Coronavirus: peste 10 milioane de cazuri detectate pe plan mondial (bilanţ AFP)
Omenirea a depăşit duminică pragul de 10 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus, potrivit unei numărători realizate de AFP, fapt care demonstrează o accelerare a pandemiei de COVID-19, mai ales în cele două Americi, pe fondul temerilor legate de "al doilea val" al contaminărilor şi de reintroducerea unor măsuri parţiale de izolare a populaţiei, informează AFP.
Cel puţin 10.003.942 cazuri de infectare, inclusiv 498.779 de decese, au fost recenzate, mai ales în Europa, continentul cel mai afectat - cu 2.637.546 de cazuri şi 195.975 de decese -, dar şi în Statele Unite - 2.510.323 de cazuri şi 125.539 de decese. Pandemia de COVID-19 progresează cel mai rapid în această perioadă în America Latină, cu peste 400.000 de cazuri recenzate în ultimele şapte zile.
Numărul cazurilor declarate pe plan mondial s-a dublat în intervalul 21 mai - 28 iunie şi peste 1 milion de noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele şase zile. La nivel global, a fost nevoie de 94 de zile între momentul anunţării primului caz în China şi recenzarea primului milion de infectări.
Statele Unite au depăşit 2,5 milioane de cazuri sâmbătă şi, în aceeaşi zi, India a depăşit pragul de 500.000 de contaminări, cu un record de 18.500 de cazuri depistate în 24 de ore. Potrivit medicilor epidemiologi, India va depăşi 1 milion de infectări pe parcursul lunii iulie.
Toate aceste bilanţuri nu reflectă însă decât o parte din numărul real de contaminări. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite estimează că de 10 ori mai mulţi americani au fost infectaţi în realitate cu SARS-CoV-2, adică mai mult de 20 de milioane de persoane, ceea ce ar reprezenta între 5% şi 8% din populaţia naţională.
Numărul infectărilor continuă să crească în 30 din cele 50 de state americane, mai ales în cele mai mari şi mai populate state din sudul şi vestul ţării: California, Texas şi Florida.
America Latină şi Marea Caraibilor reprezintă în continuare regiunea în care maladia progresează cel mai rapid: din 21 până în 27 iunie, în această zonă au fost confirmate 408.401 de cazuri noi, comparativ cu 253.624 în Statele Unite şi Canada şi 121.824 în Europa.
Creşterea din această zonă a lumii (2.432.55 de cazuri, din care 110.695 de decese) este în mare parte asociată creşterii numărului de cazuri în Brazilia (1.313.667 de cazuri, din care 246.088 sunt cazuri noi, depistate în ultimele şapte zile), dar şi în Peru (275.989 cazuri, din care 24.651 cazuri noi), Chile (267.766 cazuri, din care 31.018 cazuri noi), Mexic (212.802 cazuri, din care 37.600 cazuri noi) şi Columbia (88.592 cazuri, din care 22.959 cazuri noi).
Asia pare să se confrunte cu o recrudescenţă a numărului de cazuri zilnice de COVID-19, stimulată de răspândirea susţinută a maladiei în India (528.859 cazuri, din care 118.398 în ultimele şapte zile), Pakistan (202.955 cazuri, din care 26.338 cazuri noi) şi Bangladesh (137.787 cazuri, din care 25.481 cazuri noi).
În Europa, numărul noilor contaminări recenzate în fiecare zi s-a stabilizat de peste o lună la mai puţin de 20.000 de cazuri zilnice, dar OMS s-a declarat îngrijorată de accelerarea infectărilor în 11 ţări din această regiune. Ucraina a raportat 1.109 cazuri vineri, un record considerat "un val grav" de către autorităţile locale. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Serbia: Mii de manifestanți împotriva 'sistemului' și pentru grevă generală
Mii de persoane au defilat vineri pe străzile din Serbia, împotriva corupției, împotriva 'sistemului' și îndemnând la grevă generală în speranța de a crește presiunea asupra guvernului, care la rândul său a organizat o contra-manifestație, notează AFP. Spre orele prânzului, mii de studenți și l
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic