Dezbatere organizată de Școala Postliceală Sanitară ”Carol Davila”: Sănătatea în tranziție – 2019 versus 2021

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” organizează joi, 1 aprilie 2021, evenimentul „Sănătatea în tranziție – 2019 versus 2021”, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. Întâlnirea se va desfășura online, pe platforma Zoom, între orele 13.00 – 15.00. Tema centrală va fi „Sănătatea – o prioritate națională în contextul pandemiei COVID-19”.
Printre subiectele abordate se numără: Rolul asistenților medicali în timpul pandemiei de COVID-19, Diabetul zaharat în pandemie, Problemele vârstnicilor în timpul pandemiei de COVID-19, Coronavirusul – între realitate și mass-media.
La activitate vor participa invitați din domeniul medical, medici, asistenți medicali, cadre didactice și elevi ai Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.
„Nu putem trece peste această zi emblematică pentru misiunea școlii noastre, cu atât mai mult în contextul actual. Ne reinventăm permanent și, chiar dacă nu putem desfășura activități așa cum obișnuiam în anii precedenți, nu rămânem indiferenți și marcăm Ziua Mondială a Sănătății prin acest eveniment online. Rămânem împreună! Formăm Educatori pentru sănătate! Luptăm pentru sănătate!”, afirmă prof. Sorina Negrei, coordonator al evenimentului.
În fiecare an, în data de 7 aprilie, este sărbătorită Ziua Mondială a Sănătății, în urma unei decizii luate în anul 1948, în cadrul primei Adunări Mondiale a Sănătaţii, desfăşurate la Geneva (Elveţia), de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS (World Health Organization).
Această zi reprezintă pentru întreaga lume oportunitatea de a se concentra asupra unei probleme de sănătate publică, prioritară la nivel global, în viziunea Organizației Mondiale a Sănătății. De asemenea, este o bună ocazie pentru profesioniștii din orice comunitate de a se implica în activităţi care pot duce la o stare de sănătate mai bună.
În 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a decis să evidențieze rolul important al asistenţilor medicali și al moaşelor în asigurarea sănătății populației lumii. De asemenea, a fost remarcată implicarea acestora în prima linie a sistemelor de sănătate și în confruntarea cu provocările aduse de COVID – 19.
Anul acesta, tema propusă de OMS este: „Building a fairer, healthier world”. Prin alegerea acestei teme, OMS ne îndeamnă pe fiecare să ne alăturăm campanei de construire a unei lumi mai echitabile și mai sănătoase. Pandemia COVID-19 a lovit toate țările, dar impactul a fost mai dur asupra acelor comunități care erau deja vulnerabile, care sunt mai expuse la boală, care au acces limitat la servicii de calitate pentru îngrijirea sănătății. Indiferent de statutul economic sau social, întreaga populație trebuie să aibă asigurat accesul la servicii de sănătate calificate.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București este cea mai mare instituție de învățământ preuniversitar sanitar particular din România, înființată în anul 1990, de dr. Mioara Mincu, personalitate marcantă a lumii medicale.
Cu o experienţă de peste 30 de ani în domeniul Educaţiei pentru Sănătate, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” pregăteşte asistenţi medicali pentru 3 calificări: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie şi Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare - o profesie mereu actuală şi care oferă posibilităţi de angajare atât în ţară, cât şi în străinătate. Certificatul de absolvire este eligibil internațional.
Ceea ce diferenţiază Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” de celelalte şcoli de profil este preocuparea de a le oferi elevilor o pregătire la nivel european, prin programe educaţionale complexe şi prin crearea numeroaselor parteneriate de practică, atât în cele mai bune spitale bucureştene, cât şi din alte ţări ale Uniunii Europene. În cei peste 30 de ani de activitate au trecut pragul școlii zeci de mii de absolvenți, care au beneficiat atât de o calitate deosebită a studiilor teoretice oferite de cadrele didactice de nivel înalt, cât și de pregătirea practică derulată în cele mai variate unități medicale.
Din anul 1999, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este membră a Modulului European de Nursing (ENM), alături de şcoli şi universităţi de nursing din majoritatea ţărilor europene.
O preocupare importantă a Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” o constituie şi orientarea profesională şi creşterea angajabilităţii absolvenţilor. În acest sens, şcoala are parteneriate încheiate cu un număr important de spitale de stat şi particulare din Bucureşti, lanţuri de farmacii şi centre balneo, care participă la pregătirea practică a elevilor, dar sunt și viitori angajatori.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitați site-ul școlii: www.scoalacdavila.ro și pagina de Facebook.
Despre Școala Postliceală Sanitară 'Carol Davila'
De 30 de ani Școala Postliceală Sanitară 'Carol Davila', cea mai mare instituție de învățământ preuniversitar sanitar particular din România, pregătește asistenți medicali. Școala oferă trei calificări: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie și Asistent Medical de Balneofiziokineto- terapie și Recuperare. Certificatul de absolvire oferit este eligibil internațional, putând beneficia astfel de recunoaștere internațională, cu posibilitatea participării în proiecte europene pe toată durata studiilor, precum și multe alte beneficii asociate calității educației în domeniul sanitar. Pentru mai multe detalii detalii vă invităm să vizitați pagina școlii la: https://www.scoalacdavila.ro/ și să vă abonați la pagina de Facebook a școlii.
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Cât de importante sunt fibrele pentru o digestie optimă?
Fibrele sunt esențiale pentru o digestie sănătoasă și echilibrată, însă, din păcate, multe persoane nu reușesc să consume cantitățile recomandate doar prin alimentație. Aici intervin suplimentele cu fibre, o soluție eficientă și accesibilă pentru a te asigura că obții toate beneficiile acestor nutrienți vitali. De la o digestie îmbunătățită, la prevenirea constipației și reglarea nivelului de zahăr din sânge, suplimentele cu fibre reprezintă un aliat de nădejde pentru bunăstarea generală a organismului. În ac
De ce asigurarea facultativă a locuinței este o investiție inteligentă pentru viitorul tău? Află acum!
Totul este imprevizibil şi, de aceea, protecția locuinței tale devine o prioritate. Asigurarea facultativă a locuinței nu este doar o modalitate de a-ți proteja bunurile materiale, ci și o investiție inteligentă pentru viitorul tău. Indiferent dacă locuiești într-un apartament sau într-o casă, asigurarea facultativă îți oferă liniștea necesară pentru a te bucura de tot ce ai construit. Descoperă în acest articol de ce această formă de asigurare este un sprijin important pentru protecția financiară și cum poate să te ajute să faci față provocărilor neprevăzute, transformând-o astfel într-o decizie înțeleaptă pentru siguranța ta pe termen lung.
Emoția prinde viteză în luna mai, pe Film Now
În mai, Film Now devine destinația în care trăirile accelerează pulsul, iar poveștile rulează fără pedala de frână apăsată: de la vibrația motoarelor dezlănțuite sau pericolele care pândesc din umbră, până la iubiri fragile și efemere sau comedii romantice în care patrupedele au și ele un cuvânt de spus. Pregătește-te pentru o lună în care fiecare film se dovedește a fi un salt în necunoscut – intens, imprevizibil și absolut irezistibil!
Ai încercat Facebook Ads și n-a mers? Vezi cum te poate ajuta o agenție cu experiență
Facebook reprezintă o oportunitate mare pentru publicitate, conectând eficient clienții cu produsele. Totuși, acest „motor” are uneori nevoie de ajustări în setări sau de o creativitate ceva mai multă decât pentru Google pentru ca reclamele să genereze rezultate. Atunci când reclamele pe Facebook nu funcționează, pot exista mai mulți factori care merită analizați, pentru ca efortul creativ să nu fie irosit. Banii pun lumea în mișcare – și același lucru se poate spune și despre Facebook. De aceea, unul dintre cele mai importante elemente în configurarea campaniilor este bugetul alocat reclam
Cum să creezi un mediu primitor și plăcut în salonul tău de manichiură
Într-un salon de manichiură, atmosfera poate face diferența esențială între o simplă vizită și o relație de fidelitate pe termen lung. Modul în care îți construiești spațiul influențează direct experiența clientelor și percepția asupra serviciilor oferite. De la paleta de culori aleasă, până la muzica ambientală și micile detalii de decor, fiecare element contribuie la crearea unui moment de relaxare autentică. Un salon care transmite căldură, profesionalism și atenție la detalii va deveni rapid un loc de referință pentru clientele care își doresc nu doar servicii impecabile, ci și o experiență memorabilă. Descoperă cum poți transforma salonul tău într-un spațiu primi
Inovatii in transportul agricol: de ce sa iei in considerare un triciclu electric
intr-o lume in continua schimbare, industria agricola nu face exceptie si se afla intr-o transformare de amploare. Aparitia vehiculelor electrice aduce inovatii promitatoare, iar triciclurile electrice incep sa capete tot mai multa atentie. Aceste vehicule moderne ofera o serie de avantaje care nu doar ca imbunatatesc eficienta muncii, dar contribuie si la un mediu mai sustenabil. Daca te intalnesti frecvent cu provocarile logistice ale unei gospodarii agricole, poate ar fi timpul sa explorezi optiunea unui triciclu electric. Descopera in continuare cum aceste inovatii in transportul agricol pot schimba radical modul in care iti desfasori activitatile zilnice. Cuprins
Cum să îți îmbunătățești scorul de credit pentru a obține un credit avantajos
Îmbunătățirea scorului de credit poate părea uneori o provocare, dar este un pas important pentru a obține condiții avantajoase atunci când aplici pentru un credit. Scorul de credit nu doar că reflectă istoricul tău financiar, ci și influențează rata dobânzii și suma pe care o poți împrumuta. Dacă dorești să accesezi un credit mai avantajos sau să îți consolidezi stabilitatea financiară pe termen lung, acest articol îți oferă strategii practice și informații prețioase. Află cum să gestionezi mai bine opțiunile financiare, să iei decizii bine gândite și să îți îmbunătățești șansele de a obține un credit în condiții avantajoase. Pașii corecți și o minimă disciplină în administrarea banilor pot avea un impact semnificativ asupra scorului tău de credit.
