InteRo anunță deschiderea unui magazin flagship al unui important retailer în cadrul SkyLight Residence, cel mai mare magazin al său din România
București, 14 noiembrie 2025 – InteRo Property Development, dezvoltator imobiliar de top cunoscut pentru proiectele sale orientate spre crearea de comunități sustenabile, cu design inovator, anunță că la data de 7 noiembrie a semnat un contract de vânzare cu un important retailer, pentru un teren de 10.418 mp în cadrul proiectului SkyLight Residence. Pe acest amplasament va fi construit cel mai mare magazin din România al retailerului, cu o suprafață de aproximativ 3.265 mp. Lucrările sunt estimate să înceapă peste trei luni, iar deschiderea este planificată pentru trimestrul IV al anului 2026.
Prin această investiție, zona Obor își consolidează rolul de nod comercial major, iar SkyLight Residence își întărește angajamentul pentru conceptul de „oraș de 15 minute”, un loc unde se regăsesc casa, serviciile, munca și relaxarea. Proiectul SkyLight Residence este prima dezvoltare imobiliară ce onorează identitatea istorică a fostei fabrici Aversa și a cartierului Obor, o zonă comercială cu tradiție, integrând elemente industriale și arhitectură contemporană într-un ansamblu modern care elevează stilul de viață al rezidenților.
„Acest parteneriat este un semnal excelent pentru zona Obor și pentru București. Decizia retailerului de a dezvolta aici cel mai mare magazin flagship al său din România reprezintă o validare fermă a viziunii noastre pentru SkyLight Residence și pentru viitorul zonei. Obor este unul dintre cele mai active și mai vechi centre comerciale ale orașului, iar noul magazin va aduce un plus important pentru comunitatea în formare, atât din punct de vedere al confortului, cât și al locurilor de muncă și al serviciilor accesibile”, a declarat Michael Topolinski III, fondator și CEO InteRo Property Development.
SkyLight Residence este un proiect mixt cu o investiție totală estimată la 1 miliard de euro, ce va include peste 2.200 de apartamente, spații de birouri, un supermarket, facilități educaționale și ample spații verzi, inclusiv un amplu parc central și mai multe parcuri private. Suprafața construită va depăși 486.000 mp, dintre care 370.000 mp destinați locuirii și 115.000 mp birourilor. Adresat segmentului de piață premium, proiectul va oferi peste 4.000 de locuri de parcare și o zonă comercială de 8.540 mp. Pentru a sprijini infrastructura locală, familia Topolinski va dona aproximativ 16.000 mp de drumuri către domeniul public.
Conceptul SkyLight pune în valoare trecutul industrial al zonei, folosind cărămida roșie, element de referință al ansamblului, pe fațadele principale și integrând elemente autentice recuperate din fabrica Aversa, transformate în instalații artistice și cu valoare educațională în interiorul parcului. Dezvoltatorul estimează că primii rezidenți se vor putea muta în ansamblu la finalul anului 2027.
![]()
InteRo Property Development este o companie imobiliară de familie cu capital local, fondată de Michael Topolinski III și administrată împreună cu cei trei copii ai săi, Michael Topolinski IV, Tyler Topolinski și Ashton Topolinski. Familia Topolinski își propune să dezvolte proiecte cu impact real, care ridică nivelul de trai al locuitorilor prin crearea unor comunități orientate spre calitate și confort. Designul și inovația sunt elemente esențiale în filosofia companiei, care analizează constant piețele imobiliare locale și internaționale pentru a integra soluții și idei noi.
Compania activează pe piața imobiliară din România de aproape 20 de ani și este cunoscută pentru proiecte ce acoperă întregul spectru de dezvoltări, de la segmentul mediu până la cel premium, precum NorthLight Residence, New Confort City, Pajurei 3 Residence, SunLight Residence și SkyLight Residence.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: https://intero.ro/ro
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/intero-property-development-romania/
YouTube: https://www.youtube.com/@InteRoPropertyDevelopment
Facebook: https://www.facebook.com/interopropertydevelopment
Instagram: https://www.instagram.com/intero.property.development

InteRo announces major retailer’s flagship at SkyLight Residence, its largest store in Romania
Bucharest, November 14, 2025 – InteRo Property Development, a leading real estate developer dedicated to creating wellness communities with innovative design, announces that on November 7, 2025, it signed a sale contract with a major retailer for 10,418 sqm of land at SkyLight Residence. The new supermarket is set to be the retailer’s largest store in Romania, spanning over 3,265 sqm. Construction is scheduled to start in approximately three months, with a grand opening targeted for Q4 2026.
This transaction strengthens Obor’s retail ecosystem and anchors SkyLight Residence’s 15-minute city concept of ”Live, Eat, Work and Play” lifestyle. SkyLight Residence is the first project that honours the rich history of the Aversa factory and the Obor neighbourhood, a traditional marketplace and trading hub for centuries, while raising the standard of living for residents.
“This partnership is great news for Obor and for Bucharest. The opening of a major retailer flagship store at SkyLight Residence is a strong vote of confidence in our masterplan and in the district’s future. Obor has long been recognized as one of Bucharest’s most active, historic commercial zones, centred around Piața Obor. The new store will complement a growing new community at SkyLight Residence and in the wider neighbourhood, bringing more comfort, jobs, and everyday value for residents and visitors”, stated Michael Topolinski III, founder and CEO of InteRo Property Development.
SkyLight Residence, a 1-billion-euro development (GDV), is a mixed-use development with over 2,200 apartments, offices, supermarket, schools and generous green spaces, including a large Central Park and several private parks. The total built area is approximately 486,000 sqm, of which 370,000 sqm will include residential units and 115,000 sqm offices. Aimed at the premium market, the project developed by InteRo will also include over 4,000 parking spaces and an 8,540 sqm commercial area. The Topolinski family is donating 16,000 sqm of roads to support the road infrastructure for the development and neighbourhood.
SkyLight’s concept integrates Obor’s industrial heritage, integrating the market’s iconic red-brick language along key façades and curating preserved machinery from the Aversa factory as public art and educational place in the park, a design approach that both honors local history and supports contemporary urban life. The developer aims to have the first residents move into the complex in late 2027.
![]()
InteRo Property Development is a local real estate family business founded by Michael Topolinski III and operated by him and his three children and partners, Michael Topolinski IV, Tyler Topolinski and Ashton Topolinski. The Topolinski family is on a mission to develop impactful projects that increase the living standard of the residents by creating wellness communities. Design and innovation are part of the developer’s philosophy, who regularly analyzes local and foreign real estate markets to implement new design ideas and solutions.
The company has been active on the local real estate market for almost 20 years and is known for projects addressing the entire market spectrum, from medium to luxury developments, including NorthLight Residence, New Confort City, Pajurei 3 Residence, SunLight Residence and SkyLight Residence.
For more information, please visit https://intero.ro/en/ / https://intero.ro/ro
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/intero-property-development-romania/
YouTube: https://www.youtube.com/@InteRoPropertyDevelopment
Facebook: https://www.facebook.com/interopropertydevelopment
Instagram: https://www.instagram.com/intero.property.development
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Romania Influencers Summit 2026: protecția copiilor online trebuie construită prin educație digitală, acces supravegheat și responsabilitate comună, nu prin interdicții generale
Campania Digital Safe Future Ready, inițiată de Smart Everything Everywhere
Cum să alegi cel mai potrivit aparat de aer condiționat pentru garsoniera ta
Sursa foto: Pexels.com Alegerea unui aparat de aer condiționat potrivit pentru garsoniera ta poate părea o provocare, mai ales având în vedere numeroasele opțiuni disponibile pe piață. Totuși, un sistem de răcire bine ales îți poate transforma locuința într-un spațiu confortabil și eficient din punct de vedere energetic. Înainte de a lua o decizie, este esențial să știi ce caracteristici sunt importante și cum să le evaluezi corect în funcție de nevoile tale specifice. Acest articol îți va oferi un ghid clar și concis despre ce trebuie să iei în considerare, de la capacitatea potrivită până la caracteristicile avansate și eficiența energetică.
Depozit de inchiriat in Alba Iulia –pol de business în Transilvania
Alba Iulia, unul dintre cele mai importante orașe istorice din Transilvania, trece printr-o transformare economică vizibilă. Dintr-un oraș cunoscut în trecut mai ales pentru industrie și patrimoniu, Alba Iulia devine treptat o destinație atractivă pentru investiții și dezvoltare de business. Această evoluție se reflectă puternic în piața imobiliară, unde interesul pentru hala de inchiriat in Alba Iulia și depozit de inchiriat in Alba Iulia este în continuă creștere. Investitorii, antreprenorii și companiile din logistică sau producție încep să vadă orașul ca pe o alternativă viabilă la hub-urile deja aglomerate din regiune.
Mega Company își consolidează infrastructura logistică printr-un nou depozit frigorific în Mega MDO
Mega Company, companie americană de dezvoltare imobiliară industrială prezentă în România din 1997 și dezvoltator al uneia dintre cele mai mari facilități frigorifice din Europa de Est, anunță finalizarea unui nou depozit frigorific cu temperatură controlată, cu o suprafață de 4.500 mp, în cadrul proiectului Mega MDO Logistics Park din Chiajna, județul Ilfov, valoarea investiției ridicându-se la aproximativ 10 milioane EUR. Noua dezvoltare vine într-un context de creștere structurală accelerată a cererii pentru spații logistice frigorifice și infrastructură de depozitare la temperatură controlată în România, sus
SGS obține rezultate notabile în combaterea defrișărilor
SGS, cea mai importantă companie la nivel global în domeniul testării, inspecției și certificării, a anunțat câștigarea mai multor contracte și obținerea unor recunoașteri relevante, care-i evidențiază expertiza în combaterea defrișărilor. În contextul în care reglementările privind defrișările se îndreaptă către faza de implementare efectivă, iar piețele de carbon sunt supuse unor monitorizări tot mai stricte, SGS îmbină tehnologii avansate, cadre de certificare recunoscute la nivel internațional și servicii independente de asigurare pentru a-și sprijini partenerii în implementarea unor acțiuni de mediu verificabile, bazate pe date. În Hong Kong, SGS a fost distinsă
Tarifele serviciilor DIGI vor fi exprimate în euro
DIGI își actualizează structura tarifară pentru portofoliul de servicii de internet fix, televiziune, telefonie fixă și mobilă, pe fondul evoluției generalizate și constante a cheltuielilor operaționale și a deprecierii monedei naționale în raport cu principalele valute internaționale; Prețurile tuturor serviciilor și echipamentelor furnizate de DIGI vor fi exprimate în moneda de referință euro și facturate în lei, la cursul de schimb ofici
Sărbătorește Ziua Copilului la Veranda Mall! Ateliere creative, jocuri, spectacole și activități gratuite pentru cei mici
Pe 1 iunie, imaginația, muzica, joaca și distracția își dau întâlnire la Veranda Mall. Ziua Copilului transformă Amfiteatrul Veranda Mall într-un spațiu plin de culoare pentru cei mici, cu ateliere creative, pictură pe față, baloane modelabile, jocuri, mascote, momente muzicale și surprize pentru întreaga familie. Timp de șase ore, copiii vor avea un program plin de distracție, de la activități în care își pun creativitatea la treabă, până la jocuri de mișcare, întâlniri cu personaje îndrăgite și spectacole muzicale. Invitații speciali ai evenimentului sunt Coloricii - Ici,
Beneficiile utilizării unui tensiometru de braț de înaltă calitate
Monitorizarea tensiunii arteriale a devenit un obicei tot mai frecvent în multe familii, mai ales în contextul în care afecțiunile cardiovasculare sunt tot mai răspândite. Tensiunea arterială poate varia de la o zi la alta, în funcție de stilul de viață, stres, alimentație sau odihnă. Din acest motiv, măsurarea regulată acasă oferă o imagine mai clară asupra stării de sănătate. Un tensiometru de braț de înaltă calitate poate face diferența între o măsurare orientativă și una pe care te poți baza cu adevărat. Acest tip de dispozitiv este preferat de mulți medici datorită preciziei și stabilității rezultatelor. Pentru utilizatorii de acasă, el oferă confort, sigura
Când fiecare litru costă tot mai mult, monitorizarea flotei devine esențială. Află cum te ajută SASFleet să ții bugetul sub control
Creșterea prețurilor la carburant pune presiune tot mai mare asupra companiilor care administrează flote auto. Pentru operatorii din logistică și transport, distribuție, retail și nu numai, lipsa de control înseamnă costuri suplimentare și afectează profitabilitatea. Acum e momentul să implementezi o soluție de monitorizare GPS inteligentă a flotei precum SASFleet. Cu SASFleet, companiile au acces la instrumente de control ce le permit reducerea cheltuielilor și optimizarea activității zilnice. Mai mult, sistemul este accesibil prin oferta de monitorizare flotă de la 1 leu/zi/mașină, un cost redus comparativ cu economiile generate pe termen lung. Control total a
De ce cresc prețurile la asigurările auto chiar și pentru șoferii fără accidente de ani întregi?
Mulți șoferi au aceeași reacție când își verifică noua poliță RCA: "Cum e posibil să plătesc mai mult dacă nu am făcut niciun accident?". Frustrarea este reală si justificată, mai ales pentru cei care conduc prudent de ani întregi. În practică, prețul unei asigurări auto nu depinde doar de istoricul personal. Piața asigurărilor funcționează pe un sistem mult mai complicat decât pare la prima vedere. Costurile reparațiilor, legislația, procesele din instanță și chiar inflația influențează direct tarifele finale. Uneori, șoferii disciplinați ajung să suporte indirect pierderile produse de alții. De ce nu contează întotdea
De ce aurul rămâne una dintre cele mai sigure investiții în 2025 și pe termen lung
Inflația peste țintele băncilor centrale, conflictele regionale și corecțiile bruște de pe burse te obligă să îți reevaluezi strategia de investiții. Dacă urmărești protecția capitalului și stabilitate pe termen lung, aurul revine constant în analiză. Nu discutăm despre promisiuni de câștig rapid, ci despre conservarea puterii de cumpărare și reducerea riscului general din portofoliu. Pentru a înțelege de ce aurul rămâne relevant, trebuie să îl compari direct cu alte opțiuni: acțiuni, obligațiuni, numerar, imobiliare sau criptomonede. Aurul ca activ de investiție vs alternativele clasice
Gorenje lansează o nouă generație de mașini de spălat vase cu eficiență energetică A și igienizare UV
Noile mașini de spălat vase Gorenje combină performanța clasei energetice A, tehnologia Heat Exchanger și acțiunea antibacteriană a luminii UV pentru a oferi rezultate impecabile, cu un consum redus și mai puțin efort. Gorenje continuă să transpună filosofia „Life Simplified” în bucătăria modernă, cu noile mașini de spălat vase concepute pentru rutine zilnice mai ușoare, mai sustenabile și mai igienice. Create pentru gospodăriile care &i
Financial Intelligence organizează Masa Rotundă cu tema REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI PRIN DEZVOLTAREA INDUSTRIEI DE APĂRARE
București, 25 mai 2026. Financial Intelligence, cu sprijinul Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat și al Organizației Patronale Industria de Apărare, organizează Masa Rotundă cu tema REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI PRIN DEZVOLTAREA INDUSTRIEI DE APĂRARE, pe 26 mai 2026, de la ora 10:00, la Palatul Parlamentului, Sala Dimitrie Cantemir.
