Noua lege Nordis transformă piața imobiliară: mai sigură pentru cumpărători, mai selectivă și mai costisitoare pentru dezvoltatori
BUCUREȘTI, 14 noiembrie 2025: Legea care aduce schimbări majore privind responsabilitatea dezvoltatorilor imobiliari și protecția cumpărătorilor, cunoscută și sub denumirea de „Legea Nordis”, adoptată recent de Camera Deputaților și trimisă spre promulgare, transformă piața imobiliară, sunt de părere specialiștii TPA România, companie de top în Europa Centrală și de Est, specializată în audit, contabilitate, consultanță fiscală și consultanță juridică. Astfel, cumpărătorii beneficiază de protecție fără precedent, cu garanții reale și mecanisme care reduc riscul pierderii avansurilor, dar dezvoltatorii vor trebui să-și recalibreze proiectele, să gestioneze capitalul mai riguros și să suporte costuri administrative mai mari, ceea ce va încetini lansările și va crește prețul locuințelor, amplificat și de recentele majorări de TVA.
„Noua lege oferă cumpărătorilor cea mai robustă protecție de până acum. Din perspectiva acestora, este un pas înainte: claritate mai mare, garanții reale și mecanisme care diminuează riscul de pierdere a avansurilor. Pentru dezvoltatori însă, se anunță o perioadă de reașezare, în care capitalizarea devine esențială, proiectele se vor lansa mai greu, cash-flow-ul nu va mai putea fi susținut exclusiv din avansuri, iar costurile administrative vor crește semnificativ. Piața se va profesionaliza, dar se va și filtra. Pe de altă parte, volumul mai mare de documentații, controalele mai stricte, regulile noi privind folosirea banilor și capitalul care rămâne blocat mai mult timp în proiecte vor crește costurile de construire. Toate aceste schimbări pot duce, pe termen mediu, la o majorare a prețurilor locuințelor. La acestea se adaugă și recenta majorare a TVA pentru locuințe, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra prețului final plătit de cumpărători”, explică Alexandra Cohuțiu, avocat în cadrul TPA România.
Astfel, noua lege aduce piața imobiliară în pragul uneia dintre cele mai ample reforme legislative din ultimii ani: urmărește să remedieze vulnerabilități cunoscute ale sistemului – promisiuni suprapuse pentru aceeași unitate, avansuri necorelate cu progresul lucrărilor, utilizarea netransparentă a fondurilor și lipsa unor garanții reale pentru cumpărător în etapa de proiect.
Clarificarea și consolidarea obligațiilor dezvoltatorilor
Legea definește expres noțiunea de „dezvoltator” – acei investitori care realizează proiecte imobiliare de tip locuințe individuale sau condominii în vederea înstrăinării – și reunește într-o formă coerentă responsabilitățile dezvoltatorului, acoperind întregul parcurs al proiectului: de la obținerea avizelor și autorizațiilor și asigurarea nivelului calitativ al proiectării și execuției, până la verificarea lucrărilor prin specialiști atestați, supravegherea execuției prin diriginți de șantier, remedierea neconformităților, realizarea recepțiilor și întocmirea cărții tehnice a construcției.
„Este, fără îndoială, un set structurat de obligații menit să crească siguranța cumpărătorilor, să consolideze protecția acestora și să ridice standardele de calitate în construcții. Totuși, pentru mulți dezvoltatori mici – cei care lucrează cu echipe reduse și cash-flow limitat – aceste cerințe vor reprezenta o povară reală. Implementarea completă a tuturor obligațiilor va genera costuri suplimentare, durate mai lungi și o nevoie mai mare de capital disponibil”, spune Alexandra Cohuțiu.
Promisiuni încheiate în formă autentică și obligația de preapartamentare
Una dintre cele mai importante schimbări este introducerea unui mecanism strict pentru promisiunile încheiate înainte de finalizarea imobilului: acestea se pot semna doar în formă autentică, doar după realizarea operațiunii de preapartamentare și deschiderea cărților funciare pentru toate unitățile viitoare și numai în baza unui extras de carte funciară pentru unitatea viitoare. Astfel, preapartamentarea presupune o documentație cadastrală specifică și deschiderea anticipată a cărții funciare a condominiului, precum și a cărților funciare individuale pentru toate unitățile viitoare, cu mențiunea expresă că acestea constituie bunuri viitoare.
