The Beatles concurează la Premiile Grammy grație inteligenței artificiale
La ediția din acest an a Premiilor Grammy, printre nominalizații la prestigiosul premiu pentru cea mai bună înregistrare figurează atât artiști contemporani de renume, precum Beyoncé și Kendrick Lamar, cât și The Beatles, cu toate că trupa s-a destrămat acum mai bine de 50 de ani, relatează joi AFP.
O performanță posibilă datorită inteligenței artificiale (AI), care a stârnit, inevitabil, controverse.
Legendara trupă britanică a lansat un nou cântec, 'Now and Then', deși doar doi dintre membrii săi mai sunt în viață. În pofida temerilor fanilor, piesa nu conține niciun 'deepfake' care să imite vocile membrilor The Beatles.
Inteligența artificială a fost pur și simplu folosită pe un demo vechi, plin de zgomote de fond, pentru izolarea vocii lui John Lennon.
Creatorii au adăugat chitare electrice și acustice înregistrate în 1995 de George Harrison, apoi au completat piesa cu tobele lui Ringo Starr, cu basul, pianul și chitara slide ale lui Paul McCartney, precum și cu alte voci.
'Nimic nu a fost creat artificial' la această melodie, a insistat Paul McCartney.
Cu toate acestea, nominalizarea piesei 'Now and Then' la categoriile 'cea mai bună înregistrare' și 'cea mai bună interpretare' la gala Premiilor Grammy, care va avea loc duminică la Los Angeles, a stârnit dezbateri.
Utilizarea inteligenței artificiale provoacă numeroase dezbateri etice în industrie. Academia care acordă premiile Grammy a adoptat în 2023 o regulă potrivit căreia 'doar creatorii umani sunt eligibili' pentru prestigioasele sale premii.
'O lucrare care nu conține niciun autor uman nu este eligibilă în nicio categorie', stipulează regula.
Cu alte cuvinte, cântecele generate în întregime de AI sunt automat excluse. Dar regula include o clauză care permite ca melodiile create de oameni dar prelucrate cu ajutorul AI să fie luate în considerare.
Pentru Mary Bragg, compozitoare și interpretă din Nashville, Tennessee, controversa din jurul piesei 'Now and Then' este exagerată.
Tehnologia utilizată pentru această piesă este o 'revelație' în lumea inginerilor de sunet. În opinia sa, această evoluție este doar o extensie firească a tehnicilor folosite deja în mod obișnuit în producția de muzică.
Totuși, deși în acest caz utilizarea AI a fost făcută într-un mod respectuos, rămâne totuși 'o pantă alunecoasă', avertizează Bragg. 'Dacă integritatea artei nu este păstrată, aici este problema', spune el.
Tehnologia stârnește temeri că operele vor fi folosite fără permisiune pentru a antrena software-urile de inteligență artificială sau că vocile artiștilor vor fi duplicate fără consimțământul lor.
Preocupări legitime, dar care nu se aplică noii piese The Beatles, susține Linda Bloss-Baum, membră a consiliului de administrație al asociației Songwriters of North America.
'AI poate avea o mulțime de consecințe negative pentru artiști, dar acesta este un exemplu de utilizare pozitivă', estimează experta, subliniind că melodia a fost recreată cu aprobarea familiei lui John Lennon.
Pentru ea, 'Now and Then' este 'un exemplu foarte bun al modului în care inteligența artificială poate fi folosită în avantajul artiștilor, dacă aceștia își doresc acest lucru'.
La jumătate de secol de la destrămarea formației, The Beatles concurează din nou la premiul pentru cea mai bună înregistrare pentru a cincea oară - ultima lor nominalizare la această categorie datând din 1971, pentru 'Let It Be'.
Cu toate acestea, trupa nu a câștigat niciodată acest trofeu - la fel ca și rivalii lor din acest an, Beyoncé și Kendrick Lamar.
Unii fani și observatori s-au întrebat dacă este potrivit ca artiști din epoci atât de diferite să concureze la aceeași categorie.
Premiile Grammy sunt, însă, decernate de profesioniștii din industrie, ale căror criterii de evaluare pot fi diferite de cele ale publicului larg.
Premiul pentru cea mai bună înregistrare nu este acordat doar unui artist, ci îi recunoaște și pe inginerii de sunet și pe producătorii piesei, amintește Mary Bragg. Din această perspectivă, includerea The Beatles în această categorie este 'un semn al viitorului probabil al lumii înregistrărilor'. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Canada: Industria cinematografică în gardă în fața tarifelor vamale anunțate de Trump
Tarifele vamale de 100% anunțate de președintele american Donald Trump asupra filmelor produse în străinătate vor cauza dificultăți economice în Canada și Statele Unite, au avertizat luni organizații cinematografice canadiene, scrie AFP. Industria cinematografică mondială a fost zguduită de cel mai recent anunț privind taxele vamal
SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va 'începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%' asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. 'Industria cinematografică americană este pe cale de a muri foarte repede (...) Hollywoodul și numeroase
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.