logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

LIVE UPDATE Germania: 18 poliţişti răniţi în acţiunea de dispersare a mitingului de protest din Berlin

Image Imagine din galeria Agerpres

Un număr de 18 ofiţeri de poliţie au fost răniţi în acţiunea de dispersare a mitingului de protest organizat sâmbătă la Berlin împotriva măsurilor impuse de autorităţi pentru a opri răspândirea noului coronavirus, conform anunţului făcut pe Twitter duminică dimineaţa de poliţia din Berlin, informează dpa.

Trei poliţişti au fost internaţi.

Poliţia berlineză i-a obligat să coboare de pe scenă pe organizatorii evenimentului la care au participat aproximativ 20.000 de persoane pe motiv că nu au reuşit să asigure respectarea măsurilor de siguranţă. Majoritatea participanţilor nu purtau măşti de protecţie şi nu respectau distanţarea socială.

Poliţia berlineză a mai informat că a desfăşurat sâmbătă 1.100 de ofiţeri pentru a monitoriza evenimentul şi a dispersa mulţimea.

 

* UPDATE ORA 20:53   Germania: Poliţia berlineză dispersează un miting împotriva măsurilor impuse de coronavirus şi îi obligă să coboare de pe scenă pe organizatori

 

Poliţia berlineză a dispersat un miting de protest împotriva măsurilor impuse pentru a opri răspândirea coronavirusului şi i-a obligat să coboare de pe o scenă pe organizatori, în cadrul eforturilor de a întrerupe evenimentul, relatează sâmbătă dpa.

Poliţia a dat jos de pe scenă mai mulţi organizatori, în strigătele şi huiduielile participanţilor la manifestaţie, folosind de asemenea forţa fizică când o persoană a refuzat să se conformeze.


Poliţia a întrerupt evenimentul, la care au luat parte aproximativ 20.000 de persoane, pe motiv că organizatorii nu au asigurat reglementările de siguranţă cerute. Majoritatea participanţilor la eveniment nu purtau măşti de protecţie şi nu respectau distanţarea socială.

 

 Foto: (c) FELIPE TRUEBA/EPA


Când participanţii au fost opriţi să meargă mai departe, poliţia le-a declarat că ei comit delicte, ceea ce a dus la alte ţipete şi huiduieli.

Germania: Poliţia din Berlin a anunţat pe Twitter că 'a depus plângere' contra organizatorului manifestaţiei.

 

ORA 18:04  Germania: Poliţia din Berlin a anunţat pe Twitter că 'a depus plângere' contra organizatorului manifestaţiei

 

 

Poliţia din Berlin, care folosind megafoane a cerut în mod repetat manifestanţilor să respecte distanţarea, a anunţat pe Twitter că "a depus plângere" contra organizatorului evenimentului din cauza "nerespectării regulilor de igienă", relatează sâmbătă France Presse.


Mai mulţi contramanifestanţi, inclusiv un grup de aşa-numiţi "bunici împotriva extremei drepte", i-au insultat pe militanţi numindu-i "nazişti".

 

  Foto (c) FELIPE TRUEBA/EPA


Motto-ul manifestaţiei, "Ziua Libertăţii", este de asemenea titlul unui film al realizatoarei naziste Leni Riefenstahl despre conferinţa partidului lui Adolf Hitler NSDAP în 1935.

Mai mulţi politicieni au criticat mobilizarea. Saskia Esken, şefa social-democraţilor, partid minoritar în coaliţia guvernamentală cu conservatorii Angelei Merkel, i-a criticat pe aceşti "Covidiots".

"Fără distanţare, fără mască: ei pun în pericol nu doar sănătatea noastră, dar şi succesul nostru împotriva pandemiei şi pentru redresarea economiei, a educaţiei şi a societăţii. Iresponsabil!", a scris ea pe Twitter.

Jan Redmann, liderul CDU în parlamentul landului Brandenburg, a estimat pe aceeaşi reţea socială: "încă 1.000 de noi infecţii pe zi, iar la Berlin sunt demonstraţii împotriva măsurilor anti-coronavirus? Nu ne mai permitem aceste absurdităţi periculoase".

 

Crowds gathered in Berlin on Saturday to protest against restrictions put in place to combat the spread of coronavirus. The demonstration was titled The End of the Pandemic – Freedom Day" pic.twitter.com/hB8VCTh1S4

— Bloomberg QuickTake (@QuickTake) August 1, 2020


În timp ce Germania a fost până acum în mare parte scutită de pandemie, care a făcut mai puţin de 9.200 de victime, autorităţile sunt alarmate de creşterea din nou a numărului de infecţii în ultimele săptămâni.

Sâmbătă, numărul de noi infecţii a crescut cu 955 faţă de ziua precedentă, un nivel ce nu a mai fost atins de la 9 mai, potrivit Institutului de sănătate Robert Koch.

Mii de manifestanţi ostili măsurilor de restrângere a libertăţilor pentru a combate COVID-19 au mărşăluit paşnic sâmbătă după-amiază în centrul Berlinului.

Estimaţi de poliţie la aproximativ 15.000, numărul demonstranţilor a fost mult mai mic decât 500.000, cifra anunţată de organizatorii acestei mobilizări intitulate "Sfârşitul pandemiei - Ziua Libertăţii".AGERPRES/(AS - editori: Sorin Calciu, Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

 

Citiţi şi:

 

* Germania: Mii de manifestanţi s-au adunat la Berlin să protesteze faţă de restricţiile impuse pentru a combate pandemia

Afisari: 14

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Mondorama 03-01-2025 18:43

SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici

Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu

Mondorama 29-12-2024 22:07

VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud

Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.  

Mondorama 29-12-2024 20:08

Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare

Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d

Mondorama 29-12-2024 19:22

Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)

Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa

Mondorama 28-12-2024 21:52

Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara

Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci

Mondorama 28-12-2024 05:00

VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi

Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s

Mondorama 27-12-2024 23:18

Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier

Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca

Mondorama 26-12-2024 19:57

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)

Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror

Mondorama 26-12-2024 18:58

VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58

Mondorama 25-12-2024 19:40

VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)

Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de

Mondorama 24-12-2024 19:57

OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia

Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap

Mondorama 24-12-2024 17:35

Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)

Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr

Mondorama 24-12-2024 15:19

Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni

Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s

Mondorama 24-12-2024 09:52

Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului

Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic

Mondorama 24-12-2024 09:10

În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea

În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t