Vremea se încălzeşte uşor săptămâna viitoare; ploile vor fi mai frecvente în intervalul 17 - 20 aprilie şi după 25 aprilie (ANM)
Vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor săptămâna viitoare iar ploile vor fi mai frecvente în intervalul 17 - 20 aprilie şi după data de 25 aprilie, arată Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 17 - 30 aprilie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie
În Banat, în primele trei zile, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei, media maximelor fiind de 15...17 grade, iar a minimelor în jurul a 7 grade. Între 20 şi 24 aprilie temperaturile diurne vor creşte treptat, media celor maxime urcând de la 17 grade în prima zi, până în jurul a 20 de grade în ultima. În acest interval, media temperaturilor minime va avea variaţii între 5 şi 8 grade.
În zilele care vor urma, până la finalul intervalului de prognoză, maximele termice vor fi în medie între 18 şi 22 de grade, iar minimele, în medie, între 6 şi 10 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense între 17 şi 20 aprilie şi din data de 25 aprilie.
În Crişana, până spre finalul primei săptămâni, valorile termice vor avea variaţii în jurul normelor climatologice din această perioadă, astfel că media temperaturilor maxime va fi între 15 şi 18 grade, iar a minimelor între 5 şi 7 grade. În zilele care vor urma se va încălzi uşor, astfel că maximele termice vor fi în medie între 17 şi 21 de grade, iar minimele termice, în medie, între 6 şi 9 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense în primele zile ale intervalului de prognoză şi după data de 24 aprilie.
În Transilvania, între 17 şi 22 aprilie valorile termice nu vor avea variaţii semnificative, media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar a minimelor va fi în jur de 6 grade. În intervalul următor se va încălzi uşor şi treptat, astfel că, în medie, maximele termice vor fi de la 16 la 20
de grade, iar minimele vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 8 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense între 17 şi 20 aprilie şi după data de 25 aprilie.
În Maramureş, vremea va fi normală din punct de vedere termic în prima săptămână, când, în medie, maximele termice vor fi de 15...17 grade, iar minimele de 4...6 grade şi uşor mai caldă în cea de-a doua, cu medii ale temperaturilor maxime ce se vor situa între 18 şi 20 de grade şi ale minimelor între 5 şi 7 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 17 şi 20 aprilie şi după data de 24 aprilie.
În Moldova, media maximelor termice va fi mai scăzută decât în mod normal la această dată până în 21 aprilie şi se va situa, în general, între 12 şi 15 grade, apoi uşor mai ridicată şi va avea valori cuprinse între 17 şi 20 de grade. Minimele termice vor fi peste mediile climatologice specifice
datei şi se vor situa, în marea lor majoritate, între 6 şi 8 grade.
Temporar vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai intense şi mai frecvente între 17 şi 20 aprilie.
În Dobrogea, în prima parte a intervalului, media maximelor termice va fi între 13 şi 16 grade, iar a minimelor între 6 şi 8 grade, iar în cea de-a doua, în general, maximele termice vor avea, în medie, valori cuprinse între 15 şi 18 grade şi minimele între 7 şi 9 grade.
Probabilitatea mai mare pentru averse şi descărcări electrice va fi până în jurul datei de 21 aprilie.
În Muntenia, până spre finalul primei săptămâni, valorile termice maxime vor fi normale sau uşor mai scăzute decât în mod normal la această dată, iar media lor va fi de 15...16 grade. În intervalul următor vremea se va încălzi uşor şi treptat, iar în medie, maximele termice, vor fi de 18...21 de
grade. Minimele termice vor fi în general mai ridicate decât cele specifice perioadei şi vor avea variaţii, în general, între 6 şi 8 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense până în jurul datei de 21 aprilie şi după data de 25 aprilie.
În Oltenia, valorile termice diurne vor fi, în general, în creştere, media maximelor având valori de la aproximativ 15 grade în primele zile, până spre 21 de grade în ultimele. Minimele termice vor avea în medie valori cuprinse între 6 şi 9 grade.
Vor fi averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense până în jurul datei de 21 aprilie şi după data de 24 aprilie.
La munte, în prima săptămână din interval, mediile temperaturilor maxime vor fi cuprinse între 5 şi 7 grade, iar a minimelor între -2 şi 1 grad. În cea de-a doua săptămână se va încălzi uşor, astfel că maximele vor fi în medie între 8 şi 11 grade, iar minimele între -1 şi 3 grade.
Temporar vor fi precipitaţii în fiecare zi, sub formă de ploaie, iar în prima săptămână, la altitudini mari şi lapoviţă şi ninsoare. Acestea vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice.
Potrivit ANM, estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, de Crăciun
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, în următoarele două zile, iar vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...60 km/h. Potrivit Prognozei speciale pentru Capitală, în intervalul 24 decembrie, ora 10:00 - 25 decembrie, ora 10:00, vremea va fi închisă şi va ploua î
Program de guvernare/Ministerul Mediului propune eficientizarea Sistemului de Garanţie-Returnare
Eficientizarea Sistemului de Garanţie-Returnare şi lansarea din 2025 a unui Program naţional de finanţare pentru RVM-uri (automatele de preluare a ambalajelor, n.r.), cu scopul de a crea o mie de puncte noi de colectare pe an, reprezintă una dintre măsurile cuprinse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) în programul de guvernare propus de coaliţia
Prognoză ANM: Vreme închisă în Bucureşti, cu ploi şi vânt până de Crăciun
Vremea va fi închisă în Bucureşti în următoarele zile, temporar va ploua şi vor fi intensificări ale vântului, în timp ce maximele termice nu vor depăşi 9 grade Celsius, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza publicată luni, valabilă până în ziua de Crăciun. Astfel,
Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei, sub Cod galben de ploi abundente, de marţi până de Crăciun
Zona Olteniei şi cea mai mare parte a Munteniei se vor afla sub o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, până în dimineaţa primei zile de Crăciun. Conform avertizării emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în perioada 24 decembrie, ora 2:00 - 25 decembrie, ora
ANM: Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol în aproape jumătate din ţară, până miercuri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o serie de avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori abundente, viscol şi vânt puternic în mai mult de jumătate din ţară, inclusiv în zonele montane, valabile până miercuri dimineaţa. Conform prognozei de specialitate, în perioada 23 decembrie, o
Tulcea: Munţii Măcinului vor fi monitorizaţi video, printr-un proiect ce vizează creşterea eficacităţii gestionării incendiilor
Parcul Naţional Munţii Măcinului (PNMM) va fi monitorizat video începând de anul viitor, în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană care vizează creşterea eficacităţii gestionării incendiilor pe fondul schimbărilor climatice şi care reuneşte expertiza a 47 de entităţi, organizaţii şi instituţii, din 13 ţări europene şi Taiwan. Parte
Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în 13 judeţe, inclusiv în Capitală, luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în zone şi localităţi din 13 judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Tulcea, Botoşani şi Neamţ, se va semnala ceaţă, ca
Seceta pedologică moderată se va menţine local în sudul şi estul Olteniei (agrometeo)
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii viitoare, iar ritmurile vegetative ale culturilor de toamnă se vor desfăşura lent în majoritatea regiunilor agricole, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administraţia Naţională d
Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru judeţele Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, de sâmbătă seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de ninsori viscolite şi polei pentru judeţele Tulcea şi Constanţa, precum şi jumătatea estică a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi, valabilă până duminică dimineaţa. Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 decembrie, ora
Opt judeţe intră sub atenţionare meteo de vânt puternic; precipitaţii în cea mai mare parte a ţării
Opt judeţe situate în sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea vor intra în noaptea de vineri spre sâmbătă sub atenţionare meteo Cod galben de vânt puternic, potrivit unei atenţionări emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit specialiştilor ANM, în intervalul 21 dece
Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în peste jumătate din ţară, vineri dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în zone şi localităţi din 30 de judeţe, valabile în următoarele ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, în localităţi din judeţele Olt, Dolj, Caraş-Severin, Arad, Timiş, Hune
Cod galben de ceaţă densă şi depuneri de chiciură în localităţi din 16 judeţe, joi dimineaţa
Mai multe localităţi din 16 judeţe sunt vizate joi dimineaţa de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi depuneri de chiciură, valabile în următoarele ore, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Astfel, până la ora ora 9:00, în zeci de localităţi din judeţel
Adoptarea Codului silvic, salutată de ONG-urile de mediu: Măsuri cu impact sistemic pozitiv în viaţa a milioane de oameni
Adoptarea în Parlament a Codului silvic a fost salutată, miercuri, de mai multe ONG-uri de mediu, care au evidenţiat prevederile privind centurile verzi, accesul nerestricţionat în păd
Tulcea: Proiect de refacere a suprafeţei de apă din minidelta Zagăn
Societatea Ornitologică Română (SOR) şi Primăria municipiului Tulcea doresc refacerea luciului de apă din minidelta de la marginea oraşului cunoscută sub numele Zaghen, renaturarea zonei fiind inclusă în proiectul Restoriver, demarat la începutul acestui an. Proiectul derulat de 15 parteneri din şapte state din Europa are ca obiective princip
Romsilva a atras 180 de milioane de lei din PNRR pentru corectarea torenţilor, modernizarea pepinierelor şi reîmpăduriri
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru investiţii în lucrări de corectare a torenţilor, modernizarea pepinierelor şi reîmpădurirea suprafeţelor de fond forestier afectate de calamităţi. "Ca şi în alţi ani,