„Acest sistem diminuează riscul promisiunilor multiple și conferă cumpărătorului o protecție juridică reală. Pentru dezvoltatori însă, înseamnă că vânzarea nu mai poate începe în faze foarte incipiente. Fără preapartamentare (care va fi, cel mai probabil, o procedură costisitoare și relativ complexă), nu se poate încasa niciun avans, ceea ce va face mult mai dificilă finanțarea proiectelor din avansuri. Preapartamentarea și actualizarea cărților funciare reprezintă un mecanism tehnic coerent, dar provocator de implementat”, explică avocatul TPA România.
Reglementarea convențiilor de rezervare
Legea reglementează explicit convențiile de rezervare – acestea pot fi încheiate pentru un termen de maximum 60 de zile, trebuie urmate fie de încheierea promisiunii în formă autentică, fie de contractul de vânzare-cumpărare și permit perceperea unui avans deductibil din prețul final, care nu poate fi mai mare de 5% din preț, sub sancțiunea nulității absolute. Totodată, legea obligă dezvoltatorul să restituie integral suma achitată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului, dacă promisiunea sau contractul nu au fost semnate în interiorul intervalului stabilit, din culpa exclusivă a dezvoltatorului.
Avansuri plafonate și conturi bancare dedicate: dispare flexibilitatea financiară
Legea introduce plafonarea etapizată a avansurilor în concordanță cu progresul real al lucrărilor (pentru partea de rezistență maxim 25% din preț și ulterior finalizării acesteia, pentru partea de instalații maxim 20% din preț), precum și obligația ca avansurile să fie depuse într-un cont bancar dedicat, utilizabil exclusiv pentru acel proiect și numai cu ștampila ”bun de plată” a persoanei responsabile/dirigintelui de șantier. Utilizarea banilor în alte scopuri decât pentru realizarea proiectului este interzisă și sancționată cu amendă de 1% din cifra de afaceri aferentă anului anterior (dacă fapta nu constituie infracțiune).
„Aceasta este, fără îndoială, un mecanism concret de protecție pentru cumpărători, dar și o restricție semnificativă pentru dezvoltatori, care nu vor mai putea utiliza banii încasați pentru finanțarea altor etape sau altor proiecte. Fluxurile financiare vor trebui să fie mult mai transparente și mult mai planificate”, spune Alexandra Cohuțiu.
Despre TPA România:
TPA România este unul dintre principalii furnizori de servicii de audit financiar, consultanță fiscală, contabilitate și consultanță juridică din România și are o echipă de peste 150 de angajați în birourile sale din București și Cluj-Napoca, acoperind toate regiunile României. Portofoliul de clienți include companii din industrii diverse, precum imobiliare, construcții, energie regenerabilă, transport și logistică, servicii, tehnologie, producție, retail și distribuție, comerț, agricultură, precum și instituții internaționale și organizații non-profit. Recunoscută ca un partener de încredere pentru investitorii internaționali, TPA România face parte din grupul TPA, o rețea cu 35 de locații în 12 țări din Europa Centrală și de Sud-Est și care reunește peste 2.100 de profesioniști. În calitate de membru independent al Baker Tilly Europe Alliance, compania oferă clienților acces la o rețea globală de consultanți fiscali, contabili, avocați și auditori, asigurând susținere pentru dezvoltarea lor internațională. Rețeaua Baker Tilly International este prezentă în peste 140 de țări și reunește 43.000 de profesioniști, fiind una dintre primele 10 rețele de consultanță la nivel mondial.
Mihaela Balea
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Așa îți găsești mașina de spălat potrivită!
Alegerea unei mașini de spălat poate părea o decizie simplă la prima vedere, dar în realitate implică mai multe criterii decât te-ai aștepta. Cu atât de multe modele disponibile pe piață, fiecare cu funcții diferite și specificații tehnice variate, este ușor să te simți copleșit. Cuprins Determinarea dimensiunilor potrivite pentru spațiul disponibil Capacitatea tamburului: ce să alegi în funcție de mărimea familiei Durabilitatea și materialele de construcție
Punte culturală și tehnologică între Medgidia și Trikeri: O experiență Erasmus+ de neuitat
Recent, porțile cunoașterii s-au deschis larg pentru un grup de elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia, care au participat la o mobilitate europeană de excepție în pitorescul sat grecesc Trikeri, în săptămâna 29 martie-4 aprilie. Proiectul, intitulat sugestiv „Pastram traditia! Sa traim intr-un mediu mai bun!” (nr. ref. 2025-1-RO01-KA122-SCH-000330267), a reprezentat un dialog vibrant între trecutul identitar și viitorul tehnologic.
Bain marie profesional: cum îl alegi corect
Bain marie este unul dintre cele mai utile echipamente pentru restaurante, hoteluri, autoserviri, cantine, catering și linii de bufet. Rolul lui este simplu, dar foarte important: menține preparatele calde după gătire, într-un mod controlat, astfel încât mâncarea să poată fi servită rapid, ordonat și la o temperatură potrivită. Pentru o afacere HoReCa, un bain marie profesional nu este doar un aparat auxiliar, ci o soluție care susține calitatea servirii și organizarea întregului flux de lucru. Într-o bucătărie profesională, produsul final nu contează doar în momentul în care iese de pe foc. Contează și cum este păstrat până ajunge la client. O garnitură bună, un sos cald sau un preparat gătit pot pierde rapid din textură și aspect dacă sunt ținute greșit. De aceea
Unde se țin în casă icoanele ortodoxe iubite de români
Fiecare dintre noi avem evlavie către Maica Domnului și Mântuitorului, dar și sfinți pe care îi simțim alături de sufletul nostru. Prin urmare, nu este deloc ieșit din comun să le ținem icoanele la loc de mare cinste, dar din păcate, uneori mai facem și greșeli în această privință. Poporul român s-a născut creștin, iar învățătura Mântuitorului Iisus Hristos a ajuns pe meleagurile noastre prin însuși Andrei, Apostolul Domnului. De atunci și până în prezent, credința i-a însoțit mereu pe români, în toate momentele importante ale vieții lor, la bucurie și la tristețe. De aceea, pentru creștinii practicanți, icoanele ortodoxe sunt la mare cinste, pentru că simt în acest fel sfinții mai aproape.
Sporturi de sală și alte posibilități să fii mereu activ la vârsta a treia
Există multe sporturi de sală care contribuie la menținerea flexibilității, echilibrului, rezistenței și mobilității articulare, în timp ce îmbunătățesc calitatea vieții și starea de bine generală. Am pregătit o selecție de sporturi potrivite pentru varstnici, care pot să fie practicate cu plăcere și beneficii pe termen lung. Să fii o persoană activă și să practici un sport vine la pachet cu numeroasebeneficii pentru sănătatea fizică și mentală a persoanelor în vârstă. Trebuie însă să optezi către acele sporturi de sală și alte activități care sunt sigure, ușor de practicat și care pot să fie adaptate la nivelul individual de condiție fizică. Există multe sporturi de sală care contribuie la menținerea flexibilității, echilibrului, reziste
Analiză Storia: După patru ani de creștere, creditarea ipotecară încetinește: scădere de 6% începând cu a doua jumătate a lui 2025
Din septembrie 2025, tranzacțiile lunare cu locuințe au fost în scădere față de anul anterior Așteptările privind dobânzile au dus la un comportament mai prudent al potențialilor cumpărători 30 aprilie 2026 Volumul creditelor ipotecare acordate anual de băncile din România, în care sunt incluse și creditele de refinanțare, a crescut de aproape trei ori între 2021 și 2025, însă a scăzut cu 6
5 motive pentru care să alegi saboți și încălțăminte medicală direct la producător
Nu vorbim despre estetică sau preț, ci despre confort ideal, despre durabilitate și acel sentiment rar când ajungi acasă și nu simți că picioarele tale au participat la un maraton neanunțat. Saboții și încălțămintea medicală sunt un partener de încredere pentru fiecare zi de lucru. Iar alegerea direct de la producător schimbă jocul mai mult decât ai crede. Hai să vedem de ce. Există două tipuri de oameni când vine vorba de încălțămintea medicală: cei care aleg rapid „ceva comod” și speră că va fi bine… și cei care, după o tură de 12 ore în picioare, înțeleg că alegerea chiar contează. Dacă te regăsești undeva la mijloc, articolul ăsta e pentru tine. Nu vorbim despre
Eveniment extraordinar la Camera de Comert si Industrie a României
Eveniment extraordinar la Camera de Comert si Industrie a României Diaspora, capital românesc ROUNIT a reunit reprezentanții diasporei la Camera de Comert si Industrie a României: cel mai mare eveniment al comunităților române din străinătate
Rutina completă cu produse de skincare de lux pentru rezultate vizibile
Îngrijirea pielii a trecut de mult de la gesturi simple, făcute în grabă, la un ritual atent construit, în care fiecare etapă contează. Nu mai este vorba doar despre hidratare sau curățare, ci despre o abordare completă, în care știința, textura și experiența senzorială se întâlnesc. Produsele de skincare de lux au reușit să redefinească această rutină, aducând în prim-plan ingrediente avansate și formule gândite pentru rezultate vizibile, dar și pentru plăcerea utilizării. Într-o lume în care timpul devine tot mai prețios, această rutină nu înseamnă complicație, ci eficiență rafinată, adaptată nevoilor reale ale pielii. Curățarea pielii ca bază a unui
Programul de educație antreprenorială Young Entrepreneur Generation (YEnG), fondat de Oliver Lepădatu, devine proiect promovat de Romanian Business Leaders
Programul educațional pentru liceeni Young Entrepreneur Generation (YEnG), fondat de Oliver Lepădatu, a fost selectat și calificat ca proiect promovat de Romanian Business Leaders (RBL) în cadrul Summit-ului organizat la București între 28–29 aprilie 2026. Astfel, YEnG, prima inițiativă de acest fel din România, va beneficia de cofinanțare pentru dezvoltarea de proiecte educaționale, iar participanții la cursuri vor beneficia de consiliere și mentorat din partea celor mai reprezentativi oameni de afaceri din România. Această recunoaștere marchează un pas strategic major pentru YEn
Agende personalizate și alte idei de cadouri corporate ieftine, dar de efect
Să poți să te impui în ”junglă”, în lumea afacerilor, nu este niciodată o misiune ușoară, și nu sunt deloc mulți cei care reușesc în acest demers. Ca să îi fidelizezi, trebuie să recurgi și la unele mici atenții menite să îi facă să te prefere pe tine, sau să fii pe lista lor de preferințe atunci când vine vorba despre anumite produse sau servicii. Unul dintre aceste gesturi se referă la dăruirea unor cadouri corporate, ca de exemplu agende personalizate, dar nu trebuie pentru asta să cheltuiești bani mulți, ci doar să alegi inspirat. Dacă vrei să afli mai multe, hai să vedem cum putem să îți venim în ajutor. În rândurile de mai jos o să afli câteva astfel de sugestii. Să poți să te impui &i
SANY alocă 1 miliard de euro pentru România și lansează în Dolj primul proiect european solar cu stocare
România atrage o investiție estimată la 1 miliard de euro din partea SANY Group, unul dintre marile conglomerate industriale asiatice, care își lansează operațiunile locale printr-o serie de proiecte în sectorul energiei regenerabile și al stocării. Primul proiect anunțat va fi dezvoltat în comuna Dobrești, județul Dolj, și constă într-un parc fotovoltaic de 95 MWp, integrat cu o capacitate de stocare în baterii de 218 MWh. Investiția este pregătită pentru faza de execuție, iar lucrările ar urma să înceapă în această primăvară. România, piață strategică pentru investițiile în stocare
Zeci de artiști români și internaționali transformă Baia Turcească într-un traseu despre apă, memorie și fragilitatea materiei, la Romanian Creative Week
Romanian Creative Week 2026, desfășurat în premieră sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, aduce între 13 și 24 mai, la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească din Iași, expoziția „LUT: Hidrophoria”, un proiect care transformă unul dintre cele mai puternice spații de patrimoniu ale orașului într-o experiență artistică despre apă, memorie și corp. Curatoriată de Caterina Pruteanu și realizată cu un design expozițional
România, poarta logistică a Europei de Est: Planul strategic pentru un coridor de transport ultra-eficient
București, 28 aprilie – Centrul Logistic EUROCCOPER a găzduit prezentarea inițiativei Constanța–Bucharest Inland Port Corridor: The Future of Logistics & Customs in Romania, în prezența autorităților române și italiene, a reprezentanților a 80 de companii multinaționale și a unor invitați de prestigiu. Evenimentul a fost organizat de Federația Patronală a Industriașilor și Antreprenorilor din România (FPIAR) și Confindustria România și se conturează drept una dintre cele mai relevante inițiative dedicate dezvoltării infrastructurii logistice și vamale din România.  
12 sfaturi practice pentru dezinfectarea instrumentarului medical
Siguranța pacientului începe cu un instrumentar corect reprocesat. În spitale, clinici, cabinete stomatologice sau centre de îngrijire, fiecare etapă – de la curățare la dezinfecție și sterilizare – influențează direct riscul de infecții asociate asistenței medicale (IAAM). Dezinfectarea instrumentarului medical nu înseamnă doar aplicarea unei soluții chimice. Presupune o succesiune clară de pași, alegerea corectă a produsului și respectarea parametrilor indicați de producător, în acord cu recomandările internaționale (CDC, WHO, AAMI). Articolul are scop informativ și nu înlocuiește protocoalele interne sau recomandările specialistului în prevenirea infecțiilor.
Hisense obține certificarea Eurovent pentru gama completă de aparate de aer condiționat
Certificarea confirmă performanța, eficiența energetică și fiabilitatea gamei Hisense, furnizor de top la categoria soluții de încălzire, ventilație și aer condiționat (HVAC) pentru spații rezidențiale, comerciale și industriale, anunță obținerea certificării Eurovent pentru aparatele de aer condiționat din categoria AC1, o confirmare a
Economia Nord-Vestului: diversificare, tehnologie și cererea tot mai mare pentru hale și depozite de închiriat
Regiunea Nord-Vest a României a devenit, în ultimii ani, un exemplu clar de dezvoltare economică inteligentă. Spre deosebire de alte zone care depind de un singur sector dominant, Nord-Vestul a crescut prin diversificare, inovație și o combinație echilibrată între industrie, servicii și tehnologie. Această evoluție nu se reflectă doar în cifre economice, ci și în dinamica pieței imobiliare industriale, unde cererea pentru hala de inchiriat și depozit de inchiriat este în continuă creștere.
COMUNICAT DE PRESĂ - Compania de Teatru Concordia | mai 2026
COMUNICAT DE PRESĂ Compania de Teatru Concordia | mai 2026 Compania de Teatru Concordia traversează România în mai cu patru spectacole și trei autori care au rezistat veacurilor — Shakespeare, Caragiale și Feydeau. Dacă există un sistem perfect în teatrul românesc, acesta se numește Concordia.
Top 5 accesorii indispensabile pentru protecția telefonului imediat după achiziție
Sursa foto: Pexels.com Achiziționarea unui telefon nou este întotdeauna un moment plin de entuziasm și satisfacție. Cu toate acestea, pentru a te bucura pe deplin de beneficiile acestuia, este esențial să iei măsuri pentru a-l proteja imediat după cumpărare. Daunele accidentale, zgârieturile sau chiar fisurile pot apărea oricând, transformând rapid bucuria într-o mare dezamăgire. De aceea, alegerea accesoriilor potrivite devine un pas crucial. În acest articol, vei descoperi care sunt cele 5 accesorii indispensabile pentru protejarea telefonului tău încă din pri
Ratanul pe terasă: alegerea care combină stilul cu durabilitatea pe termen lung
Fotografie de la Ahmet ÇÖTÜR pe Pexels.com Amenajarea unei terase implică mai mult decât alegerea unor piese de mobilier care arată bine în momentul achiziției. Este vorba despre rezistență în timp, confort pentru utilizatori și un aspect care să rămână plăcut sezon după sezon. Printre materialele tot mai des alese în proiectele moderne se numără ratanul, în special varianta sintetică. Acesta a devenit o opțiune populară atât pentru spații rezidențiale, cât și pentru restaurante, hoteluri sau zone de relaxare, datorită echilibrului dintre estetică și funcționalitate.



