Ce înseamnă, de fapt, să fii eco-friendly (și ce contează cu adevărat)
În ultimii ani, ideea de a fi „eco-friendly” a devenit din ce în ce mai prezentă în discursul public, dar și din ce în ce mai greu de definit în mod concret. Pentru unii, înseamnă să reciclezi sau să folosești mai puțin plastic, pentru alții înseamnă să faci schimbări mai mari, precum trecerea la energie regenerabilă sau reducerea consumului. Problema este că, în mijlocul acestor mesaje, se pierde adesea esențialul: ce impact real au, de fapt, alegerile noastre și unde merită să ne concentrăm atenția. Pentru că, în realitate, sustenabilitatea nu este despre a face totul perfect și nici despre a respecta o listă rigidă de reguli. Este despre a înțelege unde se produce impactul cel mai mare și despre a lua decizii mai informate, acolo unde contează cu adevăr
Comunicat de presa
Comunicat de presa “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Digitalizarea societatii RAPID AGREGATE SRL prin achizitia de active specifice
DEPOSIB consolideaza segmentul produselor premium pentru mansarda prin brandurile DEPOSTEP si DEPOSKY
Piata constructiilor si a amenajarilor interioare a trecut in ultimii ani printr-o perioada marcata de schimbari importante. Cresterea costurilor materialelor, interesul tot mai mare pentru eficienta energetica si atentia sporita acordata confortului interior au schimbat modul in care clientii aleg produsele pentru locuintele lor. In acest context, companiile care au investit constant in calitate, servicii si infrastructura au reusit sa isi consolideze pozitia si sa dezvolte branduri puternice. Un exemplu relevant este compania DEPOSIB, cunoscuta pentru dezvoltarea brandurilor DEPOSTEP si DEPOSKY, dedicate segmentului premium pentru mansarde moderne. In ultimii ani, compania a investit constant in extinderea stocurilor, dezvoltarea showroomului si imbunatatirea serviciilor de consultanta tehnica, intr-o perioada in care piata
ANUNȚ PUBLIC privind organizarea licitației pentru vânzarea unor terenuri și imobile
Municipiul Reșița, cu sediul în Reșița, Piața 1 Decembrie 1918 nr. 1, județul Caraș-Severin, cod fiscal 3228764, prin Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, organizează licitație publică în data de 10.06.2026, ora 13.00. Licitația vizează următoarele terenuri și imobile:
Veste bună pentru proprietarii din Maramureș, Cluj și Mureș: pavaje cu transport inclus, direct de la fabrică
Producătorul român din Bistrița aduce o ofertă regională pentru sezonul de amenajări exterioare Pentru un proprietar din Maramureș, Cluj sau Mureș care plănuiește să paveze aleea, curtea sau parcarea, transportul materialelor poate înghiți cu ușurință câteva sute de lei din bugetul de amenajare. De aceea, decizia Sigicom, producător român de prefabricate din beton, cu sediul în Bistrița, de a include transportul gratuit la pavajele din be
Analiză Storia: Ce caută românii în descrierea anunțurilor imobiliare. Pet friendly la chirie, parcare la achiziție
Căutările pentru locuințe se schimbă: cumpărarea încetinește pe fondul majorării TVA, dar crește interesul pentru achiziția caselor de vacanță (+141% vs. anul trecut) Top filtre folosite de utilizatori: preț maxim, categoria locuinței, numărul de camere 25 mai 2026 Românii caută diferit o locuință în funcție de obiectiv: închiriere sau achiziție, chiar dacă punctul de plecare rămâne același, respectiv

















