SUA - Numărul deceselor prin supradoză a scăzut pentru prima dată în ultimii 20 de ani (CDC)
Numărul supradozelor mortale a scăzut în Statele Unite cu 5,1% în 2018, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, potrivit statisticilor provizorii publicate miercuri de autorităţile sanitare americane, relatează AFP.
Această tendinţă este rezultatul declinului semnificativ al deceselor legate de administrarea de analgezice eliberate pe bază de reţetă.
"Cele mai recente date provizorii referitoare la decesele prin supradoză demonstrează că numeroasele eforturi întreprinse de Statele Unite pentru a lupta împotriva problemelor cauzate de consumul şi dependenţa de opiacee au dat rezultate", a precizat Alex Azar, ministrul american al Sănătăţii, subliniind că epidemia nu va dispărea de azi pe mâine.
Potrivit estimărilor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), 68.557 de persoane au căzut victime unei supradoze fatale în 2018, în comparaţie cu 72.224 în anul precedent.
Cu toate acestea, numărul deceselor este net superior statisticilor din 1999, când 16.849 de persoane au murit în astfel de circumstanţe. Bilanţul a crescut treptat până în 2017, creşterea fiind accentuată în perioada 2014 - 2017.
Decesele cauzate de consumul de opiacee naturale sau semisintetice, cum sunt morfina, codeina, oxicodonă, vicodin, hidromorfonă sau oximorfonă, prescrise ca analgezice, au scăzut cu 14,5% până la 12.757. Este cea mai semnificativă scădere în toate categoriile.
Pe de altă parte, numărul victimelor supradozelor de opiacee sintetice, cum sunt tramadolul şi fentanilul, au înregistrat o creştere rapidă (31.897 în 2018, în comparaţie cu 29.461 în 2017), la fel şi în cazul supradozelor de cocaină (15.699 în comparaţie cu 14.945).
Criza de opiacee din Statele Unite este rezultatul practicii, timp de decenii, a prescrierii de analgezice cu un risc ridicat de dependenţă şi a provocat, în 20 de ani, decesul a circa 400.000 de persoane în urma consumului de opiacee prescrise pe reţetă sau procurate ilegal, printre victime numărându-se vedete precum cântăreţul Prince şi rockerul Tom Petty.
Preşedintele Donald Trump a declarat această epidemie o ''urgenţă de sănătate publică'' în 2017.
În ultimele luni, autorităţile federale şi locale au lansat acţiuni în instanţă vizând mari companii farmaceutice, acuzate că ar fi mituit medici pentru a prescrie medicamentele produse de acestea sau pentru că au înşelat publicul prin campanii de promovare care minimizau riscul de dependenţă.
Rata prescrierii opiaceelor a ajuns la apogeu în 2012, când au fost afectaţi 81 din 100 de americani, după care a scăzut, în 2017, la 58 din 100 de americani.
Cu toate acestea, cantitatea de opiacee prescrisă pentru o persoană rămâne de circa trei ori mai mare în comparaţie cu anul 1999, potrivit CDC.
Creşterea accentuată a deceselor prin supradoză a dus la scăderea speranţei de viaţă în Statele Unite în 2017, pentru al treilea an consecutiv.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Serbia: Mii de manifestanți împotriva 'sistemului' și pentru grevă generală
Mii de persoane au defilat vineri pe străzile din Serbia, împotriva corupției, împotriva 'sistemului' și îndemnând la grevă generală în speranța de a crește presiunea asupra guvernului, care la rândul său a organizat o contra-manifestație, notează AFP. Spre orele prânzului, mii de studenți și l
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic