Coronavirus: Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Italia va fi disponibil din septembrie

Vaccinul împotriva noului coronavirus dezvoltat de compania farmaceutică italiană ReiThera poate fi disponibil din septembrie, a anunţat miercuri preşedintele Agenţiei Italiene a Medicamentelor (AIFA), Giorgio Palau, relatează EFE.
Palau a anunţat într-un interviu televizat că "este posibilă administrarea a câtorva milioane de doze ale vaccinului dezvoltat de Reithera începând din septembrie".
Potrivit lui, la acestea se vor adăuga alte 200 de milioane de doze de vaccin pe care Italia le-a comandat de la alte companii farmaceutice, a căror livrare a fost întârziată.
Pentru ca vaccinul de la Reithera să fie disponibil, a precizat Palau, "avem nevoie de câteva luni în plus pentru că faza 1 de abia a fost încheiată, iar la fazele 2-3 vor participa zeci de mii de persoane.
Din acest motiv, acest vaccin "nu este util în această fază critică, dar cu siguranţă va fi mai târziu", a explicat el. De asemenea, "avem o companie italiană capabilă să realizeze alte aporturi", a precizat Palau.
Italia a anunţat marţi că va investi 81 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestui vaccin.
Pe de altă parte, în faţa întârzierii livrărilor dozelor de vaccin de la companiile Pfizer şi AstraZeneca, guvernul italian s-a văzut obligat să reprogrameze planul de vaccinare şi să-şi revizuiască ţintele propuse.
Ministrul adjunct al sănătăţii, Pierpaolo Sileri, a explicat că întârzierile din livrările vaccinului companiei Pfizer vor provoca amânări de până la patru săptămâni pentru persoanele de peste 80 de ani şi de între 6 - 8 săptămâni pentru restul populaţiei.
Sileri a precizat că dozele pe care le va primi Italia în următoarele săptămâni ar trebui să fie suficiente pentru a completa etapa de vaccinare din primăvară şi pentru rapelul administrat personalului sanitar şi rezidenţilor din casele de bătrâni.
La o lună de la începerea campaniei de vaccinare, Italia a administrat 1.543.338 de doze; 241.858 de persoane au primit atât prima doză cât şi cea de-a doua doză de vaccin.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic
În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea
În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t