5 caracteristici esențiale ale iPhone 16 care îți vor îmbunătăți viața digitală
Inovațiile sunt la ordinea zilei în domeniul tehnologiilor smart, iar modelul iPhone 16 marchează un nou capitol în evoluția dispozitivelor inteligente. Dacă ești pasionat de gadgeturi sau pur și simplu cauți să îți îmbunătățești viața digitală, iPhone 16 promite să fie un partener de încredere datorită celor mai recente caracteristici. Acest articol te va ajuta să descoperi care sunt cinci dintre cele mai impresionante funcționalități ale iPhone 16. Vezi cum acestea pot transforma modul în care comunici, lucrezi și te distrezi în fiecare zi. De la sistemele de securitate, până la ef
ZTE Day 2025 – Inovația a prins viață la București
Pe 29 aprilie 2025, ZTE Corporation, lider global în soluții integrate de telecomunicații și tehnologie, a organizat ZTE Day 2025 la Hotelul Sheraton din București. Evenimentul a adus în România cele mai recente inovații prezentate în cadrul Mobile World Congress – progrese de ultimă oră în domeniul Fiber to the Home (FTTH), infrastructurii cloud-native și dispozitivelor mobile bazate pe inteligență artificială. Reunind experți din industrie, jurnaliști și parteneri strategici, evenimentul s-a desfășurat sub tema „Unlocking the Intelligent Future”, evidențiind viziunea ZTE asupra unui ecosistem digital complet conectat – de la rețelele de generație ur
Mușcătura de purice: cum recunoști infestarea și de ce să nu amâni tratamentul
Mușcăturile de purice sunt mai mult decât o simplă neplăcere. Ele pot fi un semn clar al unei infestări care, dacă nu este tratată corect și la timp, poate duce la disconfort serios atât pentru oameni, cât și pentru animalele de companie. În rândurile următoare, îți explicăm cum să recunoști o infestare și de ce apelarea la servicii specializate de dezinsecție este cea mai sigură metodă de a rezolva problema definitiv. Cum îți poți da seama că ai de-a face cu o infestare, pornind de la o mușcătură de purice Mușcătura de purice se recunoaște destul de ușor: apare ca o mică umflătură roșie, care provoa
Magneziul și stresul: un aliat de încredere pentru sistemul nervos
Trăim într-o perioadă în care ritmul accelerat al vieții, presiunile sociale, profesionale și personale ne supun zilnic la stres constant. Această stare, care devine adesea cronică, afectează în mod direct sănătatea noastră mintală, emoțională și fizică. Pe lângă somn, alimentație și mișcare, un rol important în combaterea stresului îl joacă micronutrienții, iar dintre aceștia, magneziul este considerat unul dintre cei mai importanți aliați ai sistemului nervos. De la reglarea neurotransmițătorilor la relaxarea musculară și până la îmbunătățirea somnului, magneziul contribuie în mod activ la reducerea efectelor stresului asupra organismului. Rolul magneziului în fu
COMUNICAT DE PRESĂ Implementarea proiectului "Granturi pentru unitățile de învățământ pilot – Inovare pentru dezvoltare holistică a elevilor" finanțat prin PNNR
Nr. înregistrare unitatea de învățământ: 587/03/03/2025 COMUNICAT DE PRESĂ Implementarea proiectului "Granturi pentru unitățile de învățământ pilot – Inovare pentru dezvoltare holistică a elevilor" finanțat prin PNNR București, 3 martie 2025
Psiholog București: Călătoria spre echilibru și înțelegere personală
Într-un oraș dinamic precum Bucureștiul, unde ritmul vieții este alert și provocările cotidiene par să nu înceteze niciodată, sănătatea mintală devine o resursă prețioasă și, adesea, neglijată. Capitala României nu înseamnă doar clădiri impunătoare, bulevarde aglomerate și oportunități profesionale, ci și un teren fertil pentru stres, anxietate, depresie și alte probleme emoționale. În acest context, rolul psihologului capătă o importanță majoră. A merge la psiholog în București nu mai este, de mult, un semn de slăbiciune, ci un act de maturitate emoțională și grijă față de propria persoană. Psihologia modernă a reușit să demonteze o serie de mituri legate de terapie. Mulți oameni cred că doar cei care „au probleme grave&rdqu
Închiriere container moloz – soluția practică pentru gestionarea deșeurilor din construcții
Activitățile de construcție, renovare sau demolare sunt parte integrantă a dezvoltării urbane și rurale moderne. Indiferent dacă este vorba despre lucrări de amploare realizate de firme specializate sau de renovări mai mici efectuate de persoane fizice, aceste procese implică generarea unor cantități semnificative de deșeuri, cunoscute sub numele de moloz. Gestionarea eficientă a acestor resturi este esențială nu doar pentru a menține curățenia șantierului, ci și pentru protecția mediului și respectarea legislației în vigoare. În acest context, serviciul de inchiriere container moloz a devenit o soluție indispensabilă, oferind multiple avantaje și facilitând desfășurarea lucrărilor în condiții optime.
Contabilitate Cluj: Esența unei economii locale în continuă dezvoltare
În inima Transilvaniei, Cluj-Napoca se conturează ca un adevărat motor economic, iar contabilitatea ocupă un loc fundamental în acest peisaj vibrant. Orașul, recunoscut pentru dinamismul său în multiple domenii precum IT, construcții, educație și sănătate, a devenit un centru de atracție atât pentru antreprenori locali, cât și pentru investitori străini. În acest context, serviciile de contabilitate din Cluj au cunoscut o evoluție semnificativă, adaptându-se la nevoile unei piețe aflate într-o permanentă transformare. Contabilitatea, departe de a fi percepută doar ca o activitate administrativă sau birocratică, reprezintă coloana vertebral
Praf de înghețată: Inovație, tradiție și rafinament în industria deserturilor
Înghețata, acel desert iubit de oameni de toate vârstele, a cunoscut de-a lungul istoriei sale numeroase transformări, de la rețetele artizanale la soluțiile moderne adaptate vieții contemporane. Unul dintre cele mai interesante și mai importante progrese din industria înghețatei este reprezentat de apariția prafului de înghețată, un produs care a revoluționat atât producția industrială, cât și cea artizanală. Utilizarea prafului de înghețată răspunde nevoilor de eficiență, constanță în calitate și adaptabilitate la cerințele diverse ale consumatorilor moderni. Prafurile de înghețată sunt amestecuri complexe de ingrediente, atent sel
Nhood vizează generarea a peste 10 milioane de euro până în 2030, prin noua sa strategie globală ESG
București, 29 aprilie 2025 – Nhood, companie de servicii și soluții de real estate integrate, prezentă în 10 țări europene, inclusiv România, își consolidează poziția de lider în transformarea imobiliară sustenabilă prin lansarea strategiei sale globalei ESG - Nhoods’ Impact Generation - cu obiectivul de a deveni un actor de referință în regenerarea urbană Noua strategie vizează, printre altele, să devină un actor important în domeniul serviciilor ESG, stabilindu-și ca obiectiv generarea de vânzări cumulate de peste 10 milioane de euro din servicii ESG până în 2030, adresate atât cli
Tehnologie de ultimă generație pentru clienții VTEX
COMUNICAT DE PRESĂ 29.04.2025 Tehnologie de ultimă generație pentru clienții VTEX OptiComm.AI aduce tehnologia de predicție inteligentă în ecosistemul VTEX, prin integrarea în marketplace-ul bocado.ro
Campanie de împădurire a zonelor degradate, desfășurată de Holcim și Plantăm fapte bune în România
● 40.000 de puieți plantați pe 8 ha de teren degradat în această primăvară ● 95.000 de puieți plantați până la finalul anului 2025, pe 19 ha
Cum reușesc cazinourile să identifice și să blocheze trișorii?
Poate ai auzit povești despre oameni care au încercat să fenteze jocurile, să păcălească sistemul și, totuși, până la urmă au fost prinși. Nu e ca-n filmele de Hollywood, unde trișorii cu costume elegante scapă basma curată la final. În viața reală, cazinourile își iau foarte în serios treaba. Dacă ești pasionat de joc păcănele, știi și tu că distracția vine la pachet cu un set de reguli. Trișatul poate părea o șmecherie tare la prima vedere, dar să știi că nu e nici pe departe o mișcare inteligentă. Cazinourile investesc sume uriașe în tehnologie și personal antrenat, tocmai ca să nu-i scape nimic din radar. Hai să-ți arăt cum reușesc aceste lo