Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, întrevedere la Constanța cu ministrul federal de interne al Austriei, Gerhard Karner
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut astăzi, la Constanța, o întrevedere cu ministrul federal de interne al Republicii Austria, Gerhard Karner, în cadrul unei vizite dedicate consolidării cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne, securității frontierelor, combaterii migrației ilegale, criminalității organizate transfrontaliere și amenințărilor hibride.
În cadrul consultărilor, cei doi miniștri au reconfirmat nivelul foarte bun al relațiilor româno-austriece și caracterul solid, pragmatic și orientat spre rezultate al cooperării dintre cele două ministere de interne. Ministrul Cătălin Predoiu a mulțumit omologului austriac pentru acceptarea invitației de a reveni în România și de a vizita Constanța, precum și pentru deschiderea constantă manifestată în dezvoltarea dialogului bilateral.
'România și Austria au demonstrat că pot depăși momente dificile prin dialog direct, cooperare practică și rezultate concrete. Avem, la nivelul ministerelor noastre de interne, un parteneriat puternic și dinamic, esențial pentru a răspunde actualelor riscuri și amenințări la adresa securității europene', a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
În cadrul discuțiilor au fost abordate teme de interes comun privind securitatea frontierelor, combaterea migrației ilegale, cooperarea polițienească, combaterea criminalității organizate transfrontaliere, traficul de persoane, traficul de droguri, amenințările hibride și fenomenul dezinformării.
Ministrul Cătălin Predoiu a subliniat că România susține dezvoltarea în continuare a mecanismelor comune cu Austria, inclusiv prin intensificarea schimbului de informații operative, cooperarea directă între structurile specializate, activitatea ofițerilor de legătură și inițiative comune destinate combaterii traficului de migranți și criminalității organizate.
La rândul său, ministrul federal Gerhard Karner a apreciat investițiile importante realizate de România în combaterea migrației ilegale și în protecția frontierelor, subliniind că rezultatele acestor eforturi sunt vizibile. Oficialul a evidențiat profesionalismul instituțiilor române implicate în securizarea frontierei externe a Uniunii Europene și în combaterea criminalității organizate, arătând că România este un partener apropiat și valoros al Austriei.
Referindu-se la procesul de aderare a României la spațiul Schengen, ministrul federal Gerhard Karner a arătat că decizia luată în 2022 a fost una dintre cele mai dificile decizii ale carierei sale profesionale și că aceasta nu a reprezentat o decizie împotriva României, ci un semnal de alarmă privind presiunea migraționistă majoră cu care Austria se confrunta la acel moment.
Ministrul federal a amintit că, în 2022, Austria înregistra aproximativ 112.000 de solicitanți de azil, iar într-o singură săptămână au fost consemnate aproximativ 3.500 de treceri ilegale la frontiera austriacă. Prin comparație, săptămâna trecută au fost înregistrate aproximativ 20 de cazuri, cel mai scăzut nivel din ultimii peste 20 de ani. În acest context, ministrul Karner a subliniat că eforturile comune, inclusiv cooperarea cu România, au produs rezultate concrete pentru securitatea europeană.
'România a devenit o parte importantă și valoroasă a sistemului Schengen. Cooperarea noastră a contribuit la succese remarcabile pentru siguranța cetățenilor noștri', a transmis ministrul federal de interne al Austriei.
Ministrul Cătălin Predoiu a salutat, de asemenea, rezultatele foarte bune obținute în cooperarea româno-austriacă în combaterea traficului de persoane, inclusiv destructurarea, la începutul lunii mai, a unei rețele implicate în exploatarea sexuală a unor tinere românce în Austria, cu sprijinul Europol și Eurojust.
Un alt exemplu de cooperare operativă eficientă l-a reprezentat cazul furtului unor bunuri în valoare de aproximativ 100.000 de euro, comis în Burgenland, Austria. Cei doi autori au fost arestați în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile austriece, în termen de 48 de ore de la producerea faptelor, iar prejudiciul a fost parțial recuperat. Cooperarea dintre autoritățile române și austriece a condus la efectuarea a cinci percheziții domiciliare în România, în urma cărora au fost descoperite o parte dintre bunurile sustrase.
'Încă o dată s-a demonstrat că încrederea construită de-a lungul anilor între autoritățile de poliție din România și Austria produce rezultate imediate', a subliniat ministrul Cătălin Predoiu.
În cadrul vizitei a avut loc și predarea oficială către partea română a unei monede antice de aur, de tip koson, recuperată în urma cooperării dintre autoritățile române și austriece. Moneda, provenită din patrimoniul istoric al României, urmează să fie expertizată și introdusă în patrimoniul național, prin Muzeul Național de Istorie a României.
Ministrul Gerhard Karner a mulțumit Poliției Austriece, Poliției Române și DGPI pentru cooperarea care a făcut posibilă identificarea și restituirea acestui bun de patrimoniu.
'Protejarea patrimoniului cultural este parte a securității europene. Înseamnă protejarea identității, memoriei și istoriei fiecărei națiuni. Acest gest al partenerilor austrieci confirmă încrederea reciprocă și eficiența cooperării operative și judiciare dintre statele noastre', a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
Agenda vizitei a inclus și o prezentare a capabilităților României în domeniul supravegherii și securizării frontierei externe a Uniunii Europene, la sediul Gărzii de Coastă. Ministrului federal Gerhard Karner și delegației austriece le-au fost prezentate elemente ale Sistemului Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră - SCOMAR - componentă importantă a arhitecturii de securitate din regiunea Mării Negre.
Cei doi miniștri au asistat, de asemenea, la bordul navei de supraveghere 'Ștefan cel Mare' a Gărzii de Coastă Române, la un exercițiu demonstrativ privind combaterea infracționalității transfrontaliere în largul Mării Negre.
Ministrul federal Gerhard Karner a mulțumit polițiștilor, polițiștilor de frontieră și personalului Gărzii de Coastă pentru profesionalismul demonstrat în cadrul exercițiului și pentru eforturile depuse zilnic în protejarea securității europene.
Ministrul Afacerilor Interne a subliniat că România rămâne pe deplin angajată în aplicarea riguroasă a acquis-ului Schengen și în consolidarea securității frontierelor externe ale Uniunii Europene, prin investiții continue în capacități operative, tehnologie și cooperare europeană și internațională.
'România se află în prima linie a protejării frontierei externe a Uniunii Europene și a acumulat experiență operațională reală în gestionarea unor provocări complexe. Țara noastră contribuie la efortul european comun prin expertiză, infrastructură, tehnologie și, mai ales, prin profesionalismul oamenilor care reprezintă statul român în misiuni naționale și internaționale', a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
În cadrul întrevederii, ministrul Cătălin Predoiu a reiterat și aprecierea pentru sprijinul Austriei în susținerea obiectivului strategic al României de aderare la OCDE.
Vizita de la Constanța reconfirmă continuitatea dialogului bilateral româno-austriac și voința comună de a consolida cooperarea în domeniul afacerilor interne, în beneficiul siguranței cetățenilor celor două state și al securității europene.
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.