Avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 17 judeţe, prelungite până miercuri
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a prelungit până miercuri avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, valabile pentru râuri din 17 judeţe.
Astfel, în intervalul 13 iunie, ora 13:00 - 14 iunie, ora 12:00, Codul portocaliu de viituri, scurgeri importante pe versanţi şi posibile depăşiri ale Cotelor de apărare rămâne în vigoare pe râuri din bazinele hidrografice: Pogăniş (judeţul Caraş-Severin), Bârzava (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Jiu (judeţul Gorj, Mehedinţi şi Dolj) şi Motru (judeţul Mehedinţi).
De asemenea, în perioada 13 iunie, ora 13:00 - 14 iunie, ora 20:00, va fi Cod Galben de inundaţii şi creşteri ale debitelor şi nivelurilor pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibiu şi Cluj), Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş-Severin), Dunăre - afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş-Severin), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj) şi Jiu (judeţele: Gorj, Mehedinţi şi Dolj). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu , editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.