logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Atac armat la parada de 4 iulie: Atacatorul, care e încă în libertate, pare să fi tras de pe un acoperiş (autorităţi)

Image

Atacatorul de la parada de 4 iulie din suburbia Highland Park a oraşului Chicago pare să fi tras în mulţime de pe acoperiş, au declarat oficiali locali, precizând că acesta este încă în libertate dar că nu există indicii că acesta s-a baricadat şi a luat ostatici, citaţi de Reuters.

Potrivit unor oficiali locali, bilanţul atacului armat a crescut la şase morţi şi 24 de răniţi.

 

 


Suspectul, descris de poliţie drept un bărbat alb în vârstă de 18-20 de ani, a fugit şi este "considerat înarmat şi periculos".

Oficialii locali au declarat în cadrul unei conferinţe de presă că o armă a fost recuperată la faţa locului.

"Agenţiile de impunere a legii îl caută pe suspect; au fost găsite dovezi privind existenţa unei arme de foc", a postat municipalitatea pe site-ul său.

"Numeroşi poliţişti au fost deplasaţi la faţa locului şi au instituit un perimetru de securitatea în jurul centrului Highland Park", se precizează în comunicatul citat.

În acelaşi timp, primarul localităţii a făcut apel la populaţie să rămână în locuinţe, întrucât situaţia este încă activă, precizând că mai multe agenţii, între care şi FBI; cooperează cu autorităţile locale.

Incidentul armat are loc într-un context în care violenţa provocată de arme este proaspătă în minţile multor americani, după masacrul de pe 24 mai în care au fost împuşcaţi mortal 19 copii şi doi profesori la o şcoală elementară din Uvalde, Texas, şi atacul armat de pe 14 mai în care au fost ucişi zece oameni într-un magazin din Buffalo, New York.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Atac armat la o paradă de 4 iulie dintr-o suburbie a oraşului Chicago; mai multe victime

Afisari: 69

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie