Cod roşu de vânt puternic, cu aspect tornadic, pentru localităţi din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, până la 18:30
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o avertizare nowcasting Cod roşu de vânt puternic, cu aspect tornadic, pentru localităţi din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, valabilă până la ora 18:30.
Potrivit meteorologilor, în judeţul Ialomiţa, în Ciulniţa, Albeşti şi Bueşti, şi în judeţul Călăraşi, în Dragalina, Dor Mărunt, Perişoru, Ciocăneşti, Grădiştea, Cuza Vodă, Independenţa, Dragoş Vodă, Alexandru Odobescu, Vlad Ţepeş, Ştefan Vodă şi Vâlcelele se vor semnala: vânt cu peste 100-110 km/h, aspect tornadic, grindină de mari, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale ce vor cumula cantităţi de 30 - 35 litri/mp.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.