întotdeauna valoare strategică, a declarat, marți, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, care a participat la reuniunea ambasadorilor UE acreditați la București. Reuniunea ambasadorilor UE a avut loc la invitația ambasadorului Poloniei în România, Pawel Soloch, iar evenimentul a fost organizat în
VIDEO Prezidențiale2025/ Bolojan: La Cotroceni se pot organiza niște dezbateri foarte corecte și foarte cinstite
La Palatul Cotroceni pot fi organizate dezbateri 'foarte corecte' și 'foarte cinstite' între candidații care aspiră la funcția de șef al statului, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă. 'Suntem în această sală, e o ofertă pe care Administrația Prezidențială o face celor
VIDEO Bolojan: Orice zi pierdută în ceea ce privește reformele poate să însemne o problemă în viitor
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că orice zi pierdută în ceea ce privește reformele poate să însemne o problemă în viitor, afirmând că este greu de presupus că în perioada preelectorală s-ar putea vedea cele mai dure reforme pe care le face un Guvern.
MApN, privind o posibilă retragere a militarilor americani: România nu a primit o informare oficială din partea SUA
România nu a primit, până la acest moment, nicio informare oficială din partea Statelor Unite privind o posibilă retragere a militarilor americani de pe teritoriul țării noastre, a transmis, marți, Ministerul Apărării Naționale, care afirmă că parteneriatul cu SUA se bazează pe transparență, consultare și bună credință, iar orice decizie majoră privind postura mi
VIDEO Bolojan: Contractele privind înzestrarea Armatei nu sunt afectate de tarifele anunțate de SUA
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că tarifele comerciale impuse de Statele Unite ale Americii nu vor afecta contractele privind înzestrarea Armatei.
Prezidențiale2025/ MAE propune înființarea a 965 de secții de votare în străinătate; cele mai multe - în Italia și Spania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a înaintat către Autoritatea Electorală Permanentă lista cu cele 965 de propuneri ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate privind sediile secțiilor de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile din luna mai. Cele mai multe secții de votare propuse s
VIDEO Prezidențiale2025/Bolojan: Lecția de anul trecut nu mai permite niciunei instituții să invoce că este nepregătită
Lecția de anul trecut nu mai permite niciunei instituții să invoce că este nepregătită în contextul alegerilor din luna mai, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă.
VIDEO Bolojan: Ar fi o mare eroare ca în următorul an și jumătate să nu existe colaborare între Guvern și președinte
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că ar fi o mare eroare ca în următorul an și jumătate să nu existe o colaborare între Guvern și șeful statului, arătând că în caz contrar se va pierde o nouă oportunitate pentru ca România să se ridice din punct de vedere economic, iar acumulările negative să fie corectate.
VIDEO Bolojan: Politica țării se face de către persoanele care au mandate oficiale
Politica țării noastre, de la politica externă până la celelalte politici publice, se face de către persoanele care au mandate oficiale, a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele interimar Ilie Bolojan.
Marcel Ciolacu: România nu își poate permite să piardă 230 de milioane de euro din PNRR
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, că România nu își poate permite să piardă 230 de milioane de euro din PNRR, de aceea a depus la Parlament, împreună cu ceilalți lideri ai coaliției de guvernare, un proiect de modificare a Legii pensiilor speciale. 'România nu își poate permite să piardă 230 de milioane de euro din P
Cameră: Proiectul referitor la pensionarea magistraților - dezbătut în procedură de urgență
Propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu va fi dezbătută în procedură de urgență, a decis, marți, Biroul permanent al Camerei Deputaților, la propunerea inițiatorilor. Termenul de depunere a amendamentelor este de 15 aprilie, iar termenul pentru raport - 23 aprilie. Camera Deputaților
Premierul, de Ziua Internațională a Romilor: Este esențial ca instituțiile cu responsabilități în domeniul incluziunii să își intensifice eforturile
Premierul Marcel Ciolacu a reafirmat angajamentul Guvernului de a sprijini inițiativele care contribuie la creșterea gradului de incluziune și valorizare a diversității etnice din țara noastră, într-un mesaj transmis, marți, cu ocazia Zilei Internațio
Guvernul a aprobat noi reglementări privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice
Guvernul, reunit marți în ședință, a modificat OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, 'în acord cu cerințele Comisiei Europene și cu necesitatea implementării unui cadru clar și transparent pentru selecția și mandatul administratorilor acestor entități'. Potrivit unui comunicat al Guvernului, noile