Meteo: Vreme caniculară, cu intervale de instabilitate atmosferică în Bucureşti, până sâmbătă dimineaţa
Vremea în Bucureşti va continua să fie caniculară până sâmbătă dimineaţa, dar vor exista şi episoade de instabilitate atmosferică, în special în cea de-a doua parte a zilei, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată joi.
Astfel, în intervalul 18 iulie, ora 10:00 - 19 iulie, ora 9:00, valul de căldură, canicula şi noaptea tropicală vor persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, urmând ca indicele temperatură-umezeală (ITU) să depăşească pragul critic de 80 de unităţi.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar cea minimă va oscila între 21 şi 23 de grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, respectiv înnorări accentuate, intensificări ale vântului şi vijelie, cu rafale în general de 50 - 60 km/h, averse şi descărcări electrice.
De asemenea, în perioada 19 iulie, ora 9:00 - 20 iulie, ora 10:00, căldura va începe să se diminueze, dar va continua să fie caniculă, noapte tropicală, disconfort termic accentuat şi ITU de peste 80 de unităţi.
Maxima termică va fi de 37 - 38 de grade, iar cea minimă de 20 - 22 de grade. Cerul va fi variabil, dar după-amiaza şi seara, probabilitatea pentru înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creştere. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Hidrologi: Cod galben de inundaţii pe râuri din opt judeţe, până vineri dimineaţa
* ANM: Canicula va persista în majoritatea regiunilor, joi şi vineri
* Cod galben de vreme instabilă în peste trei sferturi din ţară, până vineri dimineaţa
* INHGA: Atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Satu Mare, Sălaj şi Maramureş
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.